Planurile românilor pentru noul an: Tot mai mulți sunt pesimiști, 25% vor să își schimbe locul de muncă în noul an, 51% vor să scadă în greutate
Pesimismul este în creștere în rândul românilor în privința anului 2025, arată un studiu privind așteptările și speranțele românilor legate de anul 2025, realizat de Reveal Marketing Research. Mai exact, peste un sfert dintre români (27%) sunt pesimiști în privința anului 2025, procentul fiind în creștere cu 8% comparativ cu anul trecut.
Studiul arată că 45% dintre români nu adoptă nici o perspectivă optimistă, nici una pesimistă. Această atitudine arată incertitudinea pe care aceștia o resimt cu privire la viitor. Pe de altă parte, 28% declară că privesc cu optimism către anul care urmează, procentul fiind semnificativ mai mare în rândul celor cu venituri de peste 6000 RON (33%).
Pesimismul românilor atinge cote ridicate în legătură cu perspectivele de evoluție a țării în următorul an. Diminuarea corupției (54%), reducerea inflației (51%) și îmbunătățirea situației economice (47%) sunt considerate obiective greu de realizat în următoarele 12 luni.
„Creșterea pesimismului și prevalența unei atitudini neutre sugerează că românii resimt tot mai intens nesiguranța socială și economică. Totodată, optimismul mai mare în rândul celor cu venituri ridicate reflectă o diferență de percepție, determinată de accesul la resurse financiare”, a declarat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research.
Un sfert dintre români își propun schimbarea locului de muncă
Românii sunt cei mai mulțumiți de relațiile interpersonale pe care le au cu familia (72%), cu persoanele apropiate (67%) sau de relațiile sentimentale (61%), se mai arată în studiu. Ca tendință, persoanele cu venituri mici (sub 3.000 RON) se declară în mai mică măsură mulțumiți cu relațiile sentimentale (40%).
Cele mai mici scoruri de satisfacție au fost înregistrate de aspecte ce țin de sfera profesională, mai exact nivelul de mulțumire cu locul de muncă (48%) și situația financiară prezentă (42%).
Pe fondul nemulțumirilor din sfera profesională, 25% dintre români intenționează să își schimbe locul de muncă în noul an, în special tinerii între 18-34 ani (40%) și cei care au copii (29% comparativ cu 23% în cazul celor fără copii).
Jumătate dintre români vor un stil de viață mai sănătos
Principalele planuri ale românilor pentru anul 2025 includ un stil de viață mai sănătos: alimentație echilibrată, scădere în greutate (51%), mai mult timp petrecut cu familia (29%) sau mai multe călătorii (29%).
Dorința de a aborda un stil de viață mai sănătos este semnificativ mai mare în rândul persoanelor mature de peste 55 ani (70% vs. 51% total eșantion), în timp ce pentru cei cu vârste între 44-55 de ani dorința de a călătorii mai mult este mai importantă (35% vs. 29% total eșantion).
Cei cu vârste între 25-34 de ani își doresc în mai mare măsură să își dezvolte abilități noi (19% vs. 12% total eșantion) sau să participe la cursuri de dezvoltare personală și profesională (13% vs. 7% total eșantion).
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 06.12-12.12.2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban și mediul rural. Mărimea eșantionului a fost de 1017 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.