Sari direct la conținut

Poți verifica la ce secție de votare ești arondat pentru alegerile locale din 2024. Lista oficială AEP

HotNews.ro
Cabină de vot, alegeri, Foto: Inquam Photos / George Călin
Cabină de vot, alegeri, Foto: Inquam Photos / George Călin

Românii sunt așteptați duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei se pot prezenta la secțiile de vot între orele 7 și 22.

Pentru alegerile locale, se poate vota unde este arondat alegătorul conform domiciliului sau reședinței. Nu se poate vota în străinătate.

La locale există liste speciale complementare, pe care sunt incluși cetățenii UE cu reședință în România, care pot vota pentru autoritățile locale, potrivit Expert Forum.

Pentru a putea vota la adresa de reședință, alegătorul trebuie să obțină dovada reședinței cu cel puțin 60 de zile înaintea datei alegerilor (10 aprilie, inclusiv). Se poate înscrie și în Registrul Electoral cu adresa de reședință cu cel târziu 45 de zile înainte de data alegerilor, pentru a vota pe liste permanente unde are reședința, doar dacă și-a înregistrat reședința cu 60 de zile înaintea alegerilor. Dacă nu se înscrie în registru, poate vota fie la domiciliu, fie la reședință.

Unde pot vota la alegerile locale

Alegătorii pot vota unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință, dacă este cazul:

  • în localitatea de domiciliu (adresa din cartea de identitate/buletin) dacă nu au altă reședință sau dacă nu au depus cerere pentru viza de flotant la birourile pentru evidența persoanelor pentru înregistrarea reședinței
  • în localitatea de reședință (unde au viza de flotant)
  • pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria respectivă cu 45 de zile înainte de data alegerilor (25 aprilie), dar doar dacă au obținut dovada reședinței cu 60 de zile înaintea datei alegerilor – adică până cel târziu pe 10 aprilie (inclusiv). În acest caz, vor fi radiați de pe lista permanentă din localitatea de domiciliu și îşi exercită dreptul de vot la scrutinul pentru care au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă numai în circumscripţia electorală unde îşi au reşedinţa.

Pe listele suplimentare, alegătorii cu viză de flotant care nu au depus cererea de înscriere în Registrul Electoral cu adresa de reședință pot vota în localitatea de reședință pe liste suplimentare sau în localitatea de domiciliu, pe liste permanente.

Ei pot vota în localitatea de reședință doar dacă și-au stabilit reședința cu șase luni înaintea datei alegerilor. Dacă nu s-au încadrat în această perioadă, pot vota doar la adresa de domiciliu.

Alegătorul respectiv nu mai poate vota și la secția unde este arondat conform domiciliului dacă a votat deja la secția unde are reședința, sau invers. Votul multiplu este infracțiune prevăzută de Codul Penal.

Alegătorii cu domiciliul în străinătate pot vota doar în țară și doar dacă și-au stabilit reședința în țară înainte de 11 aprilie 2024. Altfel, nu pot vota la alegerile locale. În străinătate nu se votează la alegerile locale.

În schimb, pentru alegerile europarlamentare care sunt organizate tot pe 9 iunie, se poate vota pe lista permanentă la secția de votare unde este arondat alegătorul conform domiciliului sau reședinței sau în orice altă secție de votare din afara localității respective, pe listele suplimentare.

Poți afla care este secția ta de votare pe registrulelectoral.ro, dacă completezi formularul cu CNP și numele de familie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro