„Pensia ta”, cel mai vandut produs Interamerican
Ce filosofie investitionala au fondurile Interamerican asociate asigurarilor de viata (produsele united-linked)?
Filosofia este de a oferi cat mai multa flexibilitate din punctul de vedere al riscului investitiei pentru clientii nostri, care pot alege astfel tipul de investitie in functie de profilul personal de risc.
Produsele pe care le oferim sunt in cele mai folosite valute in piata financiara romaneasca, leu si euro, insa exista si posibilitatea de a face o combinatie intre ele atat la momentul initial, cat si ulterior.
In ce companii autohtone listate ati investit prin intermediul acestora?
Fondurile in lei cu risc ridicat, dar si cele cu risc mediu au alocare mare in actiuni listate la BVB in general, in companii blue-chip, insa compozitia se schimba in timp,
de exemplu in cea curenta am redus expunerea in actiuni insa chiar in aceste conditii companiile cu cea mai mare alocare sunt Transelectrica, BRD si SNP.
De ce un program investitional administrat de Interamerican si nu un fond mutual axat pe actiuni?
E o intrebare foarte buna! Fiecare din aceste instrumente raspunde unei nevoi de investire diferita. Intr-un fond mutual investesti avand posibilitatea sa-ti retragi banii nu a doua zi, dar de regula intr-o perioada scurta, un avantaj pentru clientii care inregistreaza temporar o lipsa de lichiditati.
Exista insa un dezavantaj pentru managerul acelui fond pentru ca trebuie sa investeasca in active lichide astfel incat daca un numar considerabil de clienti isi vor banii maine trebuie sa le satisfaca aceasta cerere.
Automat plasamentele in active lichide si pe perioade mici inseamna randamente pe masura.
Unit linkedul ofera o constrangere pentru client in sensul ca nu-i permite o rascumparare rapida, cel putin in primii doi ani si in plus nu este foarte avantajos pentru client sa rascumpere inainte de termenul recomandat, termen situat in intervalul 5-10 ani sau mai mult.
Pentru asset manager asta inseamna ca poate investi pe termene mai lungi si in active cu randamente superioare pastrand si un minim de lichiditate pentru necesitatile curente.
In alta ordine de idei sa nu uitam ca produsele unit linked sunt produse de asigurare, deci au o componenta foarte importanta de protectie la risc care este trecuta cu vederea cand ne raportam numai la randamente.
Fiecare dintre noi trebuie sa ne gandim ca astfel ne protejam familia si avem o suma asigurata in caz de producere a riscului in plus,
randamentele obtinute sunt peste media dobanzilor bancare sau, dupa caz, peste indicatorii care masoara cresterea pietei de capital de genul BET sau BET-C.
Ce randamente ati obtinut in ultimul an?
In 2006, fondurile in euro au performat mai modest, dar bine fata de dobanzile la euro de pe piata bancara.
Astfel, Intersafe a obtinut 5,57%, iar Interplus 7,48%, insa cel mai bine a peformat Interextra cu 19,36% de altfel fondul cu profilul de risc cel mai ridicat care investeste in actiuni cotate la bursele europene,
insa daca comparam cu media dobanzilor Euribor pentru 2006 la termen de 12 luni (3,44%) diferentele sunt semnificative.
Performantele fondurilor in lei in 2006 fata de data de lansare (4-9 ianuarie 2006) au fost intre 7,6% (Ronsafe – fondul cu riscul cel mai scazut) si 25,7% (Ronplus),
in conditiile in care indicele BET a inregistrat o crestere de 22,23%, iar dobanda medie la depozite 6,3%.
In prezent, alocarea pe actiuni a fondului Ronplus este de 30%, in obligetiuni corporatiste si municipale este partea cea mai consistenta 60% si in instrumente monetare restul de 10%.
Cum va evolua bursa de valori in 2007?
Ma astept ca BVB in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2007 sa aiba o evolutie pozitiva, iar ca procent vad pentru BET-C o crestere de 25%. Altfel, cred ca piata de capital autohtona trece printr-o perioada buna cu efecte pozitive atat pentru investitori, cat si pentru companii.
Mai multe societati de asigurare straine asteapta sa intre pe piata romaneasca. Cum vedeti piata asigurarilor cu o concurenta mai mare?
Concurenta nu poate face decat bine. In piata asigurarilor din Romania lucrul asta e chiar bine-venit pentru ca mai ales zona de asigurari generale a suferit destul de mult de lipsa de profesionalism. Multe companii autohtone au dus preturile si standardele mai jos decat era normal.
Un articol de Cristian Andrei