LIVE Bursa japoneză a sărit cu 10% după „Lunea Neagră 2024” / Piețele europene au crescut dimineață, apoi au căzut în „zona roșie” / Pesimism pentru unii analiști: „Suntem în marea retragere”
Acțiunile japoneze și-au revenit puternic marți după scăderile cu două cifre din ziua de luni, în condițiile în care declarațiile și datele Rezervei Federale Americane au liniștit investitorii în ce privește evaluarea acțiunilor și posibilitatea unei recesiuni în SUA. După încă o zi turbulentă, de data asta pe creștere, indicele Nikkei a închis pe plus cu 10,2%, la 34.675 de puncte, după ce luni scăzuse cu 12,4%. Piețele europene au început ziua de marți cu o creștere ușoară, apoi au fost cuprinse de pesimism.
Cuprul continuă să sufere din cauza îngrijorărilor legate de încetinirea creșterii economice.
Prețul cuprului a continuat să coboare marți, tras în jos de îngrijorările privind creșterea globală și cererea slabă din China.
Prețul cuprului pe London Metal Exchange (LME) a scăzut în această dimineață cu 1%, la 8.798 $ dolari pe tonă, după ce a scăzut cu 1,8% luni și a atins un minim al ultimelor patru luni.
Deși bursele europene au deschis optimiste ședințele de marți și cotațiile futures pentru piața americană indicau tot creșteri, chiar dacă modeste, acestea s-au evaporat.
Indicele pan-european STOXX 600 este în teritoriu negativ la acest moment (-02%), iar cea mai mare parte a indicilor majori au ajuns până prânz în zona roșie.
Cotațiile futures pentru indicii americani S&P 500 și Nasdaq afișează acum creșteri sub 0,5%, după ce anterior atinseseră plus 1,7%, respectiv +2,4%.
Creșteri ușoare și pe bursa de la București, cu indicele principal BET pe plus cu peste un procent la această oră. Toți indicatorii de la BVB sunt în teritoriu pozitiv la această oră. De remarcat că indicele BET-FI al al societăților de investiții financiare este singurul pe plus dacă se ia în considerare ultima lună de tranzacționare de la București.
„O zi de scădere uriașă, apoi o zi de creștere uriașă. Nimeni nu a mai experimentat o piață atât de nebună”, a declarat Takeo Kamai, șeful serviciilor de execuție la CLSA din Tokyo, citat de Financial Times.
„În timp ce piața și-a revenit foarte mult, incertitudinea din imaginea de ansamblu rămâne – dacă Banca Japoniei poate crește acum din nou dobânzile în acest an sau dacă Fed va reduce dobânzile”, a adăugat el.
Cotațiile futures pentru piața americană indică faptul că și Wall Street-ul care va deschide la 16:30 (ora României) va fi pe o creștere ușoară.
Contractele pe S&P 500 și Nasdaq 100 sunt la acest moment cu aproximativ 0,7% în zona verde.
Acțiunile europene și-au revenit ușor marți după ce atinseseră minimele ultimelor șase luni în sesiunea de luni, reacționând în ton cu optimismul de pe piețele asiatice și fiind parțial susținute de o serie de raportări pozitive privind profiturile companiilor.
STOXX 600 este la acest moment pe plus cu 0,7%, după ce indicele continental a înregistrat până luni cel mai abrupt declin de trei zile de după iunie 2022.
Analiștii citați de Bloomberg nu sunt prea optimiști în privința a ceea ce urmează.
„Suntem în marea retragere”, a spus Vishnu Varathan, șef pentru economie și strategie la Mizuho Bank din Singapore.
„Cuțite cad pretutindeni” a spus el, făcând referire la zicala bursieră „Nu prinde un cuțit aflat în cădere”, un îndemn către investitori să nu cumpere acțiuni care se prăbușesc până când nu este evident până unde cad.
În ciuda valului „verde” de pe bursa niponă, rămâne un sentiment de incertitudine, unii analiști spunând că piețele ar putea rămâne volatile pe termen scurt,
„Nu suntem încă siguri dacă nu este vorba doar de o gură de aer între două momente în care suntem băgați cu capul în apă sau urmează și mai multă durere”, a spus Matt Simpson, analist senior la City Index, citat de Reuters.
Oficialii japonezi se zbat să calmeze piețele, premierul Fumio Kishida făcând apel la prudență și si solicitând participanților la piață să rămână calmi.
La ora 09:00 a început și este încă în desfășurare la acest moment o întâlnire trilaterală cu reprezentați ale Ministerului de Finanțe, Agenției pentru Servicii Financiare și Băncii Japoniei în care se discută situația de pe piețele financiare.
Fondurile de investiții din România au primit luni zeci de telefoane de la oameni care voiau să știe ce se întâmplă și dacă n-ar fi mai bine să-și lichideze investițiile, deși corecțiile, cu excepția Japoniei, nu au fost mari.
HotNews.ro a discutat cu Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF), și Mihai Purcărea, director general BRD Asset Management, pentru a vedea cum s-au simțit „din interior” turbulențele din aceste zile.
Piețele de acțiuni și-au redus pierderile pe Wall Street, susținute de datele încurajatoare ale serviciilor din SUA, care au mai calmat din îngrijorările legate de o recesiune viitoare. Nasdaq Composite, care scăzuse cu 6,3% la deschiderea Wall Street, a recuperat până la 2,8% din recul, în timp ce indicele S&P 500 a scăzut cu 2,4%, comparativ cu 4,1 la deschidere.
Nvidia a scăzut cu 14,5% la deschiderea pieței, dar declinul a scăzut la 6%. De asemenea, acțiunile europene și-au recuperat o parte din pierderi.
Yuanul chinez s-a consolidat față de dolar în ultimele zile, ajutat de mișcările de tip carry trade.
Yuanul este adesea folosit ca alternativă la yenul japonez pentru investitorii care doresc să se împrumute la dobânzi scăzute și să plaseze banii în valute cu randament mai ridicat, cum ar fi dolarul.
Randamentul Trezoreriei pe doi ani a crescut modest la New York, redresându-se după o scădere peste noapte și sugerând că traderii au renunțat la unele dintre pariurile pe reducerile ratelor dobânzilor din Rezerva Federală în acest an.
Randamentul pe doi ani a crescut ultima dată cu 0,02 puncte procentuale, până la 3,88%. Peste noapte, în timpul tranzacțiilor cu Asia, scăzuse la un minim de 16 luni de 3,65%.
Contractele futures legate de S&P 500 au crescut cu 1,3%. Indicele general a scăzut cu 3% luni, în timp ce Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 1.034 de puncte , iar Nasdaq a scăzut cu 3,4%.
În Asia, Nikkei Stock Average a încheiat sesiunea de dimineață în creștere cu 9,4%, în timp ce indicele Kospi din Coreea de Sud a crescut cu aproximativ 3%, inversând parțial scăderile de luni .
Yenul, un mare motor al mișcărilor pieței în ultimele zile, redă unele câștiguri, tranzacționându-se la 145 pentru dolar, comparativ cu 142 pentru dolar în cel mai puternic punct de luni.
Valul de creșteri de pe piața niponă este condus de acțiunile unor mari companii din domeniul tehnologiei precum Tokyo Electron 8035.T, în creștere cu peste 16%, și Advantest 6857.T, în creștere cu 14,5%.
„Întrerupătoarele de circuit” (Circuit Breakers) au fost declanșate de mai multe ori înainte și în timpul sesiunii de dimineață, provocând suspendarea temporară a tranzacțiilor cu contractele futures Topix și Nikkei. „Întrerupătoarele de circuit” sunt aplicate când o bursă oscilează prea mult într-o direcție pentru ca investitorii să aibă timp să ia decizii cât mai raționale.
Principalii indicatori de pe Bursa de la Tokyo, Nikkei 225 și Topix consemnează la acest moment o creștere de aproximativ zece procente.
Khoon Goh, șeful departamentului de cercetare pentru Asia al ANZ, a remarcat că Nikkei și-a revenit în diferite grade și după cele trei ocazii anterioare în care a înregistrat scăderi cu două cifre, inclusiv în urma crizei financiare globale din 2008 și a cutremurului din 2011. „Dar a durat ceva timp până când Nikkei a recuperat toate aceste pierderi”, a adăugat el.
Bursa japoneză a crescut puternic încă din primele ore
Pe fondul avertismentelor din partea traderilor că va urma o volatilitate extremă în următoarele ore, indicele Topix a crescut cu 8,3% în prima jumătate de oră de tranzacționare, deoarece investitorii au început să vâneze chilipiruri cu prudență, iar yenul s-a stabilizat la aproximativ 145,70 yeni după două săptămâni de creștere.
Creșterea Topix de marți, împreună cu o creștere de 8,2% a Nikkei 225, a venit în ciuda scăderilor puternice de peste noapte pe piețele americane, inclusiv o scădere de 3% a S&P 500.
Indicele bursier din Taiwan a urcat cu 4%. Atul Goyal, un analist de acțiuni japoneze la Jefferies, a declarat pentru FT că scăderea anumitor acțiuni japoneze de luni a fost „mult prea mare”.
„Trebuie să fi fost vânzări forțate, deoarece fundamentele nu s-au schimbat cu 11-12% într-un weekend”, a spus Kiran Ganesh, strateg multi-asset la UBS. El a adăugat că o vânzare bruscă a prezentat o oportunitate de cumpărare, dar că piața va trebui să aștepte să vadă unde se stabilește yenul.
Ce s-a întâmplat pe piețe în Lunea Neagră 2024
- Bursa japoneză a avut cea mai mare prăbușire zilnică de după Black Monday („Lunea Neagră”) 1987, indicele Nikei căzând cu peste 12%. De consemnat că amplitudinea scăderii a fost la un moment dat în timpul ședinței de tranzacționare chiar mai mare decât cea din 1987, piețele financiare au fost lovite de o altă prăbușire neașteptată ce a șters peste 1.700 de miliarde de dolari din valoarea acțiunilor de pe piețele lumii.
- Mai multe alte burse asiatice au consemnat și ele corecții mari, doar cea chineză fiind ușor pe plus datorită unor date interne optimiste.
- Yenul a urcat până la maximul ultimelor luni, investitorii continuând să reacționeze la decizia-surpriză a Băncii Japoniei de a majora dobânzile. Asta a lovit în investitorii „carry trade”, cei care se împrumutau ieftin în yeni și apoi investeau în alte locuri în active cu randamente mai mari.
- Bursele lumii au fost luni în majoritatea lor în „zona roșie” în condițiile în care s-au amplificat vânzările de acțiuni începute săptămâna trecută provocate de teama de o recesiune în SUA.
- Piețele europene au închis în scădere puternică, afectate de riscul de recesiune din SUA, iar Bursa de la New York a încheiat ziua de luni în scădere abruptă, la limita panicii, fața temerilor privind recesiunea în Statele Unite și aprecierea yenului. Dow Jones a pierdut 2,60% iar Nasdaq 3,43%