Sari direct la conținut

PD-L: colegiile uninominale vor fi trasate de Guvern

HotNews.ro

Comisia de Cod Electoral mai are 10 zile pentru a realiza decupajele colegiilor uninominale. Dupa 19 iulie, Cabinetul Tariceanu are mana libera sa traseze harta colegiilor uninominale. In cele 80 de zile scurse de la adoptarea legii votului uninominal, Comisia de Cod Electoral a decupat mai putin de un sfert din colegiile uninominale. Reprezentantii PD-L din cadrul Comisie de Cod Electoral sustin ca decupajele colegiilor uninominale nu vor fi realizate la timp si astfel acestea vor fi trasate de Guvern. Situatie care va avantaja PNL. Mihai Voicu (PNL), presedintele Comisiei de Cod Electoral sustine ca harta colegiilor uninominale va fi realizata la timp. In caz contrar, Voicu mai spune ca Guvernul va tine cont de propunerile partidelor politice.

Potrivit legii votului uninominal, colegiile uninominale trebuie stabilite de Comisia de Cod electoral in teremen de 90 de zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial. Termenul de 90 de zile expira pe 19 iulie, adica in 10 zece zile.

In cele 90 de zile Comisia de Cod Electoral ar trebui sa realizeze decupajul pentru cele 43 de circumscriptii electorale, adica decupajul a 450 de colegii uninominale pentru Senat si Camera Deputatilor. Pana acum, comisia a decupat mai putin de un sfert din numarul total al colegiilor uninominale. Membrii PD-L sustin insa ca sunt slabe sanse ca harta cu decupajele colegiilor sa fie realizata la timp.

“Este greu de crezut ca vor fi realizate la timp, caz care este agreat de PNL. Timp de trei saptamani nu s-a facut nimic”, sustine Valentin Iliescu, vicepresedintele Comisiei de Cod Electoral. In cazul in care comisia nu trimite harta colegiilor uninominale pana la data de 19 iulie, atunci decupajul colegiilor uninominale va fi realizat de catre Guvern.

Presedintele Comisiei de Cod Electoral, Mihai Voicu (PNL) spune ca nu vede nici un impediment ca Guvernul sa decida modul in care vor fi delimitate colegiile uninominale. Voicu sustine ca va fi ascultata si vocea celorlalte partide: “Si in acest caz Guvernul va tine cont de propunerile partidelor pentru ca sa impacam pe toata lumea”

Harta colegiilor uninominale va fi trasata de Guvern

In opinia membrilor PD-L din Comisia de Cod Electoral, PNL ar fi partidul avantajat in cazul in care harta colegiilor uninominale ar fi trasata de Guvern. “PNL are tot interesul ca decuparea colegiilor uninominale sa fie trasate de catre Guvern. Astfel ar putea sa isi maximizeze rezultatele din alegeri”, a mai declarat Valentin Iliescu.

In opinia vicepresedintelui Comisiei de Cod Electoral, trasarea de catre Guvern a colegiilor uninominale si adoptarea unei Hotarari de Guvern fara a tine seama de parerea partidelor politice ar fi ilegala.

Deputatul PD-L a declarat dupa sedinta de luni a comisiei ca liberali si social-democratii au ajuns la intelegeri in privinta trasarii colegiilor uninominale. „Totul se face smechereste, ca la targ”, a comentat Iliescu. Deputatul PD-L sustine ca cele doua partide ar fi negociat deja in judete si candidatii din colegii.

„Daca PSD are un candidat bun care trebuie sa iasa, PNL trebuie sa puna un iepuras. De exemplu in Giurgiu PNL a decupat un colegiu cu 18 primari PNL. Aici vor sa il puna pe Daniel Chitoiu de la ANAF. Daca respectau legea PNL ar fi obtinut un singur mandat, prin acest decupaj PNL va obtine doua mandate”, a mai declarat deputatul PD-L.

Reprezentantii PNL din comisie sustin insa ca vina apartine membrilor comisiei care se misca incet. “PNL nu este de vina in acest caz, membrii comisiei trebuie sa cada de acord. Legea spune clar ca in cazul in care nu primeste harta cu decupajele colegiilor uninominale acestea vor fi facute de Guvern si adopatate prin HG. Daca membrii PD-L sunt nemultumiti de decupaje ii invit sa actioneze in instanta deciziile comisiei”, a explicat Mihai Voicu.

Cum poate PNL trasa colegiile uninominale castigatoare

Membrii PD-L din cadrul comisiei de Cod Electoral sustin ca PNL, prin intermediul Guvernului, va incerca sa traseze colegii uninominale favorabile si va incerca sa diminueze sansele reprezentantilor PDL de a intra in Parlament.

Senatorul Cristian Cucuian, membru al Comisiei de Cod Electoral, a explicat pentru HotNews.ro cum poate PNL sa vicieze rezultatul PD-L. “Sa presupunem ca ai un sir de 5-6 comune cu primari PD-L. Prin trasarea discretionara a colegiilor, PNL poate rupe acest nucleu care aduce voturi multe partidului si ar realiza majoritatea intr-un colegiu. Si astfel, doua comune PD-L sunt conexate la alte comune PNL sau PSD, astfel posibilitate de a obtine majoritatea este mult mai mica. In orice caz PNL poate sa traseze colegii electorale favorabile astfel isi sporeste sansele de castig ”, a explicat senatorul Cucuian. Potrivit reprezentantilor PD-L, in situatia in care cabinetul Tariceanu va trasa harta colegiilor uninominale, favorizat va fi si PSD.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro