Politica externă “echilibrată” a Moldovei, axa Paris-Moscova și dosarul ucrainean

Echilibrarea politicii externe a Moldovei pare să devină elementul esențial al mandatului președintelui Igor Dodon, care expiră în toamna lui 2020. În calitate de fruntaș al forțelor pro-ruse, și în lipsa vreunei rezistențe serioase pe tărâmul politicii interne, președintele este determinat să influențeze parametrii politicii externe în direcția unui “parteneriat strategic” cu Rusia. Cu excepția unor alegeri anticipate, deocamdată incerte, nimic altceva nu este în stare să tempereze dorința acestuia, aflată în plin proces de materializare, de a ridica profilul Rusiei în configurația priorităților naționale.

În acest spirit, eforturile de integrare europeană sunt puse față în față cu “forța alternativei” ruso-euroasiatice. Inevitabil, atitudinea față de schimbări adevărate, istovitoare, dar modernizatoare, în orice domeniu, de la producția economică până la percepția față de valori, slăbește, deoarece este sugerat un model mai simplu.

Prăbușirea regimului oligarhic la începutul verii lui 2019 le-a permis promotorilor agendei ruse în Moldova să depășească, neclar pe cât timp, handicapul asocierii cu “răufăcători” și să preia o retorică pro-reformă, deși străină și necaracteristică lor, vitală pentru publicul local și apreciată de partenerii externi. Paradoxal, dar datorită acestor mișcări, președintele Dodon și Socialiștii și-au demonstrat utilitatea lor politică nu doar în raport cu Moscova, dar și cu Occidentul. În consecință, în ambele direcții geografice, guvernarea gestionată de partide politice, inspirate din sistemul de valori politice și civilizaționale rusești, este atât acceptabilă, cât și atractivă.

Contextul geopolitic regional pare să ajute această conjunctură. Intenția președintelui francez Emmanuel Macron de a “reinventa o arhitectură de securitate și încredere”, inclusiv pe dimensiunea vecinătății europene comune, între Rusia și UE, indică asupra apariției unei ferestre de oportunitate pentru relansarea relațiilor cu Moscova (Elysee.fr, 19 August 2019). Demersul Parisului s-a soldat cu relansarea Consiliului ruso-francez de Securitate pe probleme de securitate, la doar o lună după reuniunea Macron-Putin. Accentul Consiliului este dezvoltarea anumitor idei cu privire la “stabilitatea strategică și securitatea europeană” (MID.ru, 8 Septembrie 2019).

Optimismul părții franceze, cu calm acceptat de Germania și alte state europene, dar și de UE, derivă dintr-o certitudine, practic absolută, că Ucraina sub președinția lui Volodymyr Zelensky este dispusă să facă concesiile necesare pentru a opri războiul în Donbas. În urma angajamentului sincer, deși însoțit de multiple riscuri ascunse, de a termina războiul cu orice preț, președintele Zelensky a acceptat aranjamentele unui schimb de prizonieri cu Rusia, agreat direct de președintele rus Vladimir Putin. Prin urmare, au fost eliberați 35 de ucraineni (Reuters, 7 Septembrie 2019), dintre care 24 marinari ucraineni și 11 prizonieri politici, deținuți ilegal de către autoritățile ruse. Concomitent, 35 de cetățeni ruși și ucraineni, reținuți în Ucraina pentru activitatea militară în Donbas, au fost transportați în Rusia, inclusiv ucraineanul Volodymyr Tsemakh, solicitat de autoritățile olandeze (UNIAN, 8 Septembrie 2019) pentru implicarea în doborârea avionului civil MH17 în 2014 (Radio Free Europe, 5 Septembrie 2019). Schimbul de prizonieri a impulsionat discuția despre perspectiva de soluționare definitivă a „dosarului Donbas”, cu efecte pozitive pentru toate părțile implicate, dar cel mai mult pentru Rusia. Totodată, reanimarea dialogului dintre Kiev și Moscova facilitează discursul pro-rusesc în interiorul coaliției de guvernare din Moldova și ajută la multiplicarea percepției că Rusia ar juca un rol constructiv în regiune, inclusiv în reglementarea conflictului transnistrean.

“Normalizarea” relațiilor: mizele Ucrainei, Rusiei și ale UE

La nivel de macro-geopolitică, toată atenția este captată de dezghețarea dialogului între Kiev și Moscova. Schimbarea de prizonieri, vitală pentru siguranța fizică și psihică a celor deținuți ilegal în Rusia, constituie un punct de pornire esențial pentru o eventuală “normalizare” a relațiilor ruso-ucrainene. Atât Zelensky, cât și Putin au nevoie de o imagine publică mai avantajoasă, pentru scopuri politice interne de durată lungă.

Fiecare cedare în fața pozițiilor Moscovei reprezintă pentru liderul ucrainean un risc la adresa consensului național în jurul agendei sale de guvernare și a credibilității sale și a “mânii sale drepte” în legislativ – „Servitorul Poporului”. Totuși, diminuarea statisticii morților de război și pavarea drumului spre o pace durabilă prevalează în calculele politice ale lui Zelensky, reflectate în, sau inspirate din, așteptările populației. Sondajele pre-electorale au definit foarte clar preferințele publice ale ucrainenilor, plasând “sfârșitul războiului în Donbas” în topul priorităților cu 65%, urmată de îmbunătățirea situației economie (39%) și combaterea corupției (33%) (IRI, Iunie 2019).

Orice ameliorare în direcția relației cu Ucraina, fără cedări veritabile din partea Rusiei, oferă beneficii regimului lui Putin. Cel din urmă este interesat să convertească profilul pacificator al lui Zelensky într-o sursă valoroasă pentru consolidarea propriei legitimități, puternic contestate de generația tânără de ruși. Estimările Centrului de Studii Est-Europene și Internaționale scot în evidență conturarea unui trend negativ în sprijinul tinerilor pentru regimul lui Putin și elementele asociate cu el – mass-media de stat, autoritățile publice locale și chiar biserica. Într-un singur an, neîncrederea absolută („deloc nu am încredere”) și cea moderată („mai degrabă nu am încredere”) a crescut de la 14% și respectiv 17% în 2018 până la 21% și 24% în 2019. Înrăutățirea perspectivelor economice pare să fie un factor crucial în întinerirea forțelor protestare din interiorul opoziției anti-sistemice ruse. Căderea popularității lui Putin și a partidului său “Rusia Unită” i-a împins pe aceștia să recurgă la candidați “camuflați” drept independenți pentru alegerile regionale din septembrie 2019. (TheMoscowTimes, 5 Septembrie 2019).

În timp ce conducerea ucraineană urmărește o doctrină pacifistă, Moscova țintește în normalizarea relațiilor bilaterale cu Ucraina (Kremlin.ru, 7 Septembrie 2019). Mesajul binevoitor al Ministerului rus de Externe față de Zelensky elucidează semnele unei tactici de stimulare a cedărilor, dar și de discreditare a forțelor politice ucrainene care se opun cedărilor (MID.ru, 7 Septembrie 2019). Prin urmare, Rusia transferă toată responsabilitatea pentru stabilizarea Donbasului pe seama “voinței politice” a lui Zelensky, sporind presiunile interne și externe asupra lui. Viitoarele schimbări de prizonieri, care vor viza reprezentanții minorității tătare, vor fi utilizate în continuare pentru a diminua, în ochii publicului ucrainean, opțiunea militară ca soluție pentru protecția suveranității și integrității teritoriale în Donbas. Activismul francez în formatul normand de negocieri (Elisee.fr, 7 Septembrie 2019) semnalizează pregătirea “greilor” Europei să intermedieze “normalizarea” relațiilor ruso-ucrainene, fără a oferi garanții Kievului cu privire la costurile aferente unor negocieri dictate de condițiile rusești. UE nu intervine, nu are atribuții în procesul de negocieri, dar încurajează, subtil, continuarea procesului inițiat (EEAS, 7 septembrie 2019).

Stabilizarea Donbasului constituie un obiectiv fără durată concretă de soluționare, combinat cu oportunități, imediate și temporare, dar și cu amenințări strategice pentru securitatea Ucrainei și cea europeană. Rusia vrea menținerea Ucrainei în stare politică neomogenă, cu un „centru” pro-rus influențat la Est, cu economie reconstruită cu finanțare internațională. Acest „centru” ar avea menirea de a influența, oricând, luarea deciziilor politice în Kiev. Teoretic, reintegrarea regiunilor separatiste ar necesita energie și resurse, care în prezent sunt dedicate aspirațiilor pro-europene. Concomitent, sancțiunile economice ale UE împotriva companiilor rusești (sectorul financiar, energetic, militar) își vor pierde baza de argumentare și vor fi anulate, cu excepția sancțiunilor legate de anexarea Crimeii.

În viziunea conducerii ucrainene actuale, sfârșitul războiului deține primordialitate. Modalitatea disciplinată în care s-a efectuat recenta „schimbare de prizonieri” creează așteptări că administrația lui Zelensky va repeta aceeași performanță în cazul părții politice a “înțelegerilor de la Minsk”, cu privire la organizarea alegerilor în regiunile separatiste și recunoașterea rezultatelor acestora de către Kiev (KAS, februarie 2019). Zelensky dispune de majoritatea parlamentară (254 din totalul de 424 de mandate) necesară pentru a ajusta “Legea privind auto-guvernarea în anumite zone din regiunea Donbas și Luhansk” din septembrie 2014, pentru a rupe interdependența între “desfășurarea alegerilor”, dar într-o fază posterioară “retragerii forțelor militare și a armamentului rusesc”. Eșecul în dosarul energetic, rezultat cu sistarea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina la finele lui 2019, ar putea crea animozități, dar nu suficient de puternice pentru a afecta substanțierea dialogului dintre Putin și Zelensky.

Pacificarea Donbasului va fi o ușurare pentru noua compoziție a Comisiei Europene în frunte cu Ursuala von der Leyen. Renunțarea la extinderea sancțiunilor economice (prelungite pâna în ianuarie 2020) va atrage după sine embargoul economic impus de Rusia pe produsele agro-alimentare din UE. Politicul și economia europeană caută parteneri alternativi, interesați într-o ordine internațională multilaterală – consecință logică a deteriorării relațiilor trans-atlantice, cauzate de protecționismul comercial și diplomația unilaterală a administrației de la Washington. Anunțul recent despre stagnarea exporturilor germane și îngrijorările legate de un eventual război comercial americano-chinez motivează Franța, Germania și UE să asaneze relațiile cu actorii internaționali, considerați indispensabili pentru stabilitatea europeană. De aceea, actorii respectivi vor sprijini majoritatea politică din jurul lui Zelensky pentru a obține un salt calitativ în dialogul cu Moscova, cât mai repede și cu riscuri ale căror anvergură este digerabilă.

“Pachetul comprehensiv pentru Moldova” și politica externă echilibrată

Contopirea intereselor geopolitice în Ucraina are o importanță net superioară față de perspectiva de reglementare a conflictului transnistrean, aflat în stare “înghețată” deja peste două decenii. Totuși, ultimii pași ai președintelui Dodon pe plan extern, pe direcția Est-Vest, evidențiază tentativa acestuia de a împacheta politica externă “echilibrată” la un loc cu problematica transnistreană. În timpul vizitei de la Bruxelles, a doua la număr după cea din februarie 2017, Igor Dodon a articulat tezele vechiului “pachet comprehensiv pentru Moldova”. Invocat la Conferința de Securitate de la München din februarie 2019, „pachetul comprehensiv” este fondat pe două concepte. Primul vizează “promovarea unei politici externe echilibrate”, iar al doilea se referă la “consolidarea principiului de neutralitate”, recunoscut la nivel internațional (Presedinte.md, 15 Februarie 2019).

Consensul actorilor externi – SUA, UE și Rusia – pe marginea depășirii crizei politice moldovenești din iunie 2019 a servit ca reper pentru a justifica valabilitatea tezelor “pachetului comprehensiv”. Aceste teze au figurat în discuțiile cu șefa diplomației UE Federica Mogherini (Presedinte.md, 5 Septembrie 2019) și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Din propunere ignorată la Conferința de la München, menținerea unei “politici externe echilibrate în baza statutului de neutralitate” este considerat de Igor Dodon “o prioritate de bază pentru conducerea Republicii Moldova” (Presedinte.md, 5 Septembrie 2019). Neîmpărtășită de prim-ministra Maia Sandu și Ministerul de Externe și neconsultate cu societatea civilă din Moldova, aceste aspirații de politică externă sunt nelegitime “din fașă”. Cu toate acestea, președintele Dodon planifică să discute “pachetul comprehensiv pentru Moldova” cu UE, SUA și Rusia și împreună cu acestea “să elaboreze un plan de acțiuni pentru implementarea acestuia cu succes” (TASS, 27 August 2019).

Nici teoretic și nici practic, un asemenea “pachet” nu este nici logic și nici realizabil, chiar dacă președintele Dodon îl prioritizează pe agenda sa politică. În primul rând, politica externă și statutul de neutralitate reprezintă o emanație a suveranității populare și nu pot fi fixate din exterior, dacă țara este subiect recunoscut al dreptului internațional. Alt defect de logică al mecanismului propus constă în faptul că orice intervenție a SUA, UE sau Rusiei în materie de politică internă vor echivala cu o imixtiune în afacerile interne ale Moldovei.

În prezent, aderarea la NATO este respinsă de 53% de cetățeni (BOP, Mai 2018), iar prevederile constituționale deja asigură mecanismul juridico-legal necesar pentru protecția acestuia. Mai mult decât atât, integrarea europeană a țării reprezintă motorul de modernizare legală și economică a țării, iar anterior a existat interes politic față de “constituționalizarea” vectorului european (IPN, 18 Decembrie 2017). Cu alte cuvinte, abordarea mecanică față de politica externă sau neutralitate degradează suveranitatea națională a țării și alterează voința populației. În general, înainte de a lansa asemenea demersuri în străinătate, președinția trebuie să confrunte subiectul pe plan național, inclusiv să-l testeze în dialogul cu partenerii de guvernare.

În loc de concluzii…

Rusia preferă să “normalizeze” relațiile cu țările din regiune, confruntate cu separatism, cu scopul final de a aprofunda influența rusească. Îmbrățișarea mecanică a modelului sugerat de partea rusă poate duce la transnistrizarea inevitabilă a Ucrainei. “Normalizarea” relațiilor, precum în cazul Georgiei, se mai poate solda cu revizuirea frontierelor (“borderization”) de către regiunile separatiste întreținute de Rusia (Osetia de Sud). De aceea, la normalizarea relațiilor ruso-ucrainene, Occidentul are obligația de a sprijini interesele naționale ale Ucrainei, astfel investind în stabilitatea unei țări cu aspirații europene și în securitatea estică a continentului european.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro