Peisaj dupa batalie: Fragilitatea civilizatiei si datoria responsabilitatii
Mihail Neamtu are dreptate: a iesit la iveala in Bucuresti, de-a lungul ultimelor zile si nopti, acel fond primar si agresiv care fierbe dedesubtul aparentei de calma si senina civilitate. Ceea ce consideram de la sine inteles devine subit indoielnic. Nu e in fond ceva nou. O stim de la Sigmund Freud, exista un instinct distructiv, agresiv, bestial daca vreti, pe care civilizatia il domesticeste, il reprima, dar nu il poate anihila. Exista frustrari colective, o stare difuza de neliniste, de teama, de malaise care, in anumite clipe istorice, duce la defulari de masa. In vremuri de criza, aceste sentimente si emotii se radicalizeaza. Dar aceste explozii nu se intampla ex nihilo, exista antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane. Pegra nu se mobilizeaza de la sine. Niciun pogrom in istorie nu a avut loc in chip cu desavarsire spontan.
Mi-e teama ca ca exista politicieni in Romania care au anuntat inca in urma cu cateva luni ca politica anului electoral se va face in strada. Ma insel eu, ori este vorba de dl Adrian Nastase? Ma insel eu, ori de ani de zile se vorbeste de “cezarism”, “Bonapartism”, “dictatura”. “teroare” etc? Adrian Severin este acum “dat disparut”, dar retorica sa toxica este prezenta. Mai tineti minte ce scria despre intelectualii grupati in “minoritea fascistoida” (Liiceanu, Patapievici, Mihaies, Cartarescu, Tismaneanu) pe vremea cand era editorialist, alaturi de profesoara Zoe Petre si de alte persoane cunoscute, la”Ziua” lui SRS? Nu a publicat Institutul “Ovidiu Sincai” al PSD, imediat dupa alegerile din 2009 un “studiu” intitulat, parca, “Cezarul a invins!”?
Cativa politicieni se joaca cu focul, incurajeaza radicalismul populist si iata urmarile. Nu voi cadea in capcana scenaritei. Exista nemultumiri legitime in Romania? Evident. Este normal ca aceste insatisfactii sa fie exprimate public? Evident. Sunt violentele stradale, cocktailurile Molotov, agresarea fortelor de ordine, atacurile asupra unor magazine si banci, intimidarea pietonilor pasnici, vandalizarile etc lucruri normale intr-o societate civilizata? Aici nu mai spun evident. Ba chiar spun ca nu sunt normale si ca toate fortele politice responsabile trebuie sa le reprobe fara urma de ambiguitate. Linia de demarcare ii separa pe prietenii civilizatiei de sustinatorii barbariei.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro