Sari direct la conținut

Povestea adopției unor tripleți de către o asistentă maternală. „Nu-mi pot imagina viața fără ei”

HotNews.ro
Cele doua fetite si baietelul au fost adoptați de aceeasi familie, Foto: Arhiva personala
Cele doua fetite si baietelul au fost adoptați de aceeasi familie, Foto: Arhiva personala

Povestea adopției unor tripleți de către o asistentă maternală arată cât de mult pot evolua, cu grijă și iubire, copiii abandonați.

Alina este mama adoptivă a trei copii de trei ani și jumătate, tripleți, pe care i-a înfiat pe rând: prima dată fetițele, apoi băiețelul. Copiii, abandonați la scurt timp după naștere, au rămas în grija statului și au fost plasați la asistenți maternali diferiți. S-au reunit în casa Alinei, care a renunțat la statutul de asistent maternal și le-a devenit mamă.

La doi ani după ce a făcut cursuri pentru a deveni asistent maternal, Alina a fost chemată de Direcția pentru Protecția Copilului pentru a cunoaște două fetițe gemene, de 10 luni, abandonate, pentru care se căuta un asistent maternal. A aflat că mama lor, o femeie de 33 de ani, născuse tripleți, a stat o perioadă cu ei într-un centru maternal, iar apoi i-a lăsat și a plecat acasă, unde o așteptau alți opt copii.

Fetițele, separate de fratele lor

După 10 luni petrecute de cei trei într-un centru al Direcției pentru Protecția Copilului, micuții au fost transferați către asistenți maternali. Pentru că nu existau în sistem asistenți profesioniști atestați pentru trei copii, fetițele i-au fost repartizate Alinei, iar băiatul a plecat într-un alt cămin.

Când le-a dus pe fetițele de 10 luni acasă, cântăreau puțin peste 6 kilograme și jumătate fiecare, nu răspundeau la stimuli, se legănau permanent și aveau o mulțime de alergii și probleme ale sistemului respirator. Din cauza alergiilor, care le provocau mâncărimi, fetițele nu puteau dormi noaptea, motiv pentru care, în centru, primeau sedative.

Adaptarea în noua familie nu a fost tocmai ușoară, pentru că micuțele se îmbolnăveau des, de la simple viroze la bronșite și pneumonii care nu treceau fără antibiotic.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTUL DESPRE MAME

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro