Planul lui Trump de a retrage trupe din Germania, suspendat de Biden / Actualul președinte american, așteptat să anuleze decizia reducerii efectivelor militare
Planurile de a reduce efectivele militare americane din Germania, promovate de administrația Trump, sunt suspendate de președintele Joe Biden, în timp ce echipa sa reevaluează această decizie, a spus miercuri generalul Tod Wolters, şeful Comandamentului SUA pentru Europa şi comandant suprem NATO pentru Europa, relatează Politico.com.
Astfel, Wolters a spus că secretarul Apărării, Lloyd Austin, conduce o reevaluare foarte foarte amănunțită”.
”Planificarea precedentă, care era în curs pentru iniţiativa precedentă, a fost suspendată astfel încât secretarul nostru al Apărării și administrația să poată conduce o evaluare minuțioasă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat până când secretarul Austin a preluat atribuţiile”, a spus Wolters reporterilor.
Biden, care a criticat modul în care Trump a tratat aliații SUA și a promis să împrospăteze alianțele, era așteptat să inverseze cursul predecesorului său cu privire la Europa. Trump a criticat mult membrii alianței NATO pentru că nu au cheltuit destul în domeniul apărării.
Wolters a adăugat că nu știe ce va decide administrația Biden cu privire la viitorul trupelor în Europa.
”Administrația ne-a spus că trebuie să reevaluăm minuțios” în toate zonele, a mai spus Wolters.
”Apoi, după ce vor face această reevaluare, ne vom întoarce la masa de lucru”.
Planul administrației Trump viza retragerea a 12.000 de militari din Germania, aproximativ o treime din efectivele din țară. În timp ce jumătate s-ar fi întors acasă, cealaltă jumătate ar fi fost detașată în alte state europene.
Oficialii Pentagonului spuneau la vremea respectivă că abordarea va îmbunătăți la intimidarea Rusiei.
Citește și: