Paul Stănescu dă asigurări că întâlnirea de la restaurant dintre Ciolacu și Geoană, la ziua lui Marius Tucă, „a fost o pură întâmplare”
Paul Stănescu, unul dintre cei mai importanți lideri ai PSD, care este și secretarul general al formațiunii, a afirmat vineri că întâlnirea de la restaurant dintre preşedintele social-democraților, Marcel Ciolacu, şi Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, la ziua de naştere a jurnalistului Marius Tucă, „a fost o întâmplare”, informează Agerpres.
„A fost o întâmplare. Întâlnirea Ciolacu – Mircea Geoană la ziua lui Marius Tucă a fost o pură întâmplare. Marius Tucă i-a invitat la ziua lui, probabil şi vina unuia sau altuia că n-a întrebat «dar la ziua dumitale cine mai vine?». Dar nici nu se prea întreabă aşa ceva, până la urmă, dacă mă inviţi la ziua ta, nu întreb cine mai vine, că dacă vreau să vin, vin oricum, indiferent cine vine. Nu”, a spus Paul Stănescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Slatina.
„Deci vă asigur la modul cel mai sincer că a fost doar o întâmplare, acum, cine a beneficiat de întâmplarea asta rămâne de văzut. Dar asta e, public sigur că se interpretează toate aste lucruri”, a mai afirmat senatorul de Olt.
Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a oferit primele explicații după ce a fost surprins luând cina la aceeași masă, luni seară, într-un restaurant, împreună cu Mircea Geoană și alți politicieni la ziua jurnalistului Marius Tucă.
„Normal când se strâng mai mult de doi români vorbesc despre fotbal și despre politică. În seara aceea am vorbit și despre înot. Dar nu am intrat în negocieri politice”, a spus președintele PSD.
Întrebat dacă i-a făcut o ofertă politică lui Mircea Geoană care și-a anunțat intenția de a candida la funcția de președinte al României, Ciolacu a explicat că a participat la evenimentul organizat de Marius Tucă pentru că este un jurnalist celebru pe care l-a urmărit și de la care a avut de învățat încă de când era la organizația PSD tineret.
„Normal, când se strâng mai mult de doi români vorbesc despre fotbal și despre politică. În seara aceea am vorbit și despre înot. Dar nu am intrat în negocieri politice”, a spus Ciolacu, prezent alături de Sorin Grindeanu într-o vizită de lucru la Drumul Expres Craiova-Pitești.
Întrebat dacă va candida pentru funcția de președinte al României, Marcel Ciolacu a evitat un răspuns. „Avem Congres (n.a Congresul PSD) pe 24 august”, s-a limitat să spună liderul social-democraților.
„Domnul Ciolacu este primul în sondaje”
În altă ordine de idei, Paul Stănescu, a menţionat că preşedintele partidului este pe primul loc în sondajele privind candidaţii la alegerile prezidenţiale şi a reafirmat că Marcel Ciolacu ar trebui să candideze pentru funcţia de preşedinte al ţării.
„Cutuma în partid a fost de fiecare dată, ştim cu toţii foarte bine, să candideze preşedintele partidului. La ora asta, domnul Ciolacu stă cel mai bine în sondaje. Dintre toţi membrii de partid, domnul Ciolacu, preşedintele partidului, este primul în sondaje (…)”, a mai declarat senatorul de Olt.
Paul Stănescu insistă că Ciolacu ar trebui să candideze la prezidențiale:
- „Domnul Ciolacu, din punctul meu de vedere, ar trebui să candideze, ăsta e punctul meu de vedere şi am spus-o public, că nu voi fi niciodată de acord să candideze o altă persoană în afara partidului, deci vrem un membru al Partidului Social Democrat.
- Şi domnul Ciolacu are toate calităţile ca să candideze la această funcţie, dar, sigur, trebuie să decidă dumnealui.
- Ciolacu are multe calităţi, una dintre ele e în structura lui, un om bun, un om cu inteligenţă peste medie şi ştie bine ce are făcut în această perioadă, când şi cum îşi va anunţa candidatura la funcţia pentru preşedinţia României.”
Preşedintele filialei de Olt a PSD, Marius Oprescu, a susţinut, de asemenea, ideea candidaturii liderului social-democrat la alegerile prezidenţiale.
„Absolut”, a răspuns Oprescu, întrebat dacă Ciolacu ar trebui să fie candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al ţării.