Sari direct la conținut

Personajul surpriza din scandalul Cambridge Analytica: Un psiholog rus nascut in R. Moldova, Aleksandr Kogan, ar fi conceput softul care sustragea datele personale de la Facebook

HotNews.ro
Personajul surpriza din scandalul Cambridge Analytica: Un psiholog rus 
nascut in R. Moldova, Aleksandr Kogan, ar fi conceput softul care sustragea 
datele personale de la Facebook

Facebook se afla in centrul unui scandal care pare sa se amplifice, dupa ce compania Cambridge Analytica a fost acuzata ca a folosit fara consimtamint datele a 50 de milioane de utilizatori ai retelei sociale pentru a elabora un soft care sa prezica si sa influenteze votul alegatorilor. Datele ar fi fost recuperate prin intermediul unei aplicatii de teste psihologice conceputa de psihologul rus Aleksandr Kogan. Acesta s-a nascut in Moldova si a trait pana la 7 ani la Moscova, inainte de a pleca in Statele Unite, scrie AFP.

Acuzatiile, negate de Cambridge Analytica (CA), au condus la o depreciere a actiunilor Facebook de 6,8% pe Wall Street, declansand promisiuni de ancheta pe ambele maluri ale Atlanticului.

Cine sunt actorii principali:

  • Robert Mercer: om de afaceri american, care si-a construit averea in fondurile de investitii, este unui dintre principalii donatori ai Partidului Republican. A finantat Cambridge Analytica cu 15 milioane de dolari
  • Steve Bannon: consilier apropiat al lui Donald Trump inainte de a fi alungat de la Casa Alba in vare lui 2017. The Observer spune ca el s-a aflat „la butoanele” CA.
  • Aleksandr Kogan: psiholog al universitatii din Cambridge. Dezvoltator, prin societatea Global Science Research (GSR), al „thisisyourdigitallife”, o aplicatie care recolta date personale pe Facebook si care apoi erau transmise CA si SCL, potrivit retelei sociale.
  • Christopher Wylie: fost angajat al CA si lansator de alerte. Acest canadian de 28 de ani a afirmat la televiziunea canadiana CBC ca metodele Cambridge Analytica sunt „problematice” deoarece se bazeaza pe date private culese fara consimtamant.

Potrivit mai multor ziare, printre care The New York Times si The Observer, CA, companie specializata in comunicare strategica, a recuperat fara consimtantul lor datele a 50 de milioane de utilizatori pentru a elabora un soft care sa permita prezicerea si influentarea votului alegatorilor.

Aceste date ar fi fost recuperate prin intermediul unei aplicatii de teste psihologice care a fost descarcata de 270.000 de utilizatori ai retelei sociale de catre psihologul rus Aleksandr Kogan, care, potrivit Facebook, le-a furnizat CA.

Facebook a precizat ca aplicatia ar fi putut sa aiba acces la datele „prietenilor” utilizatorilor care au descarcat aplicatia.

The Guardian a descoperit ca Kogan a fost profesor asociat la universitatea de Stat din Dankt Petersburg, unde a beneficiat de subventii din partea guvernului rus pentru cercetari in domeniul social media.

„Stres, sanatate si bunastare psihologica in retelele sociale: investigare interculturala”, este titlul unui astfel de studiu. O alta conferinta se numea „Noi metode de comunicare in calitate de instrument politic eficient”.

Universitatea Cambridge a precizat ca profesorii pot participa la studii finantate de terte parti, dar trebuie sa isi anunte superiorul ierarhic in prealabil, ceea ce Kogan a facut.

Potrivit www.cambridge-news.co.uk, Aleksandr Kogan si-a schimbat pentru scurt timp numele in Aleksandr Spectre.

Citeste si:

CA, care a lucrat pentru campanie republicanului Donald Trump in 2016, a sustinut ca „aceste date Facebook nu au fost utilizate in cadrul serviciilor oferite pentru campania prezidentiala a lui Donald Trump” si nicio „publicitate tintita” nu a fost realizata „pentru acest client”.

Compania sustine de asemenea ca nu a lucrat pentru referendumul privind Brexitul in Marea Britanie.

Audit

Facebook a inchis contul CA si a angajat o firma de audit pentru a face lumina in acest dosar care se anunta foarte spinos.

Arbitrul britanic pentru informatii si date personale a anuntat ca va emite marti un mandat pentru a avea acces la serverele CA si a cerut Facebook sa isi suspende ancheta pentru a nu risca sa o compromita pe a sa.

Aceasta polemica vine dupa ce gigantul retelelor sociale, dar si Twitter si Google, sunt acuzati de luni de zile ca au contribuit la manipularea opiniei publice, in special prin actiuni ale unor entitati legate de Ruysia, la prezidentialele americane sau la Brexit, in 2016.

De asemenea, aceste companii sunt acuzate ca nu fac destul pentru protejarea datelor personale ale utilizatorilor, care se afla la baza modelului lor economic.

Aceasta noua polemica ilustreaza „problemele sistemice” la Facebook, crede analistul Brian Wieser, de la Pivotal Research.

Jennifer Grygiel, specialista in retele sociale, crede ca noile dezvaluiri vor spori presiunea asupra acestor companii. In opinia sa, acest scandal este rodul reglementarilor prea „usoare”, care au permis Facebook si partenerilor sai sa exploateze aceste date in afara oricarui control.

Pentru Daniel Kreiss, de la Universitatea Carolina du Nord, Facebook nu a inteles diferenta intre reclamele comerciale si cele politice.

„Faptul ca Facebook pare sa nu faca diferenta intre a vinde adidasi si a vinde un program prezidential e o mare problema”, comenteaza el.

Filiala a firmei de marketing Strategic Communication Laboratories (SCL), Cambridge Analytica dispune de birouri la New York, Washington si Londra. Ea este condusa de Alexander Nix, un barbat de 40 de ani care a studiat pe prestigioasa scoala din Eton, uzina de elite din Marea Britanie, si la universitatea din Manchester.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro