Sari direct la conținut

Pavel Prigojin a reluat recrutările recrutările de mercenari pentru gruparea Wagner

HotNews.ro
Pavel Prigojin (jos-centru), alaturi de sora sa Veronika (stanga) si sotia sa Ekaterina (dreapta), Foto: WillWest News / Profimedia Images
Pavel Prigojin (jos-centru), alaturi de sora sa Veronika (stanga) si sotia sa Ekaterina (dreapta), Foto: WillWest News / Profimedia Images

Pavel Prigojin, fiul fostului șef al grupării Wagner, a reluat recrutările de mercenari după moartea tatălui său, relatează mai multe site-uri locale din Rusia, citate de Insider.

Eforturile de recrutare par deocamdată concentrate la nivel regional, fără a fi anunțată o campanie pe scară largă în întreaga țară ca anul trecut, când Prigojin devenise la un moment dat „fața” efortului de război al Rusiei.

59.ru, un site de știri din regiunea Perm, a scris marți că un reprezentant local al grupării Wagner a confirmat că gruparea Wagner a reluat recrutările aici, afirmând totodată că luptătorii sunt conduși de Pavel Prigojin.

În vârstă de 25 de ani, acesta ar fi singurul moștenitor al lui Evgheni Prigojin, potrivit mai multor canale pro-Wagner care au obținut o copie a testamentului acestuia.

Prigojin a fost înmormântat în data de 29 august într-un cimitir din Sankt Petersburg, orașul său natal, după ce un avion privat în care acesta se afla alături de alți comandanți ai „wagneriților” s-a prăbușit cu o săptămână înainte în regiunea Tver, la nord de Moscova.

Dmitri Utkin, cel care s-a ocupat de organizarea grupării Wagner cu banii puși la dispoziție de Prigojin și comandantul de facto al acesteia, a fost înhumat două zile mai târziu în „Panteonului Apărătorilor Patriei”, o necropolă militară din nordul Moscovei.

Utkin a fost un membru al forțelor speciale rusești înainte de a se alătura proiectului Wagner.

Pavel Prigojin negociază revenirea în grațiile Kremlinului a grupării Wagner

Ngs.ru, un alt site rusesc, din regiunea Novosibirsk, a relatat la rândul său miercuri că gruparea Wagner a început din nou să recruteze, fără a-l menționa însă pe Pavel Prigojin.

Canalele de Telegram apropiate de gruparea Wagner notau încă de la sfârșitul lunii iulie că fiul lui Prigojin negociază în mod activ întoarcerea personalului Wagner în zona de luptă din Ucraina.

Canalul Telegram Grey Zone, care a relatat frecvent despre Wagner şi Evgheni Prigojin, a afirmat că Pavel negociază cu Garda Națională a Rusiei, Rosgvardia, pe tema întoarcerii luptătorilor Wagner în războiul din Ucraina. Rosgvardia a primit o mare parte din armamentul greu al „wagneriților” după ce compania militară privată a fost dezarmată în urma rebeliunii militare conduse de Evgheni Prigojin în luna iunie.

Rosgvardia este condusă de generalul Viktor Solotov, un apropiat al lui Putin despre care se crede că este comandantul militar în care președintele rus are cea mai mare încredere. De asemenea, Rosgvardia este subordonată direct lui Putin, nu ministerului rus al apărării.

Marți, conturile de pe social media care promovau pe Telegram și VKontakte, echivalentul rusesc al Facebook, eforturile de recrutare ale biroului Wagner din Perm, enumerau mai multe condiții pentru potențialii candidați.

„Wagneriții” par a căuta recruți pentru Africa

În postări intitulate „Ne întoarcem”, reprezentanții Wagner afirmau că doritorii vor avea nevoie de un pașaport rusesc pentru operațiuni în afara țării, documente privind familiile lor și rudele apropiate, precum și certificate de vaccinare.

Primul și al treilea criteriu sugerează că recrutările ar fi făcute pentru operațiunile Wagner din Africa și alte părți ale lumii, nu pentru războiul din Ucraina. De altfel, soarta vastului imperiu construit de Evgheni Prigojin rămâne una dintre cele mai mari necunoscute după moartea sa.

Postările privind recrutările afirmau de asemenea că potențialii candidați trebuie să prezinte un cazier care să arate că nu au antecedente penale sau o istorie a consumului de droguri.

Evgheni Prigojin anunțase la începutul acestui an că gruparea Wagner nu va mai efectua recrutări în penitenciare, după ce opinia publică rusă a fost oripilată de crimele comise de unii „wagneriți” după ce aceștia au fost amnistiați ca urmare a finalizării stagiului obligatoriu în Ucraina.

Eforturile de recrutare par însă să fi fost suspendate miercuri seara, fără ca administratorii paginilor respective să anunțe de ce.

Rămâne de văzut în ce măsură Pavel Prigojin va reuși să preia operațiunile Wagner din Africa și alte locuri în condițiile în care gruparea paramilitară a fost decapitată odată cu accidentul aviatic de pe 23 august iar în interiorul aripii militare a grupării pare să fi început o luptă pentru putere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro