Polemică: are România o voce "slugarnică" privind războiul dintre Israel și palestinieni?

Politologul Vladimir Borțun a susținut, într-un articol, că ”slugărnicia” statului român față de perspectiva oficială a Israelului, dar și „tăcerea” presei și a societății civile române vin ca parte a unui „provincialism profund în orientarea obsesivă față de Vest, care străbate toată istoria culturii române”. Criticul literar Mihai Iovănel a replicat, întrebând ”ce rămâne dacă extragem influența vestică din istoria culturii române? Babele?”.

Politologul român Vladimir Borțun, cercetător postdoctoral la Universitea Oxford, a publicat recent un amplu articol, intitulat „Oameni neimportanți”, publicat de site-ul de stânga Critic Atac. Borțun argumentează că Occidentul se raportează în mare la conflictul din Fâșia Gaza prin prisma retoricii promovate de guvernul israelian. Și că, în România, se exercită același mimetism unidirecțional.

„Scuturi umane”

Unul dintre exemplele date de Borțun în acest sens este eticheta de „scuturi umane” despre care afirmă că este „impusă în dezbaterea publică de propaganda de stat a Israelului” și că aceasta „a normalizat uciderea de copii”.

„Căci ‘scuturile umane’, sunt tot scuturi, nu? Sunt scuturi ale inamicului, iar scuturile inamicului pot fi distruse pentru a distruge inamicul. Dacă Hamas ar fi folosit, însă, copii israelieni ca ‘scuturi umane’, ar fi fost numiți și văzuți ca ostatici, iar bombele armatei israeliene nu ar mai fi căzut cu atâta nonșalanță. S-ar fi găsit alte metode, mai chirurgicale, de-a lovi în Hamas”, scrie acesta.

„E un provincialism profund în orientarea obsesivă față de Vest, care străbate toată istoria culturii române. Nevoia de a fi văzut, legitimat și adoptat de către Vest e dublată de nevoia mai obiectivă de a fi finanțat de către Vest”, spune cercetătorul de la Oxford.

Borțun: Atitudini „slugarnice” și „tăcute”

El argumentează că în România statul și clasa politică au o atitudine „slugarnică”, inclusiv comparativ cu Statele Unite, privind ceea ce el descrie ca fiind crimele de război comise de Israel în Fâșia Gaza, în timp ce presa și societatea civilă de la noi sunt mai degrabă „tăcute”.

„Bănuiesc că la dreapta e mai degrabă vorba de dogmatismul pro-american care susține necondiționat politica externă a Casei Albe (uneori mai pro-american decât America însăși). La stânga, probabil avem de-a face – la o scară mai mică dar similar cu ce se întâmplă în stânga germană – cu o supra-compensare față de paginile rușinoase de antisemitism din istoria țării. Pe fond, e vorba de indiferența istorică a elitelor civile și intelectuale autohtone față de ce se întâmplă la est ori sud de noi”, spune Vladimir Borțun.

Iovănel: Să nu ne trezim cu buzunarele goale, „doinind din frunză”

Pe Facebook, criticul literar Mihai Iovănel a răspuns punctului de vedere al lui Vladimir Borțun, fără să-l refere nominal, dar citându-l exact pe Borțun.

„Scrie cineva de stânga: E un provincialism profund în orientarea obsesivă față de Vest, care străbate toată istoria culturii române”, spune Mihai Iovănel într-o postare publică, pe pagina sa de Facebook.

„Scrie cineva de stânga: ‘E un provincialism profund în orientarea obsesivă față de Vest, care străbate toată istoria culturii române.’ Sigur, nu e nimic nou într-o astfel de lamentație atât de tipică unei părți a stângii. Dar problema de fond într-o țară ca România nu e nici ea nouă: pe scurt, ce rămâne dacă extragem influența vestică din istoria culturii române? Cu ce rămânem? Cu dacii (deși e problematic că am fi în vreun fel urmașii lor), cu Sfinxul, cu Babele?”, se întreabă Iovănel.

Iovănel amintește că un alt autor de stânga, G. Ibrăileanu, scria cu peste 100 de ani în urmă: „Românii, care n-au creat aproape nimic, au împrumutat aproape tot. Toată istoria culturii româneşti, de la sfârşitul Veacului de Mijloc pănă azi, e istoria întroducerii culturii străine în Țările Române; şi toată istoria culturii româneşti din veacul al XVI-lea pănă azi nu e decât istoria întroducerii culturii apusene în Țările Române şi a asimilării ei de cătră români”.

Criticul continuă:

„În fond, după cum zice Ștefan Baghiu, care și voia să scrie un articol pe tema asta, cea mai decolonială filozofie din Ro este protocronismul. Protocronismul (care nu este o invenție comunistă, ci mai veche) decolonizează influența vestică schimbând pur și simplu sensul în care s-a produs mișcarea de influență: nu noi am luat de la ei, ci ei au luat de la noi (limba latină, impresionismul, teoria relativității ș.a.m.d.)”

Concluzia lui Mihai Iovănel, istoric și critic literar este:

„La sfârșitul zilei, după ce ne-am luptat cu influența vestică, ne trezim tot cu buzunarele goale, doinind din frunză”.