Sari direct la conținut

Patru minciuni despre proteste: Soros, Rusia, multinationalele si Inaltele Porti

HotNews.ro
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews
Cristian Pantazi, Foto: Hotnews

Va imaginati un huligan care, prins cind arunca o petarda pe stadion, incepe sa acuze fotbalistii, arbitrul, sponsorii si restul spectatorilor? Cam asa se comporta acum coalitia PSD-ALDE. Prinsi cu mina in borcanul cu legi, Dragnea, Tariceanu & co au inceput sa arunce cu manipulari spre protestatari, Soros, multinationale si UE. Culmea? In oglinda, PSD si ALDE folosesc exact instrumentele ilegitime pe care le pun in circa celorlalti.

Organizarea mitingurilor de catre multinationale

Atacul la multinationale a inceput din primele zile de proteste. L-a lansat Dragnea, l-a preluat baronul de Dambovita, Adrian Tutuianu (sef al comisiei de control SRI din Parlament), l-au rostogolit zeci de PSD-isti de rang secund si sustinatorii lor mediatici. Pina acum, toate dovezile invocate de coalitia de guvernare s-au dovedit falsuri de presa. Asta nu l-a impiedicat pe Dragnea sa revina in forta aseara si sa ceara investigarea lor.

Paradoxul? PSD isi organizeaza propriile mitinguri cu ajutorul companiilor si institutiilor de stat. Multiple marturii si probe arata cum la mitingurile de la Cotroceni, dar si la cele din Pitesti si alte orase, au fost adusi oameni cu arcanul de la primarii si firmele subordonate primariilor. Un fel de „multinationale” municipale, care sustin protestele PSD.

Daca PSD si ALDE au o problema cu comportamentul economic al mutinationalelor si firmelor cu capital strain, au doua instrumente legitime la indemina. Primul e politica fiscala. Guvernul sau majoritatea parlamentara pot propune masuri prin care impozitarea multinationalelor sa fie mai eficienta, prin care sa stopeze eventualele repatrieri de profit. Guvernul e suveran in privinta politicii fiscale. Mai mult: inca de anul trecut, seful ANAF anunta ca Fiscul investigheaza marile companii americane din IT (printre care Google si Facebook) pentru posibil evitare a taxarii in Romania. Nimeni, nici un cetatean cu scaun la cap nu se va impotrivi unei schimbari argumentate si corecte de politica fiscala. Al doilea instrument legitim este sprijinirea companiilor cu capital romanesc, daca Executivul considera ca acestea sint dezavantajate in competitia cu cele straine.

PSD si Dragnea trebuie sa se hotarasca odata cand vorbesc de multinationale. Practica dublu discurs. Cand Dragnea merge in America sau se intalneste cu reprezentantii Ambasadei SUA, vorbeste mereu despre componenta economica, despre investitii in Romania, in sensul ca e nevoie mare sa dam parteneriatului si dimensiunea pragmatica. Or, asta inseamna mai multe multinationale. De ce sa vina in Romania o multinationala daca urmeaza sa fie atacata imediat de acelasi Dragnea?

In loc de utilizarea celor doua instrumente legitime, PSD si ALDE prefera sa rostogoleasca o retorica nationalist-xenofoba, similara cu cea utilizata de Viktor Orban in Ungaria, care are doua efecte devastatoare. In primul rind, planteaza adinc semintele unui nationalism care va exploda intr-un moment propice; doi – ridica semne de intrebare privind oportunitatea investitiilor viitoare ale acestor companii.

Pericolul rus

PSD si ALDE folosesc marota rusa ca sa decredibilizeze protestele din Piata Victoriei. Ei flutura pericolul destabilizarii Romaniei de catre protestatari, evident – in folosul Rusiei. Si dau ca exemplul Maidanul din Kiev, care ar fi dus la ruperea Ucrainei. Dragnea, Tariceanu, Grindeanu & co nu au nici o proba.

Paradoxul e insa ca ei insisi au legaturi cu Rusia. Ministrul de Externe, Teodor Melescanu, a discutat cu ambasadorul rus despre trei protocoale de colaborare si o misiune economica, dar a uitat sa le comunice public. Ambasadorul rus a sarit in ajutorul guvernului, definind amnistia si gratierea drept o problema „minora”. Tariceanu a declarat azi ca „relatiile cu Rusia au un grad de inhibitie pe care noi il mentinem ca sa fim mai catolici decat Papa”, sugerind ca e nevoie sa scapam de inhibitii.

Pana atunci, amenintarea cu ruperea Romaniei, pusa in mod fantasmagoric de Adrian Nastase in contul unei intelegeri oculte cu americanii si cu ungurii, s-a dovedit a fi alimentata la vedere chiar de rusi; Putin i-a facut cadou lui Dodon harta Moldovei Mari, gest pe care apoi ambasadorul rus n-a stiut cum sa-l mai minimalizeze intr-un interviu pentru Adevarul.

Pericolul Soros

Despre manipularea Soros se vor scrie, probabil, tratate academice. Mii de declaratii, mii de ore de emisie pe televiziunile de casa, mii de postari pe Facebook incearca sa demonstreze ca un miliardar american de origine iudeo-maghiara (ce piine buna de mincat pentru antisemiti, xenofobi si iubitorii de conspiratii iudeo-masonice) a finantat protestele anti-PSD. Campania anti-Soros, lansata inaintea alegerilor, a atins paroxismul in zilele protestelor, dar nici o proba, repet – nici o proba! nu a fost furnizata de propagandisti.

Paradoxul e ca PSD si Liviu Dragnea a mers in campanie si imediat dupa pe mina unor consultanti politici israelieni, cunoscuti in Israel pentru lansarea unor campanii similare anti-Soros. Citeste aici o analiza semnata de Bogdan Grosereanu.

Inaltele Porti – UE si SUA

Nu exista emisiune tv sau iesire in public a liderilor PSD si ALDE in care sa nu se plinga de presiunile exercitate de UE si SUA asupra patriotilor locali. Pentru ei, in discursul intern, Bruxelles si Washington sint Inaltele Porti, sursa nenorocirilor abatute asupra Romaniei (a se citi asupra lor). Campania anti-occidentala a inceput prin 2009, dar fiecare campanie electorala, fiecare condamnare a unui lider de prim rang sau mogul, fiecare incercare de distrugere a legilor Justitiei aduce aceasta campanie la punctul de fierbere.

Paradoxul e ca exact aceiasi lideri PSD si ALDE sint ahtiati dupa o poza sau o intilnire cu liderii din UE si SUA, moment pe care apoi, intr-o schizofrenie politica greu de inteles, il prezinta ca pe o mare victorie. Asa a facut Liviu Dragnea la Washington, asa a facut Sorin Grindeanu la Bruxelles.

Corolar: daca acasa Grindeanu spune ca OUG 13 a fost o „greseala de comunicare”, la Bruxelles a spus, in declaratia comuna cu Jean Claude Juncker, ca OUG 13 „periclita progresele realizate ani de zile în acest domeniu” (sursa: Guvernul Romaniei).

–––––

Toate punctele de mai sus au un numitor comun: dusmanul extern. Campaniile acestea nu sint o noutate pentru Romania. Nici aceasta nu va fi ultima. Despre asemanarile izbitoare cu comportamentul lui Viktor Orban am mai scris. Dar exista si o diferenta mare: Orban foloseste ideologia nationalista pentru voturi si putere; Dragnea si PSD o folosesc ca sa schimbe legile penale si sa scape de dosare. Problema e ca aceste straturi de manipulari si propaganda se sedimenteaza in timp in mentalul colectiv. Si ele vor fi decontate la un moment dat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro