Sari direct la conținut

PNL confirmă varianta tandemului președinte-premier în alegeri. Ciucă: „Este cât se poate de logic”

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și liderii PNL , Foto: Inquam Photos / Saul Pop
Nicolae Ciucă și liderii PNL , Foto: Inquam Photos / Saul Pop

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că este cât se poate de logic că PNL va avea un tandem preşedinte-premier, el arătând că acest nume va fi discutat în forurile de conducere ale partidului, informează News.ro.

„Pentru noi este mai mult decât limpede, cum este şi pentru electorat, că Partidul Naţional Liberal are o opţiune pentru forţele de dreapta, Partidul Naţional Liberal constituie, aş spune, ceea ce asigură în ultimii 30 de ani cea mai consistentă forţă politică de dreapta. Avem în momentul de faţă intenţia pentru candidat, este cât se poate de limpede”, a spus preşedintele PNL, la sediul partidului.

Despre un tandem preşedinte-premier, Nicolae Ciucă a spus: „Aşa cum am discutat şi am şi prezentat după întâlnirea pe care am avut-o după alegerile locale la Braşov, este cât se poate de logic să avem un tandem preşedinte-premier”.

În ce privește posibilitatea ca Ilie Bolojan să fie numele propus de liberali ca premier, Ciucă a precizat că nu pot să discute nume acum.

„Este clar că acest nume va fi discutat în forurile de conducere ale partidului şi vom avea un nume”, a mai spus Ciucă.

La sfârșitul lunii iunie, surse din PNL indicau ca posibilă și parafarea unei înțelegeri cu PSD între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, în cazul în care Nicolae Ciucă nu ar reuși să intre în turul II. Potrivit acesteia, liberalii urmează să-l sprijine pe Marcel Ciolacu pentru finala prezidențială la schimb cu funcția de premier.

INTERVIURILE HotNews.ro