Sari direct la conținut

Politia indiana este acuzata de tortura si crima

HotNews.ro

Potrivit unui raport intocmait de Human Rights Watch, politia indiana este vinovata de abuzuri precum batai, torturi si crime. Se pare ca acest sistem este aproape la fel ca in perioada coloniala, politistii avand aceleasi atitudini, pregatire si echipament.

Corespondentul BBC la Delhi sustine ca politia indiana este vinovata de un lung sir de incalcari ale drepturilor omului – de la arestari arbitrare, batai si torturi, pana la executarea unor persoane nevinovate.

„Aveam mainile si picioarele legate. Mi-au trecut un bat de lemn prin picior, iar apoi au inceput sa imi loveasca picioarele cu bastoanele. M-au batut pana cand am inceput sa plang si sa strig dupa ajutor. Cand eram aproape inconstient s-au oprit. Dupa aceea m-au intors cu capul in jos si au inceput sa-mi toarne apa in gura si in nas pana cand am lesinat” a povestit un vanzator de fructe, potrivit Human Rights Watch.

Human Rights Watch a intocmit raportul de 118 pagini dupa ce au investigat timp de un an de zile mai multe cazuri de incalcarea drepturilor omului. Raportul se bazeaza pe interviurile cu mai mult de 80 de ofiteri de politie cu grade diferite si cu 60 de victime ale abuzurilor politiei.

Fiind prost echipati, lucrand sub presiune si in conditii grele, politistii indieni, de multe ori, isi fac singuri legea. India s-a modernizat intr-un ritm rapid, insa se pare ca politia nu a reusit sa tina pasul, scrie BBC.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro