Sari direct la conținut

"Pescuit sportiv" a pescuit un nou premiu

HotNews.ro

Filmul lui Adrian Sitaru a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul International al Filmului de Dragoste de la Mons. Adrian Sitaru a primit premiul din mainile Anamariei Marinca, membra a juriului.

„Este primul premiu pe care-l iau pentru scenariu, lucru care ma onoreaza foarte tare”, a spus Adrian Sitaru dupa ceremonie. „Nefiind scenarist la baza, imi da si mai multa incredere in mine. Chiar daca nu este un love story clasic, filmul vorbeste despre dragoste, si ma bucur ca aceasta poveste a fost apreciata de un juriu international format din profesionisti.”

Alaturi de Anamaria Marinca, juriul festivalului belgian i-a mai numarat pe cineastul Niels Arestrup (presedinte), actrita belgiana Alexandra Vandernoot, scriitorul francez, Bernard Werber, cineastul canadian Denis Chouinard, actorul italian Venantino Venantini, cineastul tunisian Ferid Boughedir, actorul francez Greg Germain si Raman Chawla, care e presedintele Festivalului Cine Fan din India.

Marele Premiu al Festivalului de la Namur a revenit peliculei palestiniene „Laila’s Birthday”, semnata de Rashid Masharawi.

Dupa ce i-a inmanat compatriotului sau premiul, Anamaria Marinca a dezvaluit cateva impresii despre jurizare: „Discutiile au fost animate, mai ales cu privire la Pescuit Sportiv sau Picnic, titlul sub care a fost prezentat in festival. Colegii mei s-au plans de cele 10 minute de ameteala, provocate de miscarile camerei de la inceputul filmului, dupa care si-au marturisit fascinatia pentru restul povestii. Cu siguranta a fost cel mai original si mai controversat film din competitie. E un film pe care mi-as dori sa-l mai vad si care ne-a surprins prin ingenuitate si naturalete. Am fost intrebata de nenumarate ori daca dialogurile au fost improvizate. Au jucat niste actori minunati care ne-au emotionat”

Dupa premiile de la Palms Springs, Salonic sau Estoril, lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru ruleaza in continuare si in salile din Romania.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro