Piața, unde viața-i ca ața! Radiografia Puterii și contaminării

Acu’ că iar ne închid ăștia, Piața pare locul magic, e pe buzele tuturor. Domle, dar cu Piața ce aveți? Ce facem cu țăranu? Ce facem cu recolta românească? Isterie, Nimic mai mult. Vă spun eu ce-i cu piața asta. Acum. Cum ne contaminăm. Ce cumpărăm? Cum cumpărăm? Cum ne păcălim, cum nu. Ce admirăm, ce urâm? Am fost de mii de ori în piață. Așa că știu să vorbesc despre piață. Acolo unde viața-i ca ața!

Cine merge în piață, în orice piață trebuie să se plimbe. Da, ca pe bulevard. Să se obișnuiască cu locul. Să aleagă marfa cu ochiul. Plimbatul ăsta îți vorbește despre piețari, despre ce găsești și ce nu, despre tine ca temperament.

Ori, durere mare: piața de acum, pe pandemie, nu lasă loc de plimbări, de umblet aiurea.

Aterizezi, cumperi, pleci. Să nu te infectezi. Ai plan, îl duci la îndeplinire. Suspiciunea, ura sunt ca varza toamna. Multă, grămadă. Aici ca peste tot. Necunoscuți și “contaminați” suntem toți, dar mai ales vânzătorii. Îți dai seama, ei sunt cei mai expuși. Sunt ca magneții. La ei vin și pleacă toate soiurile de oameni. Oameni morcov, oameni cap de țelină, oameni ardei iute, oameni mărar, oameni, pe scurt, cu viețile lor, cu traseele lor, cu eșecurile, succesele, filosofiile lor. Cu buzunarele lor în care sunt carduri și cash.

Plimbatul ca “un c.. într-o căldare”, cum se spune, îți arată nu doar ce trebuie să alegi. Nu doar. Așa vezi regimul Puterii în piață. Uite, ierarhia.

Poți vedea că lângă intrări sunt comersanții „de de toate”, tot ce-i la modă. Amestecul vară-iarnă de portocale, lămâi, roșii, banane, castraveți, căpșuni, zmeură, ardei ar trebui să pună pe gânduri. Dar nu, privirea noastră deformată de supermarket, e mulțumită. Cumpărăm fără să gândim, portocale și roșii. Mai tot timpul roșiile acestea, nici măcar ele, nu sunt românești. Comersanții sunt puternici pentru că nu se încurcă cu legumele sezoniere sau made in ro, nu, ei au din angrouri toate chestiile la modă, mereu. Aici, cum spuneam, pe locurile cele bune, cum intră clientul, ciup-ciup stau puternicii pieții.

Apoi, în continuare sunt leguminoșii-fructangii.

Comersanți care au belșug din tot ce este sezonier. Vinete, varză, roșii, ardei gras, kapia, morcov, țelină, mazăre. Și asta-i putere, nu? Să investești/aduci în piață tot ce-i legumă, dar mai ales când e trufanda. Vânzătorul aici nu se bazează pe deformarea supermarketului, nu, se bazează direct pe lăcomie. Cine mai rabdă? Cine nu zice: Dau oricât ca să iau căpșuni cu 2-3 săptămâni înainte de sezon.

Spre capătul pieții abia întrezărești moșu’ sau baba cu ce au amărâții prin curte. Aici e sărăcanul. E locul lui. Aici stă și mătușica cu murături la butoi, cu sticla de borș. Aici este dezamăgire și necaz pentru orice cumpărător. Aici e făsuiul boabe, aici, cartoful se vinde fără fast, toate astea sunt mâncările săracului. Tot aici fructangii, adică merarii, perarii. Abia aici, în coada pieții vezi desertăciunea.

Aici visul tău de cumpărător se năruiește aparent, de te-ai baza doar pe acest colț de piață. Păi, cine mănâncă zilnic făsui și murături? Cine bagă la greu doar ciorbă de legume? E un colț însă pe nedrept oropsit. Aici, în zona săracilor trebuie să ai imaginație. Să faci bucate din mai nimic, iarna, din decembrie până-n februarie-martie. În rest, și aici, primăvara-vara-toamna există combinație, diversitate. Cei care stau în acest loc își permit să iasă pe piață cu puținul din grădina proprie sau din a altora. Dar, repet, locul lor aici este dat de puterea lor de investire. Aici găsești legume-fructe cum natura le-a făcut. Cocârjate și urâte, gustoase.

Ori, din păcate pandemia și absența plimbatului aiurea prin piață au lovit săracii ăștia din capul pieții. Cine mai ajunge acolo? Ajunge săracu’.

Piața, cum arată astăzi ne înghite pe toți.

Dar, cum spuneam, a retezat din rădăcină această plimbare-test, vulturească privire spre prețuri, marfă. Exercițiu de admirație pentru legume-fructe, exercițiu de testare, ne-a rupt dimensiunile, viziunile, imaginația. Umblăm umbre, oameni cu burtă și listă. Intrăm-ieșim. Mai ochim câte ceva, dar rapid. Nu sălășuim în piață și asta e mare păcat.

Suntem Cumpărători-listă, unidimensionali. Nimic altceva. Țintă. Mergem ață.

Ori nu ne gândim că viața ca ața o trăim deopotrivă. Cumpărători-vânzători. Și unii și alții, în fața-dincolo de tarabă. Din chestia asta tot săracii suferă. Cumpărătorul înfricoșat ia de la primele tarabe. Nu mai are timp “să plimbe ursul”.

Nu știu câți dintre cei care urlă că se-nchid piețele sunt cu adevărat degustători ai deliciilor piețelor. Ca-n toate, puțini. Lătratul ăsta românesc pentru țăran, pentru produsele ro, strică tuturor. Chiar și legumelor.

Deci, ce s-a întâmplat? Mai nimic. Cei care merg în piață o vor face ca până acum. Doar cu „gheață-n sân”, ceva mai multă gheață, sânii rămân la fel. Gheața în sân e conștientizarea, ideea în sine că piața e focar, “zona zoster”. Ori asta tulbură.

Ori piața asta este, era, va fi mereu. Contaminare.

Dar conștientizarea doare. Ștampila oficială turbează. Piața are ierarhia, viața ei. Proaspătă, dar și infectă, seducătoare și contaminatoare.

Eu? Merg în piață, ca oricând. Acum am un partener, masca, nu? Cum altfel. Grăbesc pasul, îmi fac plan de acasă. Iar dacă nu se potrivește lista de legume, fructe de cumpărat nu trebuie să disper. Ies un pic din piață. Asta e. Îmi spun “socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă”. Și mă-ntorc cu „combinația” potrivită”. Rețeta bună. De băgat în oală.

Nu-i mare chestie. Nu se potrivește. E contaminare. Asta e. Viața e ca ața. Piața. La fel. Dar și mămăliga e ca ața. Dar ghimbirul? Și el. Totu-i ca ața. Și viața vânzătorilor și cea a cumpărătorilor. Și a legumelor. Leguma se trece. În trei-patru zile ardeiul capia care stătea primul în grămadă, se pălește, se trece. Viața-i ca ața și pentru el. Banii noștri nu mai sunt ca pe vremuri. Privim spre ei cu toată fragilitatea noastră de acum: dacă ajung pe drumuri, dacă îmi pierd locul de muncă? Vânzătorii, care nu au fost țărani niciodată, au și ei depresiile lor. Nu se mai cumpără ca pe vremuri, nu mai au bani de investit în marfă ca pe vremuri. Vă dați seama ce e în capul lor.

În Piață-i ca-n viață. Ață. Pe pandemie, toți suntem la fel. Marfă, vânzător, cumpărător. Cine se duce, cine se veștejește primul? Mărul? Cumpărătorul? Vânzătorul?