Patriarhia Română, mesaj după moartea lui Ion Iliescu: „Totdeauna a avut o atitudine de respect față de Biserica Ortodoxă Română”
Patriarhia Română a transmis, marți seară, un mesaj de condoleanțe la moartea lui Ion Iliescu, fost președinte al României, prin care subliniază „relația sa de respect cu Biserica” și contribuțiile din perioada de după 1989.
„Patriarhia Română exprimă condoleanțe familiei domnului Ion Iliescu, fost Președinte al României între anii 1992-1996 și 2000-2004, evidențiind faptul că totdeauna Domnul Ion Iliescu a avut o atitudine de respect față de Biserica Ortodoxă Română, chiar și înainte de a fi Președinte al României, deoarece a recunoscut importanța Bisericii Ortodoxe Române în istoria și în viața poporului român.
După Revoluția din 1989, Domnia Sa a considerat necesară afirmarea libertății Cultelor religioase din România și a permis reintroducerea Religiei în școlile de stat, precum și prezența preoților de caritate în diferite instituții ale statului, potrivit tradiției românești anterioare perioadei comuniste”, transmite Patriarhia, într-un comunicat oficial.
„De asemenea, mai ales în al doilea mandat, Domnul Ion Iliescu a exprimat necesitatea orientării României spre valorile democratice occidentale, fapt decisiv în trecerea de la comunism la capitalism.
Cu respectul cuvenit memoriei unui Președinte al României, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul său în pace și să consoleze familia îndoliată”, se încheie mesajul de condoleanțe.
Când și unde va fi înmormântat Ion Iliescu
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani. Fostul președinte era internat de două luni la Spitalul SRI Agrippa Ionescu.
Miercuri și joi, 6 și, respectiv, 7 august 2025, vor fi organizate funeralii de stat în onoarea sa, a anunțat Guvernul după ședința de marți seară. Conform programului stabilit, ceremonia de înhumare a fostului președinte va avea loc doar în prezența familiei și persoanelor apropiate.
Joi, 7 august, a fost declarată zi de doliu național în memoria fostului președinte Ion Iliescu, care a murit marți, la vârsta de 95 de ani, a mai anunțat Guvernul marți seară.
„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989. În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, precizează Executivul.
