Sari direct la conținut

Pe ce se bazează Orban la alegerile interne PNL deși Florin Cîţu este favorizat de faptul că 30 de preşedinţi din 48 i-au semnat moţiunea

HotNews.ro
Pe ce se bazează Orban la alegerile interne PNL deși Florin Cîţu este favorizat de faptul că 30 de preşedinţi din 48 i-au semnat moţiunea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că votul liber al delegaţilor este cel care a făcut ca de fiecare dată partidul să ia deciziile corecte în momentele importante, deși Florin Cîţu este favorizat de faptul că 30 de preşedinţi de filiale i-au semnat moţiunea.

Orban a menţionat că Florin Cîţu „trebuie să se hotărască asupra cifrei” de susţinători, referindu-se la faptul că premierul a afirmat, în urmă cu două zile, că este susţinut de 36 de filiale.

„În primul rând, trebuie să se hotărască asupra cifrei. Eu vă spun cifra corectă, pentru că eu ştiu exact care e situaţia în Partidul Naţional Liberal: au semnat moţiunea lui Florin Cîţu 30 de preşedinţi de filiale judeţene şi de sector. Cunosc foarte bine situaţia, deci nu sunt nici 32, nici 35, nici 36, nici 34. Fiecare dă cifre diferite. Asta este semnătura preşedinţilor, semnătura preşedinţilor nu implică opţiunea organizaţiilor. (…) Sigur că îl favorizează pe Florin Cîţu faptul că sunt 30 de preşedinţi din 48 care au semnat, pentru că preşedinţii pot să influenţeze formarea delegaţiilor, pot să uzeze de anumite argumente în a convinge delegaţii să aibă o opţiune sau alta. Pe de altă parte, vreau să vă spun limpede că ceea ce a dat forţă PNL şi ceea ce, până la urmă, a dus la situaţia ca PNL să aibă decizii corecte este tocmai faptul că membrii PNL, delegaţii care au participat la conferinţele de la alegeri şi la congres au votat liber şi până la urmă au luat decizii care au fost benefice pentru partid”, a afirmat liderul PNL, potrivit Agerpres.

Ludovic Orban a participat sâmbătă, la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Bistriţa-Năsăud, pentru a-şi prezenta moţiunea pe baza căreia candidează la funcţia de preşedinte al partidului, fiind însoţit de Adrian Oros, Virgil Guran şi Violeta Alexandru.

Liderul PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a spus că a lansat invitaţia de participare ambilor candidaţi, însă nu a primit niciun răspuns din partea lui Florin Cîţu.

În cadrul şedinţei Colegiului Director Judeţean vor fi desemnaţi şi cei 100 de delegaţi ai PNL Bistriţa-Năsăud pentru congresul naţional din 25 septembrie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro