Ponta: Pro România va fi în următorul Parlament. Mi-aş dori ca numărătoarea voturilor să fie corectă, transparentă
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că formaţiunea politică pe care o conduce se va regăsi în viitorul legislativ, dacă voturile vor fi „păzite”, pentru că „partidele mici pierd voturi la numărătoare”. Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, la comanda Antena 3, Pro România ar fi la limită, obținând 5% din voturi.
„Prezenţa foarte mică cred că este un semn de întrebare pentru toţi cei care am candidat azi. Pro România, din datele pe care noi le avem, va fi în următorul Parlament, cu o singură condiţie: colegii mei din secţiile de vot să păzească voturile, pentru că partidele mici, după cum ştiţi, pierd voturi la numărat, se anulează, practic acum soarta Pro România este în mâna celor 18.500 de colegi care sunt în secţiile de vot. Mi-aş dori ca numărătoarea să fie corectă, transparentă, pentru că în condiţii de prezenţă atât de scăzută, dacă avem deja şi obişnuitele probleme la numărătoare, legitimitatea următorului Parlament şi următorului Guvern va fi un uriaş semn de întrebare într-o perioadă de criză”, a declarat Victor Ponta, duminică seara, după anunţarea primelor rezultate exit-poll, scrie Agerpres.
El a precizat că Pro România are un sistem de numărare paralelă a voturilor.
„Vom sta în seara asta, avem sistem de numărare paralelă, (…) cred că nimeni nu are interesul să se întâmple ceva ilegal în această perioadă. Vom fi în viitorul Parlament. Trebuie să văd care sunt colegii care mă vor însoţi în viitorul Parlament. De mâine ne pregătim pentru ceea ce avem de făcut în perioada următoare. (…) Mulţumesc celor care au votat!”, a adăugat Ponta.
Potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS – Avangarde, Pro România a obţinut 5% din voturi la Senat şi 5% la Camera Deputaţilor.