Polonia vrea să cumpere trenuri noi de mare viteză
Operatorul polonez PKP Intercity a lansat o licitație pentru cumpărarea de trenuri electrice care să poată rula cu viteze de până la 250 km/h. Se dorește cumpărarea a 20 de rame electrice, dar există și o opțiune pentru a adăuga alte 35 de trenuri, dacă va fi nevoie de ele.
În România, cele mai rapide trenuri de pasageri ating 160 km/h, iar în centrul de teste de la Făurei se ating și viteze de peste 200 km/h.
Licitația din Polonia acoperă atât livrarea trenurilor, cât și un contract de mentenanță pe termen lung, fiind prevăzută și construcția unor depouri, scrie publicația International Railway Journal.
Cele mai rapide trenuri poloneze de pasageri ating 200 km/h pe tronsoanele modernizate de pe rețeaua națională și există planuri ca viteza maximă operațională să mai crească în unele zone.

Aceste trenuri rapide Pendolino aflate în circulație sunt Alstom model ED250, iar recordul absolut în teste a fost de 293 km/h, atins în 2013 în regiunea Cracovia.
Pentru a se califica la licitație, ofertanții trebuie să fi livrat în ultimii șapte ani cel puțin cinci rame electrice multiple, capabile să opereze la viteze de 250 km/h.
Primele două trenuri trebuie livrate în termen de 60 de luni de la atribuirea contractului, iar livrarea celor 20 de rame trebuie finalizată în maximum șapte ani.
