Planul de pace propus de un fost ministru de externe iranian într-o revistă americană: „Teheranul trebuie să-și declare victoria”
Planul de pace a fost propus de Javad Zarif și a fost publicat într-un articol de opinie în revista Foreign Affairs. Deși Zarif nu mai deține nicio funcție politică în prezent, Associated Press relatează că el nu putea publica articolul fără a se consulta cu membri de rang înalt ai conducerii iraniene.
Zarif a ocupat în trecut funcții de ministru de Externe și vicepreședinte al Iranului. În prezent este profesor la Universitatea din Teheran. Deși Zarif nu deține nicio funcție oficială în cadrul guvernului iranian, el a contribuit la alegerea președintelui reformist Masoud Pezeshkian și a fost descris ca fiind o țintă a aripii radicale.
În articolul publicat în revista americană dedicată relațiilor internaționale și politicii externe a Statelor Unite, publicată de Consiliul pentru Relații Externe, Zarif spune că Iranul trebuie „să declare victoria și să încheie un acord care să pună capăt acestui conflict și să prevină următorul”.
„Iranul nu a declanșat războiul cu Statele Unite și Israelul. Însă, după mai bine de o lună, Republica Islamică câștigă în mod evident acest conflict. Forțele americane și israeliene au petrecut săptămâni întregi bombardând neîncetat teritoriul iranian, ucigând mii de oameni și distrugând sute de clădiri, totul în speranța de a răsturna guvernul țării. Cu toate acestea, Iranul a rezistat și și-a apărat cu succes interesele”, scrie Javad Zarif.
Ce vrea fostul ministru să fie inclus în planul de pace
Javad Zarif a negociat acordul nuclear din 2015 semnat de Iran cu marile puteri. Acum, în acordul său de pace el cere ca Iranul să se declare câștigător al conflictului.
„Teheranul ar trebui, așadar, să-și folosească avantajul nu pentru a continua lupta, ci pentru a-și proclama victoria și a încheia un acord care să pună capăt acestui conflict și să prevină următorul. Ar trebui să propună impunerea unor restricții asupra programului său nuclear și redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul ridicării tuturor sancțiunilor – un acord pe care Washingtonul nu l-ar fi acceptat înainte, dar pe care l-ar putea accepta acum”, spune fostul ministru iranian.
„Iranul are propria sa lecție de învățat”
În planul său de pace, Zarif propune ca Iranul să renunțe la orice plan de a obține arme nucleare și să-și „dilueze” stocul de uraniu îmbogățit până sub 3,67%, nivelul stabilit prin acordul nuclear din 2015, din care Donald Trump a retras Statele Unite în 2018.
„Iranul are propria sa lecție de învățat. Trebuie să accepte faptul că tehnologia sa nucleară nu a descurajat agresiunea. Dimpotrivă, aceasta a oferit un pretext pentru atacurile israeliene și americane. Desigur, Iranul a demonstrat, de asemenea, că programul ilegal de arme nucleare al Israelului nu poate proteja populația israeliană de un baraj zilnic de rachete penetrante și drone ieftine. Acest eșec constituie un motiv în plus pentru a fi sceptici cu privire la faptul că un program nuclear va asigura securitatea Iranului, indiferent cât de avansat ar deveni”, a spus ministrul.
Rolul Rusiei și Chinei
Planul pregătit de Zarif mai prevede includerea Chinei și a Rusiei în orice acord privind înființarea unui singur centru de îmbogățire a uraniului pentru regiune, unde Iranul „și-ar transfera întregul material îmbogățit și echipamentele în acel spațiu”.
În schimb, Statele Unite și aliații săi trebuie să renunțe la toate sancțiunile împotriva Iranului și să permită țării să participe pe deplin la economia globală. Ridicarea sancțiunilor este menționată drept condiție pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz, unul din principalele motive de conflict în prezent.
„(n.r. Iranul) ar trebui să propună impunerea unor restricții asupra programului său nuclear și redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul ridicării tuturor sancțiunilor – o înțelegere pe care Washingtonul nu ar fi acceptat-o înainte, dar pe care ar putea-o accepta acum. Iranul ar trebui, de asemenea, să fie pregătit să accepte un pact reciproc de neagresiune cu Statele Unite, prin care ambele țări să se angajeze să nu se atace reciproc în viitor”, a completat Javad Zarif.
Ce spunea Trump de pace
Statele Unite vor „părăsi Iranul destul de repede” și ar putea reveni pentru „lovituri punctuale” dacă va fi nevoie, a declarat miercuri președintele american Donald Trump pentru agenția de presă Reuters, cu câteva ore înainte de discursul său către națiune.
În respectivul discurs, Donald Trump a afirmat că armata americană a îndeplinit aproape în totalitate obiectivele pe care și le-a propus în războiul cu Iranul și că Republica islamică este practic „decimată”.
„În această seară, am plăcerea să spun că aceste obiective strategice esențiale sunt pe cale de a fi îndeplinite”, a declarat el.
El nu a oferit un calendar clar pentru finalul războiului – un lucru așteptat de americani și de întreaga lume.