PNL i-a gasit inlocuitor la TVR lui Giurgiu
Presedintele-director general al Televiziunii publice, Tudor Giurgiu, ar putea demisiona in cursul saptamanii viitoare din functiile pe care le detine in cadrul Televiziunii publice, au declarat surse din domeniul cinematografiei, apropiate de cineast, citate de Mediafax.
Tudor Giurgiu a dezmintit informatia, afirmand ca nu are nici o intentie sa-si paraseasca de buna voie scaunul.
Totusi, in mediile politice, circula deja insistent informatia potrivit careia PNL pregateste un nou sef pentru TVR, unul din numele rostite fiind cel al Brandusei Miron, sefa Biroului de Presa al partidului.
Membrii Consiliului de Administratie al Televiziunii Romane au aprobat, saptamana trecuta, cu sase voturi pentru si doua abtineri, retragerea votului de incredere fata de Tudor Giurgiu.
De asemenea, in sedinta de joi, Consiliul de Administratie al TVR a aprobat cu sase voturi pentru, trei voturi impotriva si doua abtineri Raportul de activitate al SRTv pe anul 2006.
Televiziunea Romana a depus la Parlament raportul de activitate pe anul 2006, conform caruia institutia a avut o cifra de afaceri neta de 498.176.053 lei si un rezultat contabil brut de minus 17.137.877 lei, rezultat din diferenta dintre veniturile financiare si cheltuielile financiare.
Conform datelor financiare, Televiziunea Romana a avut, in 2006, venituri de 504.937.147 lei si cheltuieli de 522.075.024 lei.
Veniturile din exploatare au fost de 502.036.523 lei, restul de 2.900.624 lei fiind venituri financiare.
Taxa TV a adus Televiziunii Romane 60% din totalul veniturilor din exploatare, incasarile din publicitate au reprezentat 15%, iar alocatiile de la bugetul statului 23% din veniturile din exploatare.
In ceea ce priveste cheltuielile, 1.145.590 lei au reprezentat cheltuieli financiare, iar cheltuielile de exploatare au fost de 520.929.434 lei.
Acestea din urma includ cheltuielile cu personalul, in valoare de 175.975.987 lei, adica 33,8% din cheltuielile de exploatare, cheltuielile privind prestatiile externe, de 231.482.959 lei (44,4% din totalul cheltuielilor de exploatare), impozite si taxe, in valoare de 60.143.364 lei (11,5% din totalul cheltuielilor de exploatare).
O eventuala demisie ar fi cam singura posibilitate ca Tudor Giurgiu sa piarda sefia TVR. Raportul urmeaza sa fie dezbatut de catre comisiile reunite de cultura, iar comisiile de buget vor analiza partea financiara.
Potrivit deputatului UDMR Kelemen Hunor, respingerea raportului TVR atrage dupa sine schimbarea Consiliului de Administratie si, implicit, a directorului TVR.
Insa trebuie mentionat ca Tudor Giurgiu a fost propus de catre Guvern, iar la ora actuala premierul Tariceanu se bucura de un sprijin larg in Parlament.
Un articol de Romulus Georgescu