Sari direct la conținut

Peste 40 de militanti Greenpeace au urcat pe acoperisul cladirii Parlamentului britanic

HotNews.ro

Aproximativ 40 de militanţi din cadrul organizaţiei ecologiste Greenpeace au urcat duminica seara pe acoperişul Palatului Westminster, sediul parlamentului britanic din centrul Londrei, informeaza AFP. Demonstrantii, inarmati cu mai multe bannere galbene care scriau „Schimbaţi politica, salvaţi climatul”, planuiesc sa ramana pe acoperisul cladirii toata noaptea pentru a astepta sosirea parlamentarilor luni dimineaţă şi pentru a-i face să semneze un manifest in 12 puncte.

„Trebuie să ridicăm temperatura dezbaterii pentru că nu ne-a mai rămas foarte mult timp. Mai este un minut pana la miezul nopţii şi mai sunt atâtea lucruri de făcut’, a declarat John Sauven, director executiv al Greenpeace.

„Sesiunea parlamentara se reia luni si acum exista o sansa de pentru ca partidele politice să devină conştiente de viitor si de provocările cu care generaţiile viitoare se vor confrunta”, a adaugat acesta.

Fortele de ordine aflate la fata locului negociază cu protestatarii şi nu au efectuat nicio arestare, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei londoneze.

„Cu doar 60 de zile pana la summitul de o importanta vitala din Copenhaga – summit ce are mari sanse sa devina un esec daca lucrurile se deruleaza in aceeasi nota ca pana acum – Marea Britanie nu a aratat pana acum prea multa implicare in proces”, se arata intr-un comunicat Greenpeace publicat pe website-ul organizatiei.

Natiunile Unite doreste sa aduca impreuna 190 de state intre 7-18 decembrie la Copenhaga pentru un summit privind chimbarile climatice, de la care se asteapta obtinerea unui tratat care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto a carui prevederi vor expira in 2012.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro