Planul lui Ciprian Ciucu pentru STB după ce majorarea tarifelor a fost respinsă: „Ca să știm cu toții ce se întâmplă în «cutia neagră»”
Ciprian Ciucu a anunțat, marți seară, că a cerut de la STB și de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București (ADITPBI) un plan „viabil” pentru a evita insolvența companiei de transport. El susține că nu vor mai exista discuții despre majorări de tarife până nu va fi adoptat acest plan.
Primarul Capitalei a transmis, pe pagina lui de Facebook, că a cerut Consiliului General al Municipiului București să îl împuternicească pentru o evaluare, „un fel de audit, ca să știm cu toții ce se întâmplă în «cutia neagră STB»”.
„Cred că trebuie să știm cu toții de ce a ajuns să ne coste transportul public în București 1,8 miliarde de lei pe an. Să știm pe ce se duce această sumă echivalentă cu întregul buget al orașului Brașov pe un an”, a scris el.
Ciucu a susținut că singurele partide din CGMB care l-au susținut au fost PNL, USR și REPER, astfel că nu a obținut numărul necesar de voturi. „Nu am ce face, îmi suflec mânecile și voi încerca să aflu eu direct ce s-a întâmplat și ce se întâmplă la STB prin ședințe cu conducerea STB, cu ADI Transport Public București și cu direcțiile din PMB”.
„Am cerut conducerilor STB și ADI TPBI să vină până lunea viitoare cu un plan clar de reducere a cheltuielilor și de eficientizare a activității companiei! Dacă va fi viabil, voi înainta acest plan Consiliului General și Guvernului, îl voi discuta în prealabil cu sindicatele. Împreună trebuie să evităm insolvența și să îmbunătățim condițiile de transport public pentru bucureșteni”, a mai adăugat primarul.
Ciprian Ciucu a anunțat că vrea transparentizarea STB, dar și că „nu vor mai fi discuții despre majorări de tarife până nu vom avea acest plan clar adoptat. Discuțiile despre eliminarea unor gratuități generatoare de costuri (cum ar fi TVA și care s-au acumulat și au ajuns la sume astronomice, inclusiv din nefolosirea abonamentelor) nu își au rostul în acest moment. Grupurile vulnerabile vor fi protejate”.
Propunerile lui Ciucu pentru STB, respinse în CGMB
Consilierii municipali au respins, joi, 29 ianuarie, proiectul privind majorarea prețului la călătoriile cu STB. Potrivit inițiativei, biletul urma să se scumpească pentru călătorie cu 66%, în timp ce abonamentul de 24 ore urma să sufere o majorare de 75%.
Au votat „pentru” creșterea prețului călătoriei 7 consilieri PNL, 12 de la USR, 3 de la REPER și unul de la Forța Dreptei. S-au abținut 14 consilieri de la PSD, 5 de la PPUSL și 3 de la PMP. 5 consilieri AUR au votat împotrivă.
Ciprian Ciucu a motivat propunerea de majorare a tarifelor pentru ca STB să nu intre în insolvență.
Ciucu a cerut și un audit extern pentru STB, însă consilierii au respins și acest proiect de hotărâre în ședința de joi, care prevedea o măsură asemănătoare și pentru Termoenergetica.
