Sari direct la conținut

Peste jumătate din italienii cu vârsta de sub 35 de ani încă locuiesc acasă cu părinții (sondaj)

HotNews.ro
Tanar la cafea, Foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia
Tanar la cafea, Foto: Sam Edwards / Caia Image / Profimedia

Majoritatea italienilor cu vârsta de sub 35 de ani câștigă mai puțin de 10.000 de euro pe an și jumătate din ei încă locuiesc cu părinții, potrivit unui sondaj realizat de EURES și publicat luni, relatează Euractiv.

Potrivit sondajului, doar 37% din respondenți au avut un job stabil în ultimii 5 ani după finalizarea studiilor, o treime din aceștia confruntându-se cu o situație de „lipsă de continuitate în piața muncii” în care și-au petrecut cel puțin 40% din timp fără loc de muncă.

În plus, peste jumătate din cei intervievați pentru sondaj (54%) au declarat că au lucrat fără contract și 14% au afirmat că au fost hărțuiți sau agresați la locul de muncă.

„Lipsa de continuitate în muncă și natura precară a muncii anulează dreptul la viitor al unei întregi generații viitoare”, afirmă Maria Cristina Pisani de la Consiliul Național al Tineretului din Italia care a realizat sondajul alături de EURES.

Curtea Supremă a Italiei a decis în luna iulie a anului trecut că adulții italieni care nu suferă de o dizabilitate nu beneficiază automat de dreptul la susținere financiară din partea părinților, punând capăt unei bătălii juridice ce a durat 5 ani.

Un studiu efectuat în 2019 de Institutul Național de Statistică italian (Istat) arăta că în jur de 64,3% din tinerii adulți italieni cu vârsta între 18 și 34 de ani încă locuiesc acasă cu părinții lor.

Fenomenul este atât de răspândit în Italia încât fostul premier Mario Monti a poreclit „bamboccioni” („copii mari”) generația de tineri italieni care încă locuiesc acasă cu părinții lor după 30 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro