PERSPEKTIVA Cărți 2018 Top iubite (adică și bine vândute). De la Peterson și Yuval Harari la Pleșu, Liiceanu și Boia

Am făcut un top al celor mai vândute cărți în România la târgurile de carte. Bestseller. Sună bine. Unele sunt self-help pe tipar american, altele îți vorbesc despre era post-umană și noua religie a fluxului de informații. Sunt și romane, de Gabriela Adameșteanu și Ludmila Ulițkaia. Dar și volumele unui trio uberinteligent: Pleșu, Liiceanu, Boia. Vrei umor și politică? Ai la Radu Paraschivescu, în „cartea-parastas” a României, “Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri”.

Radu Paraschivescu, Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri

Ne-am ocupat doi ani cu amendarea guvernării PSD. Cu trei premieri care au fost interșanjabili ca șosetele. Ne-am ales cu un motto, preluat din dările de seamă ale ilustrului premier actual al României, Viorica Vasilica Dăncilă. “Orice om îi este teamă”. Așa că Radu Paraschivescu a zis că e just, just, just, că la orice om normal că îi este teamă. Și a scris, în cuvintele lui, cartea-parastas a României. Iată ce spune cu nervii-ntinși la maxim (asezonați în carte cu mult haz, dar și cu o analiză la „gradul zero” a prostiei suspușilor): „Îşi bat joc de tine. Te fură, te învârt pe degete, te mint. Îţi castrează legile şi-ţi râd în nas. Te fac să-ţi fie ruşine să scoţi buletinul în aeroporturile lumii. Te tratează cu dispreţ şi, când li se pare c-ar fi nevoie, cu gaze. Te duc cu preşul promisiunilor. Te cred naiv, manipulabil, neinformat. De doi ani. Săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas”

Lucian Boia, De la Dacia antică la Marea Unire, de la Marea Unire la România de azi

Un arc, ba nu două arcuri peste timpul istoric dăruite de Boia. În anul Centenar, ce întrebări putem să ne punem? Poate: cum am ajuns aici, în acest prezent bornat de un trecut cu multe turnuri și de un viitor încețoșat. Ce era Dacia Antică și ce-a fost Marea Unire. Boia îți răstălmăcește poncifele din cap despre istoria României, știi. „Încerc să înfăţişez, cât pot de echilibrat, problema alcătuirii României (din părţi asemănătoare, însă distincte). Avem o ţară (aproape) întregită. Ce am făcut însă cu ea? Ce facem cu ea în prezent? Cât suntem de capabili să înfruntăm viitorul? Să recunoaştem deschis cum stau lucrurile, altminteri nu ne vom îndrepta nicicând. România nu arată deloc bine: e afectată de mari întârzieri şi de mari dereglări. Toate acestea, adunate, ar putea genera un amestec exploziv, de natură să pună în pericol inclusiv construcţia naţională. La 100 de ani de la Marea Unire, avem datoria să ne reparăm ţara.“, susține Lucian Boia

6 povești cu draci, Igor Bergler – în urma votului cititorilor, cartea a fost distinsă cu premiul „Cea mai râvnită carte a târgului Gaudeamus 2018” Cică în cartea asta de povestiri scurte, cumpărată ca pâinea caldă la Gaudeamus, Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. Și totul sub egida Satanelor. Deci domnul scriitor Igor (ce nume de discipol al azazeilor), cel care a ticluit cartea Biblia pierdută, vândută în ani trecuți mai bine chiar decât Biblia credincioșilor, inventează niște specii de draci care fac ca toate lighioanele pământului, așa cum le stă bine dracilor. Nu glumesc. Biblia pierdută, deține, cu peste 150 000 de exemplare vândute, recordul postrevoluționar de vânzări în România. Dar Igor Bergler este și regizor, scenarist și critic de film, doctor în management, profesor de Naratologie, cel mai bine vândut autor român din ultimii 30 de ani. Lasciate ogni sperantza voi che citiți cărți și apoi scuipați în sân și spuneți: Piei, drace!

12 reguli de viață, de Jordan B. Peterson

Anul ăsta Jordan Peterson a fost mai adulat de cititori decât Justin Bieber de adolescenți. Regulile lui sunt simple, la mintea cocoșului, dar Jordan nu te lasă doar în bula ta de self-help. Nu, el face niște asocieri fantasmagorice, între homari și oameni, de pildă, în concluzie, prezentându-ți că oamenii au ierarhii precum homarii și n-ar trebui să fie așa supărați pe viață, ci să pună ordine în haos. Lui Peterson i se zice “gânditorul sclipitor al erei noastre”. În fine, a devenit celebru pe net odată ce s-a opus vehement “corectitudinii politice”. Dar e amuzant totuși că omul se crede sibilinic și pune acest subtitlu cărții: “Un antidot la haosul din jurul nostru”. Și uite ce-ți zice nenea Jordan să faci. 1. Stai drept, cu umerii trași în spate. 2. Poartă-te cu tine însuți așa cum te-ai purta cu cineva pe care vrei să îl ajuți. 3. Fii prieten cu oameni care vor ce-i mai bine pentru tine. 4.Compară-te cu tine însuți cu o zi în urmă, nu cu altcineva astăzi. 5. Nu îți lăsa copiii să facă lucruri care te fac să-i displaci. 6. Pune-ți propria casă în ordine înainte să critici lumea. 7. Urmărește ceea ce contează (nu ceea ce dă rezultate). 8. Spune adevărul − sau, cel puțin, nu minți. 9. Presupune că persoanele cu care stai de vorbă ar putea să știe ceva ce tu nu știi. 10. Fii precis în exprimare. 11. Nu deranja copiii atunci când se dau cu skateboard-ul. 12. Mângâie o pisică atunci când o întâlnești pe stradă.

21 de lecţii pentru secolul XXI, de Yuval Noah Harari

Doi tipi cu alură de intelectuali (de fapt, intelectuali pe bune) au acaparat cititori, au fost rockstari anul ăsta. Harari și Peterson. Ambii au scris cărți care reduc viața sau secolul nostru la o taxonomie. Gen 21 de lecții, 12 lecții. Dar mai au și alte asemănări: Harari este vegan, în timp ce Peterson spune că o dietă bazată pe carne de vită este cel mai bun tratament pentru depresie. Ambii sunt guru, scriu sentențios, emfatic, cu nerv. Și așa au ajuns un soi de figuri profetice. Harari ne sfătuiește că, dacă vrem să „cunoaștem adevărul despre univers, cel mai bun mod e să observăm suferința și să explorăm până la capăt ceea ce este”, în timp ce Peterson scrie „Suferința este reală și a provoca altuia o suferință arzătoare este greșit. Această constatare a devenit piatra de temelie a concepțiilor mele”. În fine, cert e că și Harari, după ce a lansat două cărți cvasiacademice, Homo Sapiens și Homo Deus, a început să predea self-help. În cartea cu 21 de lecții ne spune să nu ne facem griji, pentru că, oricum, ființa umană a creat și a crezut tot timpul în ficțiuni. Așa că nu doar era post-truth / post-adevăr e așa nasoală. Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului, de Yuval Noah Harari Dacă în cartea de eseuri pare un oracol al self-help-ului, în Homo Deus Harari e inteligent. Analiza lui se referă la sfârșitul erei lui Homo Sapiens. Sfârșitul omului așa cum îl știam. Care-i faza? Harari consideră că viziunea modernă în care indivizii sunt responsabili de soarta lor nu e decât o exaltare a idealismului general-uman. Puterea reală (politică, socială, economică) a funcționat întotdeauna pe bază de rețele. Networks. Facebook. Algoritmi. E răsăritul erei inteligențelor artificiale. Iar crezul lui Harari e pesimist. Ființele umane individuale sunt creaturi relativ neputincioase, spune filozoful. Este motivul pentru care, grupați în rețele dominante, unii au putut să preia frâiele planetei. Aceste grupări – corporații, religii, state – fac parte acum dintr-o vastă rețea de fluxuri de informații interconectate. Găsirea punctelor de rezistență, unde unitățile mai mici (propriu-zis, omul sau mulțimea de oameni de rând) se pot orienta în haosul fluxului de informații din întreaga lume, devine din ce în ce mai grea. Unii oameni au renunțat la luptă. În locul principiilor fundamentale ale modernității – liberalismul, democrația și autonomia individului – există o nouă religie: Dataismul. E un concept despre care vorbește Harari. Adepții acestei “noi religii” își pun credința în informație, încurajându-ne să o vedem drept singura sursă & valoare autentică. Suntem definiți, existențial, prin ceea ce contribuim în vortexul procesării datelor. Sună postuman, nu? Dar există un potențial uriaș în această constatare: înseamnă că ne vom confrunta cu tot mai puține obstacole pentru a obține ceea ce dorim, deoarece informațiile necesare pentru furnizarea fericirii vor fi accesibile instant. Like-uri și experientele noastre vor fuziona. De asemenea, speranța de viață a Omului ar putea fi extinsă: oamenii devotați Dataismului cred că nemurirea este următoarea frontieră de traversat. Dar și dezavantajul este evident. Cine vom mai fi „noi”? Nimic mai mult decât o acumulare de informații aleatorii. Distopiile politice din secolul al XX-lea vorbeau despre statul totalitar. Dar totalitarismul s-ar putea să nu fie necesar în secolul ăsta. După cum spune Harari: „Individul nu va fi zdrobit de Big Brother; se va dezintegra din interior.”

Fontana di Trevi, de Gabriela Adameșteanu

O femeie pe nume Letiția Branea se întoarce din Occident în București. În mijlocul melancoliei, al estompării sentimentelor. Așa cum spune, Letiția trece prin două stări care se-ngână, cea de mal aimée până la un mal du pays acut. Are statut de emigrantă, iar în roman observațiile Letiției glisează între anii ’80 și vremurile contemporane. Conturează o geografie, o antropologie, o societate. În jurul acestei femei care încearcă să se situeze în lume. În România. Romanul Fontana di Trevi a fost nominalizat la Premiul Cartea anului 2018, oferit de România literară, ediţia a XVII-a, dar a câștigat premiul Sofia Nădejde pentru literatură scrisă de femei, la ediţia I. Demersul feminist cu premiile Sofia Nădejde a împărțit lumea literară în adepți și detractori. Însă știm bine cât de fățiș și autentic explorează Adameșteanu abisurile și nuanțele feminității, în toate cărțile ei.

Scara lui Iakov, de Ludmila Ulițkaia

Romanul e o saga familială. Acoperă patru generații, de fapt, aproape șase. Uneori Ludmila scrie povestiri despre personaje, alteori include scrisori din arhiva personală a familiei sale. E un melanj de viață personală, dragoste, contradicții și istorie politică. Sunt salturi în timp. Din 1907 până-n 2011. Tema? Dificultățile separării de celula familiei, de coconul de dragoste & energie de drept Dumnezeu. Cartea conține frânturi din scrisorile personale ale bunicului Ludmilei Ulițkaia, dar și pasaje din dosarul întocmit de KGB. Iakov e un personaj complet. Studiază muzica, are abilitatea cameleonică de a-și găsi loc de muncă oriunde s-ar afla pe lume și are o forță covârșitoare să-și țină familia unită. Pe mâna cui suntem?

Mică antologie a tragicomediei româneşti, de Andrei Pleșu

O colecție de eseuri semnată Andrei Pleșu e întotdeauna un mic sipet pe care, dacă-l deschizi, găsești un povestaș vesel & lucid, o Șeherezadă cu umor caustic, un analist politic desăvărșit, un caragialian de soi. Să spunem că în volumul acesta scrie despre prostie, despre limba română (sau nu) pe care o vorbesc politicienii, despre tragicomedia românească, iar un capitol se numește “Sunt o babă moralistă”. Pleșu e motivul pentru care poți să te duci liniștit la culcare, după ce ai citit un eseu, și să-ți spui în gând că ziua a stat sub semnul unui Carpe Diem intelectual. „Scrisul e singurul meu mod de a funcționa în acord cu mine însumi, mai ales dacă se întâmplă să am și ecouri binevoitoare din partea câtorva cititori. În rest, știu foarte bine că nu scriitorii și artiștii în genere determină mersul lumii. Rostul lor este doar, uneori, să o facă suportabilă. Sau pur și simplu să o povestească, cu un glas obosit sau ironic, în ideea că, în anumite situații, întunecimea se poate «salva», melancolic, prin comentariu…“, zice Andrei Pleșu

Așteptând o altă omenire, de Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu își începe cartea cu un motto din etologul Konrad Lorenz: “Dacă ar trebui să-l consider pe om imaginea definitivă a lui Dumnezeu, m-aș îndoi de Dumnezeu”. Rămâi țintuit deja. Uite despre ce scrie Liiceanu: “Suntem doar o verigă către ? Va ieși vreodată din noi, ca dintr-o uriașă crisalidă, ? Sau poate că ar trebui să ne împăcăm cu gândul că nu vom arăta niciodată mai bine decât ne-a creat bunul Dumnezeu? Așteptând sau nu ceva mai înalt decât noi, s-ar cuveni deocamdată să ne punem această întrebare: cum ar fi bine să trăim ca ? Căci este o datorie de onoare, dacă tot am fost dotați cu rațiune, să încercăm să înțelegem ce trăim, după cum e o dezonoare a speciei să fi primit rațiune și să murim fără să fi încercat. Paginile acestei cărți s-ar fi putut tot atât de bine intitula Îndreptarul bunului muritor” Așadar, o carte de filozofie pentru timpurile noastre în răspăr.