Skip to content

Percheziții DNA la Serviciul de Permise Ilfov

Procurorii anticorupție bănuiesc că mai mulți angajați, membri ai conducerii de la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, și instructori auto au ajutat candidați pentru obținerea permisului auto, potrivit unor surse judiciare citate de TVR Info.

Conform surselor citate, candidații ar fi plătit 500 de euro pentru a se programa mai repede la examenul pentru permisul de conducere.

De asemenea, procurorii verifică și  suspiciuni privind și obținerea permisului auto contra altor sume de bani. Instructorii auto sunt considerați intermediarii dintre angajații Serviciului de Permise Ilfov și candidații care doreau să obțină documentul.

DNA face percheziții atât la sediul instituției, cât și la domiciliile persoanelor vizate în dosarul de corupție. Suspecții urmează să fie audiați în cursul zilei la sediul DNA.

Instituția nu a transmis oficial până la această oră detalii privind acest dosar.