Sari direct la conținut

Peste 30 de persoane, arestate in timp ce incercau sa organizeze o parada gay la Moscova

HotNews.ro
Violente in capitala Rusiei, Foto: Reuters
Violente in capitala Rusiei, Foto: Reuters

Peste 30 de persoane, inclusiv cetateni straini, au fost arestate sambata la Moscova in timpul confruntarilor dintre activistii pentru drepturile homosexualilor si nationalisti rusi, in timpul unei noi incercari de a organiza o parada gay in centrul capitalei Rusiei, transmite Reuters. Acesta este cel de-al saselea an consecutiv in care homosexualii nu reusesc sa organizeze un mars in capitala rusa.

Activistii homosexuali au sperat ca noul primar al Moscovei, Sergei Sobyinin, va permite desfasurarea paradei, dupa ce, ani de zile, autoritatile au refuzat sa aprobe marsul lor. Homosexualii intentionau sa depuna flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.

Activistii gay care s-au strans langa zidul Kremlinului au fost atacati de grupuri de extrema dreapta si ultra-ortodocsi rusi. Politistii au intervenit imediat.

O alta adunare a activistilor gay, desfasurata in apropiere de sediul guvernului, a fost risipita de fortele de securitate dupa circa 20 de minute.

Agentiile de presa ruse au scris ca peste 30 de persoane au fost arestate, inclusiv doi activisti americani, care au amenintat ca vor face plangere la Consiliul Europei sa deposedeze Rusia de drepturile de vot in cadrul organizatiei din cauza violentelor impotriva homosexualilor.

Homosexualitatea a fost decriminalizata in Rusia in 1993, insa prejudecatile impotriva persoanelor gay ii forteza pe acestia sa nu se expuna public la Moscova.

In octombrie 2010, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a amendat Rusia pentru ca a interzis paradele homosexualilor in Moscova, o decizie considerata „istorica” de activistii gay.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro