Povestea fabricii Samsung care a devenit prea toxică pentru Viktor Orban: „Nu știm ce se întâmplă înăuntru”
La periferia orașului God, chiar lângă capitala ungară Budapesta, un nor de fum alb se ridică deasupra unei fabrici de baterii pentru vehicule electrice aparținând gigantului sud-coreean Samsung, acuzat că și-a expus angajații la riscuri pentru sănătate cu complicitatea guvernului, scrie AFP.
Ultimele dezvăluiri publicate de site-ul de știri maghiar Telex vin într-un moment delicat pentru premierul Viktor Orban, după 16 ani la putere, care se află în dificultate potrivit sondajelor privind alegerile din 12 aprilie.
Partidul de centru-dreapta Tisza și-a marit din nou avansul, până la 12%, față Fidesz, formațiunea de guvernământ a lui Orban, potrivit unui sondaj de luna aceasta.
Investigație: Guvernul nu a vrut să închidă fabrica
Liderul naționalist, care a mizat puternic pe industria bateriilor, este acuzat că a închis ochii în mod deliberat la problemele care au tot apărut la această fabrică, situată în apropierea zonelor rezidențiale.
Potrivit unei anchete publicate de Telex luna trecută, guvernul știa despre încălcările grave ale regulilor de siguranță de la fabrica din orașul God datorită unui raport al serviciilor secrete, dar a ales să le acopere, pentru a nu speria investitorii și pentru a nu suferi din punct de vedere politic.
Orban a spus că este vorba de „minciuni”, în timp ce liderul opoziției, Peter Magyar, vede în acest lucru dovada corupției pe care promite să o combată.
În 2017, Samsung a devenit una dintre primele multinaționale care a construit o fabrică de baterii în această țară din Europa Centrală, care aspira să devină un centru mondial de producție de vehicule electrice.

Fabrica, situată în God, un orășel la 25 de kilometri nord de Budapesta, a beneficiat de subvenții publice generoase, de peste 500 de milioane de euro.
„Nu știm ce se întâmplă înăuntru”
Astăzi, imensul complex de 50 de hectare trezește îngrijorarea multor locuitori întâlniți pe străzile orașului.
„Nu încetează să o extindă, a devenit enormă, dar nu știm ce se întâmplă înăuntru”, a declarat Erika Nemeth pentru France Presse.
Această pensionară în vârstă de 67 de ani ar dori să se mute departe de amplasament, dar problemele legate de poluare au făcut ca prețurile imobiliare să scadă, contrar planurilor sale.
Beata Peimli, o altă locuitoare din vecinătatea amplasamentului, preferă să aibă încredere în autorități.
„O fabrică atât de mare este cu siguranță supravegheată îndeaproape, iar dacă ar fi probleme, ar fi închisă”, afirmă această femeie de 45 de ani care s-a mutat anul trecut la God împreună cu familia și lucrează într-o tipografie.
Fabrica a tot fost amendată
Primăria încearcă să liniștească populația: „Toate testele efectuate până în prezent de autoritățile locale nu au relevat nicio contaminare care să poată fi legată de tehnologia utilizată de Samsung”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al acesteia, Peter David Balogh.
Însă grupul ecologist local Göd-ERT, fondat în 2020 pentru a supraveghea fabrica, respinge această afirmație.
În 2022, asociația a comandat teste care au dovedit prezența în fântânile de apă a N-metil-2-pirrolidonei (NMP), un solvent toxic utilizat frecvent în fabricarea bateriilor și extrem de periculos pentru femeile însărcinate.
Fabrica a fost sancționată în repetate rânduri cu amenzi pentru încălcări privind condițiile de muncă, siguranța industrială și protecția mediului.
Substanțe cancerigene mult peste limite
Însă Telex a scris că un raport al serviciilor de informații din 2023 a concluzionat că Samsung își expunea, de asemenea, lucrătorii la substanțe cancerigene cu mult peste pragurile legale și nu a luat nicio măsură pentru a remedia problema, ci, dimpotrivă, a încercat să o ascundă.
Citatând documente interne, articolul adaugă că, deși situația s-a îmbunătățit, problemele nu sunt pe deplin rezolvate.
Samsung a încălcat „tot felul de reglementări”, afirmă Zsuzsanna Bodnar, jurnalistă locală la publicația de investigație Atlatszo și membră fondatoare a Göd-ERT.
Orban a încercat să respingă recentele acuzații, vorbind despre o „problemă falsă” creată de opoziție.
„Ungaria dispune în prezent de cele mai stricte reglementări de mediu, iar autoritățile noastre le aplică”, a afirmat el în fața Parlamentului.
Fabrica „respectă toate reglementările în materie de mediu și de securitate la locul de muncă și funcționează în deplină transparență”, a transmis la rândul său Samsung luna trecută, citată de agenția națională de presă MTI.