Planul SUA-Rusia pentru Kiev: Ucraina nu poate  deveni Vietnamul de Sud. Prăbuşirea ei ar antrena un efect de domino în întreaga regiune

Orice discuție despre pacea din Ucraina nu poate evita referirea la tipul de viitor pe care îl imaginăm pentru  victima agresiunii ruse. Va fi Ucraina de după încetarea focului un stat capabil să se apere şi să reconstruiască sau va fi o naţiune destinată unei dispariţii inevitabile? Va fi ea Coreea de Sud sau Vietnamul de Sud? Iată dilema apărută în clipa în care scrutăm anii care urmează, scrie profesorul de Drept constituțional Ioan Stanomir, într-un articol de opinie publicat astăzi de HotNews.

La aproape patru ani de la debutul barbarei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei, perspectiva unui acord de încetare a focului este din nou evocată: departe de a fi clar stabilit definitiv, planul elaborat de administraţia americană este privit ca punctul de plecare al unui efort accelerat de încheiere a conflictului.

„Pacea impusă de Rusia i-ar aduce ceea ce ea nu poate obţine pe câmpul de luptă”

Dar, ca de atâtea ori în anii de după februarie 2022, provocarea centrală rămâne definirea semnificaţiei păcii. Căci, pentru regimul de la Moscova, în pofida retoricii oficiale, războiul este alegerea niciodată abandonată – lichidarea  Ucrainei şi reducerea ei la statutul de entitate clientelară a Rusiei, iată, acum, ca şi în 2022, ţinta finală a campaniei militare.

A accepta termenii stabiliţi de Rusia ar însemna nu doar sacrificarea Ucrainei, ci şi încurajarea unei probabile a doua invazii. Pacea impusă de Rusia ar aduce Moscovei ceea ce ea nu poate obţine pe câmpul de luptă: victoria. Analizele „Institutului  pentru studiul războiului” documentează această realitate pe care Putin şi complicii săi o  tăgăduiesc, programatic – Rusia este  prinsă în angrenajul unui război pe care nu îl poate câştiga, de o manieră decisivă. 

Dincolo de mitul propagandistic se află realitatea avansului limitat şi sângeros de pe teren. Rusia nu este invincibilă, iată ceea ce nu trebuie să uităm, spre a evita paralizia  colectivă.

Va fi Ucraina de după încetarea focului un stat capabil să se apere sau o naţiune destinată unei dispariţii inevitabile?

Orice conversaţie despre pacea din Ucraina nu poate evita, aşa cum a sugerat de atâtea ori Stephen Kotkin, referirea la tipul de viitor pe care îl imaginăm pentru  victima agresiunii ruse. Va fi Ucraina de după încetarea focului un stat capabil să se apere şi să reconstruiască sau va fi o naţiune destinată unei dispariţii inevitabile? Va fi ea Coreea de Sud sau Vietnamul de Sud? Iată dilema  apărută în clipa în care scrutăm anii care urmează.

Iar linia de separaţie dintre cele două scenarii nu stă, pentru a duce mai departe o linie de reflecţie aroniană, nici în chestiunea teritorială şi nici în formulările de drept internaţional. Distincţia rezidă în existenţa sau absenţa garanţiilor autentice care să permită descurajarea unui nou atac rus. Căci numai o asemenea descurajare poate fi de natură să  convingă Rusia că reluarea ostilităţilor ar fi suicidară.

În acest punct, luciditatea este necesară: Ucraina nu poate adera, în acest moment, la NATO, dar interdicţia permanentă a aderării este de natură să încurajeze Rusia în credinţa că ea exercită un drept de veto asupra politicii unei naţiuni suverane. Alternativa la integrarea în NATO este existenţa, pe termen nedefinit, a unor angajamente asumate de Statele Unite şi de aliaţii europeni, similare în substanţa lor articolului 5 al “Cartei Atlantice”.

O încetare a focului nedublată de un mecanism al descurajării credibile a Rusiei ar echivala cu o cedare

A crede în sinceritatea şi onestitatea Rusiei este o eroare strategică. O încetare a focului care să nu fie dublată de un mecanism al descurajării credibile ar echivala nu cu o pace, ci cu o cedare.

În cele din urmă, victoria  Ucrainei se defineşte prin capacitatea ei de a-şi păstra suveranitatea pe termen mediu şi lung, chiar în condiţiile acceptării, de facto, a unor pierderi teritoriale. Ceea ce contează este conservarea independenţei unei naţiuni şi a dreptului ei de a exista.

Evocarea cazurilor coreean şi vietnamez este o manieră, dramatică de a ilustra drumurile pe care o posibilă incetare a focului le poate lua. O zonă de demarcaţie, pe model coreean, poate fi o soluţie, cu condiţia ca viabilitatea Ucrainei să fie asigurată prin garanţii ferme. Abandonarea nu poate avea alt efect decât repetarea tragediei Vietnamului de Sud, atacat şi lichidat după semnarea unei păci înşelătoare.

Supravieţuirea unei Ucraine suverane este vitală 

Impasul de pe câmpul de luptă nu poate fi înlocuit de un acord care să ofere Rusiei timpul de reînarmare şi de regrupare. Rolul Statelor Unite trebuie să fie acela de a imagina un mecanism care să confere păcii  armătura descurajării. Ucraina nu poate deveni Vietnamul de Sud. Căci prăbuşirea ei ar antrena un efect de domino în întreaga regiune.

Luciditatea ne obligă la claritate şi la pragmatism. Descurajarea şi înarmarea rămân instrumentele care pot acompania diplomaţia păcii. Spre a evita un nou război, este nevoie să evităm cedarea şi capitularea. Supravieţuirea unei Ucraine suverane este vitală pentru libertatea naţiunilor noastre.      

Articolul a apărut apărut inițial pe Contributors.