Poate genetica să rezolve misterul colonizării Europei?

​Momentul în care primii reprezentanți ai speciei Homo sapiens au pătruns în Europa a fost și a rămas unul controversat. Cu atât mai mult au persistat întrebările legate de populațiile care au reușit să facă primii pași de succes și, mai ales, să și lase o amprentă genetică durabilă asupra europenilor de azi.

O idee recentă, foarte controversată de altfel, trimite prima tentativă de colonizare a Europei de către Homo sapiens acum circa 54.000 de ani. Lansată de arheologul francez Ludovic Slimak, această ipoteză susține că o comunitate din Orientul Mijlociu ar fi străbătut Mediterana pentru a acosta în sudul Franței, fără a avea însă o continuitate. Greu de crezut însă într-o astfel de ipoteză a unor navigatori maritimi care să străbată mii de kilometri pe mare la acea perioadă. Motivele sunt nenumărate, dar nu le vom enumera azi aici.

Altfel, descoperirile recente din peștera Bacho Kiro, Bulgaria, precum și redatarea unui craniu descoperit în 1950 în peștera cehă Zlaty Kun, au indicat posibile prime valuri de migrație care au avut loc acum circa 45.000-47.000 de ani. Valuri care, de asemenea, s-au dovedit niște fundături genetice în marea lor majoritate. Datele genetice indică, mai degrabă decât o continuitate, o dispariție în cea mai mare parte a acelor mici comunități care au făcut primii pași pe Bătrânul Continent.

Cel mai probabil, acestea au suferit un recul în timpul acelorași oscilații climatice severe de acum circa 40.000 de ani, care au dus la declinul brusc, urmat de dispariție, al neanderthalienilor.

Acestora le-au urmat purtătorii culturii proto-aurignaciene și aurignaciene (denumiri oarecum controversate căci, în ciuda denumirii care subliniază o continuitate, cele două culturi sunt parțial contemporane și se manifestă în zone diferite ale Europei). Astfel, dacă proto-aurignacianul apare cu precădere în sud-vestul și zona central-sudică a Europei și pare a avea o origine levantină, aurignacianul apare în cele mai vechi registre stratigrafice în centrul și nordul Europei.

După proto-aurignacian și aurignacian (cca. 43.000/37.000 – 26.000 de ani), Europa cunoaște apariția unei culturi noi, gravettianul, o cultură care se manifestă pe tot continentul, din Britania și Portugalia până în Câmpia Rusă, și care durează de acum 33.000 de ani până acum circa 20.000 de ani. În aparență, este o cultură uniformă, dacă nu luăm în calcul diferențele dintre faciesurile locale, una care indică o colonizare stricto sensu a Europei.

Ei bine, originile acestei culturi gravettiene au fost și au rămas extrem de controversate, căci nimeni nu a putut oferi un răspuns clar cu privire la locul în care se naște această cultură și, mai ales, cine au fost cei care au creat, printre altele, unele dintre cele mai faimoase forme de artă paleolitică, statuetele de tip Venus.

Un studiu recent, publicat în revista Nature de către o echipă franco-ucraineană de cercetători, susține că a găsit, în sfârșit, răspunsul la acest mister care i-a încurcat pe preistoricieni de peste un secol.

Mai exact, este vorba despre analiza genetică a două cranii fragmentate descoperite în situl ucrainean de la Buran Kaya III, Crimeea, într-un nivel sedimentar datat la circa 36.000-37.000 de ani. Iar datele genetice oferite de aceste resturi fosile susțin ideea unei continuități între acești indivizi și purtătorii culturii gravettiene care se naște circa cinci milenii mai târziu.

De altfel, susțin autorii studiului, cultura materială descoperită în același context cu fragmentele craniene poartă semnele incipiente ale gravettianului. Iar tiparul artefactelor de tip gravettian ar fi fost dat de condițiile particulare din estul Europei. Vorbim despre comunități specializate în vânătoarea animalelor de talie mare (bizonul, rinocerul sau mamutul), asta în spațiul deschis al stepei sub-arctice care domina Câmpia Rusă, comunități care, în lipsa unor adăposturi naturale, își construiau taberele în aer liber.

În concluzie, spun autorii studiului, originea atât de controversată a gravettianului ar fi una est-europeană, fapt care ar explica prezența unor astfel de indivizi, în aceeași perioadă de timp, inclusiv în estul României. Însă date despre acest val de migrație pe teritoriul României, să îi spunem proto-gravettian, vom oferi în momentul în care studiul cercetătorilor români (aflat deocamdată în varianta pre-print) va fi publicat.

Ca un ultim detaliu, cultura gravettiană dispare acum circa 20.000 de ani, iar odată cu ea dispar în marea lor majoritate și urmele genetice ale acelor populații. Locul ei a fost luat de epigravettian în estul, sudul și centrul Europei, pentru ca în sud-vestul continentului să apară comunități solutreene și, ulterior, magdaleniene.

Datele genetice, chiar dacă într-un stadiu departe de a fi complet, indică o origine genetică diferită față de gravettieni a acestor populații care reocupă Europa. Iar asta denotă o altă dispariție în masă a comunităților gravettiene care se stabiliseră pe continentul european. De data aceasta vorbim însă despre efectele ultimului maxim glaciar.

Pentru mai multe informații din lumea științei ne găsiți și pe noua noastră pagină de Facebook HotNews.ro Science. Suntem la doar un click distanță.

Sursa foto: profimediaimages.ro