PIB-ul in pandemie: o relevanta informationala diminuata?

Impulsul a fost ca acest text sa fie numit “Un PIB trist si “cu masca””; a fost ales totusi un titlu mai sobru, desi mai putin expresiv. PIB-ul este indicatorul cel mai cuprinzator de descriere a activitatii economice. Lui Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1971), ii datoram cel mai mult aceasta inovatie conceptuala si de masurare. PIB a devenit in timp reper principal de comparatie intre economii nationale. In raport cu acest indicator se fac analize macro si micro, de adancime, in structura. La PIB se raporteaza marimi ca deficit buget, deficit extern (comercial, cont curent), datorie publica, ce pot arata dezechilibre macroeconomice si probleme de sustenabilitate financiara.

PIB-ul este un indicator foarte util, dar nu impecabil; o obiectie importanta este ca nu surprinde externalitati, care ii pot afecta relevanta. De pilda, efecte negative asupra mediului inconjurator, asupra sanatatii oamenilor, etc; sau ca nu surprinde aspecte distributionale (de venituri). De aici a pornit distinctia intre PIB in acceptia cunoscuta si ceea ce poate fi numita bunastare nationala (gross welfare product), care insa este un concept greu de operationalizat. Bunastarea nationala are relevanta conceptuala (a fost examinata de economisti reputati ca Jean Paul Fitoussi, Jacques Dreze, Amartya Sen, Joseph Stiglitz si altii), dar este dificil de masurat. Si Kuznets a remarcat ca PIB nu indica neaparat gradul de bunastare dintr-o societate. ONU si OCDE au propus indicatori de masurare a calitatii vietii (precum Human Development Index).

Randurile de fata nu isi propun sa judece PIB (GDP) vs. GWP, ce este un domeniu de cercetare tot mai semnificativ pe fondul schimbarilor climatice si altor evenimente extreme. Rostul acestui text este de a prezenta ganduri privind pandemia si relevanta PIB ca agregat statistic. In esenta, este teza ca revenirea PIB-ului la nivel pre-pandemie, ce ar fi avut loc in 2021 pentru tari europene (cu diferente insa intre ele), nu reflecta realitatea. In fapt, s-a produs o deteriorare a vietii, in contextul unei catastrofe umanitare, cum o numea si Daniel Perenboim (la concertul de la Viena, 1 ian. a.c), ce nu este surprinsa adecvat de date ce privesc PIB.

De exemplu:

• Activitati ce au incercat sa repare, sa suplineasca, ceea ce nu mai functiona/functioneaza normal; se poate vorbi aici despre o crestere (si statistica) in anumite domenii, care nu are insa relevanta pentru “multumire”(calitatea vietii) reper fiind traiul inainte de pandemie. Exceptie fac cei care au castigat in timpul pandemiei, oricat suna de cinic aceasta constatare –vezi productia de masti de protectie, care este capturata de statistica si drept contributie la formarea PIB, sau situatia unor companii precum BioNTech, Astra-Zeneca, etc., care au dezvoltat vaccinuri contra Covid-19. Viata s-a deteriorat in pandemie, iar victimele omenesti inseamna suferinte pentru familii, pierderi pentru avutia umana; aceste pierderi, alaturi de evolutii notate mai jos au impact de durata asupra PIB-ului potential.

• In gama activitatilor de reparare intra si cele care incearca sa amortizeze socuri/distrugeri provocate de alte evenimente extreme (incendii teribile, seceta mare in alternanta cu inundatii, etc); acestea, ca si pandemia, exprima o relatie intre om si habitat puternic deteriorata. Actiunea umana de limitare a pierderilor are o logica comuna privind interpretarea PIB.

• Dereglarile in lanturile de aprovizionare/productie au condus la costuri de tranzactie mai mari, coabitare de penurie si surplusuri pe piete.

• Deteriorarea procesului de invatamant, care afecteaza economia/societatea atat ca flux de creare de capital uman si ca stoc de capital uman. Chiar daca apelul la noi aplicatii (tele-educatia) poate fi vazut ca un progres, invatamantul a fost puternic lovit de pandemie. Pandemia lasa urme greu de surmontat. Repararea cere revenirea la invatamant normal ca mod de desfasurare (ceea ce nu inseamna sa se renunte la interactiunea si online), dincolo de calitatea programelor educationale si relatia intre elevi si profesori.

• Impactul negativ asupra sanatatii publice, cu efecte pe termen lung; sa ne gandim de exemplu la ul long Covid (sechele pe termen lung), care afecteaza mai ales persoanele nevaccinate.

• Telemunca a evidentiat redundante pe piata muncii, in activitatea organizatiilor private si in sectorul public –fiindca acelasi rezultat economic se poate obtine nu arareori cu resurse mai putine. Aceasta observatie poate duce la restructurari multiple. Acum vedem insa cum turbulente cauzate de pandemie, dereglari in lanturi de productie, genereaza incordare pe piata muncii, coabitare de redundanta (slack) si penurie (shortage). Telemunca poate favoriza acele persoane care pot avea mai multe slujbe, ceea ce cu prezenta fizica full-time la locul de munca nu era posibil (in afara de cei pentru care ziua de munca include si o alta ocupatie dupa orele de program). Inteligenta artificiala (AI), digitalizarea, care a fost accelerata de pandemie, schimba mult datele pe piata muncii, in economie in general; online-ul faciliteaza reuniuni, conferinte locale si internationale, reduce costuri de participare.

• Stresul si costuri psihice/emotionale, care nu se vor estompa/inlatura usor. Aceste costuri pentru unii, venituri pentru altii, pot fi incluse in statistica (in PIB), de pilda, prin activitate de consiliere psihoterapeutica, ca profesie –demers ce face parte din efortul de a atenua impactul pandemiei, dar care nu aduce multumire in plus la nivel agregat (reper fiind situatia ante-pandemie).

• Reorientarea preocuparilor multor persoane catre utilizarea internetului fie pentru a uita de pandemie, fie pentru a pratica jocuri de noroc, sau efectuarea de operatiuni bursiere. Izolarea la domiciliu a favorizat utilizarea online-ului pentru scopuri in afara activitatii profesionale. Daca aceasta reorientare a atentiei este judecata ca mecanism de amortizare psihologica a socului pandemic este in ordine. Dar reorientarea poate accentua obisnuinte si inclinatii mai putin bune.

• Viata culturala, care a suferit enorm, ceea ce nu poate fi cuantificat de statistica – desi unele cifre pot evalua amploarea fenomenului. Sunt oameni pentru care mersul la teatru, concert, opera, muzee, etc – cu alte cuvinte, consumul live de bunuri culturale, nu poate fi suplinit de inregistrari radio, internet, TV, etc.

• Evenimente sportive fara spectatori exprima si ele deteriorarea vietii in pandemie, o “artificializare” a unei parti din traiul nostru –daca vedem sportul (sportivi si fani) drept fenomen social.

• Regulile de protectie (inclusiv purtatul de masca) sunt necesare pentru a ne proteja in pandemie si a ajuta trecerea prin aceasta “groapa istorica”, pentru a invinge in razboiul cu Covid-19. Regulile au un beneficiu/cost de oportunitate enorm daca ne gandim la ceea ce ar fi fost daca nu ar fi fost adoptate si acceptate de un numar mare de cetateni –ar fi fost consemnate un numar mai mare de decese decat cele inregistrate si sisteme medicale devastate si, mai ales, daca nu am fi avut vaccinuri la dispozitie. In acelasi timp insa, regulile de protectie impuse de pandemie reprezinta o reducere a confortului de trai.

• Masca pe fata, desi reprezinta un mijloc de protectie, este marca cea mai expresiva a unei vieti ciuntite –cand oamenii nu mai pot vedea un zambet, o grimasa; ochii pot comunica multe, dar nu pot spune totul! Pandemia a luat din bucuria vietii.

• Desocializarea. Aplicatiile “smart” (tot mai sofisticate) au devenit de mai mult timp interlocutor principal al multor persoane (intre care multi tineri, copii), chiar si atunci cand par numai sa faciliteze interactiunea cu semeni. Pandemia, izolarea fortata, sau voluntara, accentueaza un prizonierat in raport cu tehnologii comunicationale noi. Este posibil ca nu putine persoane sa fi redescoperit galaxia Gutenberg, sa se informeze/educe mai bine cand stau acasa. Dar are loc si idiotizare pe scara larga cand internetul este invadat de fake news, de vulgaritate, imoralitate etc – cand se dezvolta gandirea tip tunel, intoleranta, extremismul. Aceasta ultima consecinta poate fi privita ca degradare a omului, cu impact asupra capitalului uman.

• Pandemia a adancit clivaje sociale/ economice, a reliefat mai mult disonante cognitive si culturale (ex: disputa intre provaccinisti si anti-vaccinisti), cu reflexe in viata sociala si politica. Efectele pe termen lung pot fi tot mai urate.

• Pandemia a slabit actul de guvernanta in lume, a diminuat gradul de incredere in politici publice. Si de aici au rezultat masuri suboptime, care erau ingreunate oricum, ca proces, in conditii de mari incertitudini si volatilitate. Este drept ca nu se poate masura direct in PIB o guvernare defectuoasa, dar sunt efecte ce intra sub incidenta statisticii.

In esenta, deci, este vorba de un PIB care, desi, potrivit modului de masurare, ar depasi ca agregat nivelul pre-pandemic la un moment dat (in Europa, cu diferente intre state, in cursul lui 2021), priveste o MULTUMIRE agregata inferioara. Altfel spus, calitatea traiului, cum era definit inainte de pandemie, a scazut. In fapt, nu poate fi atins calitatea traiului ante-pandemie cat timp nu se iese efectiv din pandemie – cand se va renunta la restrictii si alte masuri de protectie (nota bene: bunuri materiale nu pot compensa bunuri culturale si sociale, libertatea de miscare, etc).

Figura 1 ilustreaza aceasta situatie prin distinctia intre PIB (Q) asa cum este surprins in statistici si Q1 (M), care ar exprima multumirea la nivel agregat si care tine cont de deteriorarea vietii/traiului. Exista in diagrama si traiectoria Q2, care ar ar exprima evolutia PIB, a vietii noastre, daca nu s-ar fi luat masuri de protectie si de combatere a Covid-19 –se vede astfel un colaps mare si prelungit al activitatii economice cu inerenta deteriorare a vietii umane, in principal cauzata de o criza sanitara cumplita si o criza economica si sociala adanca.

Q1 se reapropie de Q atunci cand se iese din pandemie. Nu avem contrafactual pentru Q2, dar este de presupus ca bulversarea dramatica a vietii ar fi persistenta –Africa, cu medie de vaccinare sub 10% ai zice ca ofera un contrafactual, dar si acolo majoritatea cetatenilor poarta masti de protectie, iar spatiul rural este mult mai populat decat in tari dezvoltate. Oricum, proiectia cu dinamica Q2 este discutabila in masura in care este greu de prezumat ca guvernele nu ar reactiona vazand ce aduce nepasare fata de pandemie si existand totodata o inevitabila presiune din partea oamenilor pentru a fi luate masuri de combatere a virusului, a crizei sanitare si economice.

Figura 1. Evoluția PIB in pandemie

Nota: sunt folosite date AMECO (ale Comisiei Europene) pentru traiectoria PIB (Q) real UE exprimat în PPS, iar pentru Q1 și Q2 sunt prezumate alte ritmuri de evolutie pentru a evidentia diferențe intre cele 3 traiectorii. Nu sunt prezentate cifre concrete deoarece exercitiul are semnificatie numai euristica

Deteriorarea traiului, ocultata de PIB asa cum este acest indicator masurat, nu se reduce la inflatie. Aceasta din urma se vede in distinctia pe care o facem intre PIB nominal si PIB real –in fapt sub forma deflatorului (care priveste toate preturile din economie). Drept este ca inflatia afecteaza diferit categorii de cetateni in functie de distributia veniturilor si cosuri de consum de bunuri si servicii diferite; de exemplu, utilitatea marginala a 100 euro este diferita pentru o persoana care are un venit lunar net sa zicem de 800 euro, fata de una care are venit net de 4000 euro/lunar, ca sa nu amintim de una care castiga peste 10 000 euro lunar; utilitati marginale diferite influenteaza inclinatii diferite de consum si economisire.

Costul unitar al traiului (cost de resurse pe unitate de multumire/utilitate generata de o unitate de PIB) a crescut –cum sugereaza diagrama prin traiectorii diferite pentru Q si Q1. Desi se poate argumenta ca obtinerea calitatii vietii pre-pandemie, in timpul pandemiei, este imposibila si pentru cei foarte bogati –intrucat sunt aspecte ale vietii, inclusiv de ordin social si cultural, ce implica costuri de realizare cu evolutie asimptotica. De aceea este subliniata in explicatia de mai sus actiunea de reparare, de suplinire, a unor activitati stricate de pandemie si care sunt reflectate, intre altele, de dereglari majore in lanturi de productie. Asemenea activitati sunt ilustrate de cheltuieli crescute in domeniul de sanatate publica, in sprijin multiform pentru activitati economice.

Socul preturilor la energie, ce produce mari perturbatii in viata oamenilor si in productie, poate fi greu surprins de PIB. Consecintele redistributionale ale acestui soc sunt mari, pe plan intern si in relatiile dintre state.

Impactul schimbarilor climatice, cu schimbarea pretului relativ la energie (cel putin pana ce energii reinnoibile vor detine partea preponderenta in portofoliul de surse de energie), va influenta masiv activitatea economica, structuri de productie (a se vedea si textul meu “Evenimente extreme si activitatea economica”, Blog BNR si site Consiliul Fiscal, 20 septembrie 2021). Interpretarea PIB va fi o chestiune si mai dificila prin prisma relevantei sale informationale/statistice.

Iesirea din pandemie va ameliora traiul nostru si va diminua discrepanta intre PIB (Q) si expresia sa in termeni de multumire Q1 (M) –in diagrama 1 aceasta ameliorare s-ar vedea intr-o reducere a distantei intre Q1(M) si Q – pe traiectorie ca si restructurare a compozitiei productiei catre regim de “timp de pace”. Trebuie sa avem in vedere insa ca efecte ale pandemiei, ce au redus PIB-ul potential, pot fi de durata.

In schita de mai sus nu se considera influenta masurilor de relaxare cantitativa (politici ale bancilor centrale) si de sustinere fiscala asupra alocarii resurselor pe termen lung –care, in timp, pot favoriza o alocare defectuoasa de resurse si zombificare in economie. In mai multe texte am examinat aceasta relaxare in raport cu ceea ce Janos Kornai a numit soft budget constraints (vezi si “Constrangeri bugetare slabe: ieri si azi”, OpiniiBNR, 31 iulie 2017; conferinta din Aula Academiei, 5 noiembrie 2019, Academica, dec.2019, p.17).

Pe orizont de timp limitat insa, masuri de QE si relaxare bugetara atenueaza socuri adverse puternice si in cazul de fata, impactul pandemiei.

Merita sa fie reluata intrebarea ce esentializeaza acest text: cand se constata statistic ca PIB ar fi revenit la nivelul pre-pandemie, poate acest fapt echivala cu redresarea economica? Cred ca nu, nu numai fiindca PIB-ul in sine are insuficiente de interpretare precum cele sugerate mai sus. Cand pandemia tine inca societatea “sub asediu”, cand restrictii sunt in vigoare, cand oamenii poarta masti de protectie si, mai ales, sunt decese numeroase cauzate de Covid-19, este o teza putin spus temerara sa vorbim despre redresare economica la nivelul de dinainte de pandemie.

PS. Obstinatia unor analisti in a sustine ca ne aflam in ciclu post-pandemic este stupefianta –mai ales ca valul 5 al pandemiei isi arata coltii in Europa. Se poate vorbi insa despre un ciclu post-lockdown, ce a debutat in ultima parte a anului 2020, chiar daca inchideri si redeschideri partiale au loc pana la iesirea clara din pandemie. Se va intra intr-un ciclu post-pandemie posibil la finele acestui an, inceput 2023, mai ales daca ratele de vaccinare vor fi la nivel inalt si se va atinge imunizare cvasi-generala.

*Textul a apărut simultan pe blogul OpiniiBNR si pe site-ul Consiliului Fiscal