Sari direct la conținut

Pentagonul investighează posibile atacuri energetice în apropierea Casei Albe / Îngrijorări legate de „Sindromul Havana” pe teritoriul SUA

HotNews.ro
Washington, D.C, Casa Alba, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Washington, D.C, Casa Alba, Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Agențiile federale din Statele Unite investighează cel puțin două incidente posibile de pe teritoriul american, inclusiv unul în apropierea Casei Albe, care par să fie atacuri invizibile misterioase care au provocat simptome debilitante în rândul persoanelor afectate, potrivit CNN.

Mai multe surse familiare cu subiectul au declarat pentru CNN că deși Pentagonul și celelalte agenții care au analizat incidentele nu au ajuns până acum la concluzii clare cu privire la ce s-a întâmplat, faptul că un asemenea atac ar fi putut avea loc în apropierea Casei Albe este alarmant.

Oficiali ai Departamentului de apărare au informat comisiile din Congresul american responsabile de forțele armate mai devreme în cursul lunii aprilie cu privire la atacuri.

Incidentul din apropierea Casei Albe a avut loc în luna noiembrie a anului trecut aproape de Elipsă, peluza ovală din partea de sud a reședinței președinților americani și a provocat îmbolnăvirea unui oficial al Consiliului de Securitate Națională, potrivit mai multor oficiali americani familiari cu subiectul.

Într-un alt incident separat din 2019, un oficial al Casei Albe a raportat un atac similar în timp ce își plimba câinele într-o suburbie din Virginia din apropierea Washingtonului.

Ambasada SUA din Havana (FOTO: Sunshine Pics / Alamy / Profimedia Images)

„Sindromul Havana”

Persoanele care s-au îmbolnăvit au prezentat simptome similare raportate de angajați ai CIA și ai Departamentului de stat din străinătate, motiv pentru care oficialii au început să investigheze incidentele ca fiind posibile atacuri legate de „Sindromul Havana”.

Numele se referă la simptome inexplicabile dezvoltate de angajații ambasadei americane din Cuba începând cu sfârșitul anului 2016, printre acestea numărându-se dureri de cap și grețuri, vertij și senzații bizare în urechi.

Zvonuri despre incidente similare care au avut loc și pe teritoriul american au circulat de mult timp în Washington, aceste episoade recente din jurul capitalei americane părând să fie similare cu cele care au afectat diplomați, ofițeri CIA și membri ai corpului diplomatic american staționați în Cuba, Rusia și China.

Anchetatorii nu au reușit să stabilească până acum dacă incidentele misterioase din SUA sunt legate de cele care au avut loc în străinătate sau cine ar putea fi în spatele lor, potrivit surselor CNN.

Oficialii din Departamentul de apărare care au informat Congresul asupra lor au declarat că este posibil ca Rusia să se afle în spatele atacurilor dar că nu au suficiente informații pentru a fi siguri. Un alt oficial american implicat în investigație la momentul respectiv a declarat că și China se află printre suspecți.

SUA nu a reușit să identifice sursa acestor atacuri deși astfel de incidente au început să fie raportate din 2016 și 2017 când membri ai personalului diplomatic și din serviciile de informații staționați în Cuba au început să descrie simptome alarmante care păreau să apară din senin.

Unde energetice

Oficialii din comunitatea de informații și Pentagon au fost reticenți să vorbească în public despre incidentele bizare și unii din cei afectați de ele s-au plâns că CIA nu a luat problema suficient de în serios, cel puțin la început.

Atacurile au dus în cele din urmă la o reducere drastică a personalului american din Havana sub administrația Trump. Oficiali americani din Rusia și China au raportat la rândul lor incidente similare inexplicabile.

Deși nu există un consens cu privire la cauza simptomelor, un studiu comandat de Departamentul de stat a descoperit că acestea ar fi cel mai probabil rezultatul unor atacuri energetice cu microunde.

Un raport din luna martie a Academiei Naționale de Științe afirmă însă că o cauză mai probabilă pentru simptomele bizare ar fi atacuri direcționate prin pulsuri de radiofrecvență.

Deși autorii raportului au avut grijă să nu își exagereze descoperirile, acesta oferă cele mai clare dovezi publice de până acum cu privire la faptul că incidentele ar putea fi atacuri, atribuind simptomele unor unde energetice „direcționate”.

Unii dintre oficialii americani afectați au prezentat simptome grave în urma incidentelor, cel puțin un ofițer al CIA fiind forțat să se retragă anul trecut după ce a fost diagnosticat cu traumatism cerebral.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro