Skip to content
Lucian Bode, Foto: Inquam Photos / George Calin

Politician din „facțiunea conservatoare”, mesaj după ce ultimatumul de a-și da demisia din PNL a expirat. Ce spune că a constatat „în doar două săptămâni”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Deputatul PNL Lucian Bode, unul dintre cei cinci liberali cărora li s-a cerut în mod explicit demisia din partid la Congresul Extraordinar de duminică, a publicat un scurt mesaj, după de ultimatumul privind părăsirea formațiunii a expirat.

Bode a afirmat că s-a ajuns mult prea departe, iar în doar două săptămâni PNL a reușit „să se degradeze atât de mult”.

„Mulți m-au întrebat ce fac. Azi, la ora 12:00, mă uitam la desenul acesta (cu sigla PNL, n.r.) primit pe 5 iunie de la fetița mea și îmi aminteam de entuziasmul și încrederea cu care vorbeam cândva despre PNL”, a scris Lucian Bode, în postarea de pe pagina lui de Facebook, intitulată „Simbolul care nu mai seamănă cu PNL”.

„În doar două săptămâni, partidul a reușit să se degradeze atât de mult încât simbolul acela al direcției ascendente nu mai seamănă deloc cu realitatea de azi. S-a ajuns mult prea departe, iar felul în care s-au luat deciziile în ultima perioadă spune totul despre ruptura dintre ceea ce promiteam oamenilor și ceea ce vedem acum în interiorul partidului”, a mai afirmat deputatul.

Ultimatumul dat de conducerea PNL celor cinci membri ai partidului – Lucian Bode, Rareș Bogdan, Adrian Veștea, Hubert Thuma, Alina Gorghiu – de a părăsi formațiunea liberală a expirat luni, la ora 12:00, astfel că aceștia urmează să fie excluși din rândul liberalilor, conform deciziei Congresului Extraordinar.

Congresul Extraordinar al PNL a adoptat, duminică, două rezoluții – una prevede că participarea membrilor partidului la construcția unui Guvern cu PSD va genera excluderea lor, iar cealaltă se referă la solicitarea privind demisia din PNL a lui Adrian Veștea, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Hubert Thuma și Alinei Gorghiu .

Tot luni, după expirarea ultimatumului dat de conducerea PNL, fosta președintă a formațiunii, Alina Gorghiu, care a fost propusă vicepremier în guvernul lui Adrian Veștea, a spus că rămâne în partid și va contesta în instanță orice decizie de excludere.

Duminică seară, un grup de 23 de liberali, care se intitulează „facțiunea conservatoare din cadul PNL”, au semnat o declarație în care aceștia au susținut că ultimatumul dat, de a demisiona din partid, este lipsit de temei staturar întrucât este invocat încălcarea unor reguli, fără ca acesea din urmă să fie menționate explicit.

Politicienii din „Facţiunea Conservatoare din cadrul PNL” care au semnat declaraţia sunt: Adrian Veştea, Toma Petcu, Hubert Thuma, Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Alina Gorghiu, Alexandru Popa, Andrei Alexandru, Andrei Baciu, Monica Anisie, Ciprian Pandea, George Scarlat, Ion Iordache, Lucian Bode, Aneta Matei, Mihai Culeafă, Mihai Veştea, Nicoleta Pauliuc, Ionuţ Stroe, Răzvan Prişcă, Sorin Cîmpeanu, Sebastian Rusu, Eduard Mititelu.