Sari direct la conținut

Polonia: Prima garnizoană permanentă a armatei americane pe flancul estic al NATO

HotNews.ro
Joe Biden a mâncat pizza cu militarii americani dislocaţi în Polonia, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Joe Biden a mâncat pizza cu militarii americani dislocaţi în Polonia, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, și oficiali americani au participat marți la o ceremonie care consfințește întărirea prezenței militare americane în Polonia, membră NATO, în contextul războiului din Ucraina vecină, potrivit AP.

În fosta țară din fostul bloc comunist sunt staționați peste 10.000 de militari americani. Aceștia aparțineau Grupului de sprijin zonal din Polonia, care a fost acum modernizat pentru a forma prima garnizoană permanentă a armatei americane pe flancul estic al NATO – o decizie anunțată de președintele Joe Biden la summitul celor 30 de membri NATO de anul trecut.

Garnizoana își are sediul în Camp Kosciuszko.

Statele Unite au deja cinci garnizoane în Germania, una în Belgia și una în Italia.

„Apreciem foarte mult faptul că trupele americane sunt în permanență în țara noastră”, a declarat Blaszczak. „Este foarte important ca lumea occidentală să rămână unită”.

„Este o veste bună pentru securitatea Poloniei și a flancului estic al NATO”, a adăugat Blaszczak la ceremonia de la Poznan, în vestul Poloniei.

El a spus că cooperarea Poloniei cu SUA este „exemplară” și are ca scop realizarea interoperabilității între forțele armate ale celor două țări.

O parte din trupele americane supraveghează sprijinul militar oferit Ucrainei de către țările străine.

Mai multe mii de soldați americani sunt staționați de ani de zile în Polonia și pe teritoriul altor țări, inclusiv România, de pe flancul estic al NATO ca forță de descurajare, dar numărul și rolul lor au crescut semnificativ din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, care a intrat în al doilea an.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro