Sari direct la conținut

Portul Constanta, in clasamentul croazierelor in Marea Neagra

HotNews.ro

Portul Constanta s-a clasat pe primul loc ca destinatie turistica in topul international al destinatiilor de croaziera din Marea Neagra, prezentat la cea de-a 30-a editie a Conferintei mondiale a operatorilor de croaziere maritime (Seatrade Cruise Global), ce s-a desfasurat luna aceasta, in Florida, la Fort Lauderdale (SUA), relateaza Agerpres.

Potrivit purtatorului de cuvant al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanta, Monica Velicu, cu ocazia Seatrade Cruise Global, eveniment organizat in perioada 14-17 martie, la Centrul de Conferinte din Fort Lauderdale (SUA), presedintele Asociatiei Porturilor Mediteraneene (MEDCRUISE), Kristijan Pavic, a prezentat o statistica potrivit careia Portul Constanta a ocupat primul loc ca destinatie pentru croazierele internationale in Marea Neagra.

„Atat din punct de vedere al numarului de pasageri, cat si al numarului de nave sosite, Portul Constanta s-a clasat pe locul intai in randul porturilor din Marea Neagra, al doilea an consecutiv, inaintea porturilor Soci (Federatia Rusa) si Burgas (Bulgaria), situate pe locurile doi si trei in topul industriei mondiale a croazierelor maritime, intocmit de MEDCRUISE”, a precizat purtatorul de cuvant al CANPM.

De asemenea, conform statisticilor publicate de Seatrade Cruise Global, Portul Constanta a fost tranzitat, in 2015, de 31.856 pasageri, Soci de 19.501 pasageri, iar Burgas de 7.575 pasageri.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro