Sari direct la conținut

Pe intelesul tuturor: Decizia CCR privind condamnatul care nu poate fi ministru

Contributors.ro
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala

Azi a apărut motivarea deciziei CCR privind lecgea care interzice unei persoane să fie ministru. Este vorba de decizia CCR nr. 304/2017 privind interdicția din art. 2 din Legea 90/2001 ca cei care ocupă funcția de ministru să nu fi suferit vreo condamnare penală. Iată ce spune această decizie:

  • Constituția prevede în art. 16 alin 3 că o demnitate publică se poate ocupa „în condițiile legii” – în cazul de față este vorba de Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor;
  • Art. 2 din Legea 90/2001 interzice să fie ministru persoana care a suferit o condamnare penală. O asemenea interdicție nu este stabilită de Constituție, ci a fost  – în mod corect – opțiunea legiuitorului. Același legiuitor a prevăzut o astfel de interdicție pentru magistrați și miniștri, dar nu a prevăzut-o pentru parlamentari sau Președintele statului, fiind în sarcina legislativului de a corela aceste reglementări, mai ales pentru parlamentarii care sunt și miniștri;
  • O astfel de interdicție pentru cel condamnat nu poate dura, însă, pentru totdeauna, cum pare a rezulta din modul în care este formulat acum art. 2 al Legii 90/2001. Aceasta pentru că există anumite modalități prin care o condamnare se șterge, până la urmă, din cazier: reabilitarea (adică trece o perioadă de timp de la executarea pedepsei pentru cel condamnat și îndeplinește condițiile prevăzute de Codul penal pentru a opera reabilitarea de drept în 3 ani sau reabilitarea judecătorească în 4, 5, 7 ori 10 ani, astfel încât dispar decăderile, interdicțiile și incapacitățile, așa cum spune art 169 Codul penal), dezincriminarea faptei (adică legiuitorul elimină pentru viitor din legislație o infracțiune, astfel că va beneficia și persoanei care fusese condamnată în trecut) sau amnistia (adică legiuitorul lasă pe viitor în legislație acea infracțiune, dar declară că face „uitate” faptele din trecut de acel gen, prin urmare va profita persoanei condamnate pentru aceasta până la data apariției legii de amnistie).

Concluzii:

  • Păstrarea interdicției ca o persoană care a fost condamnată penal să fie ministru este la latitudinea legiuitorului, fără a exista o obligație în acest sens. Aici fac o observație personală:  Legea 90/2001 interzice persoanei condamnate să fie ministru (art 2), după cum prevede că ministrul condamnat își pierde mandatul (art. 8 alin. 2); astfel de prevederi nu există pentru parlamentari, dar ar trebui să existe, pentru a crește integritatea în aceste autorități esențiale.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro