Povestea filmului „Nuremberg”, despre procesul naziștilor, reconstituită cu ajutorul regizorului Vanderbilt și a actorilor principali Rami Malek și Russell Crowe
Filmul „Nuremberg”, regizat de James Vanderbilt, readuce în prim-plan procesele naziștilor din faimosul oraș german, de după terminarea Celui De-al Doilea Război Mondial. O face nu ca pe o lecție încheiată de istorie, ci ca pe un avertisment contemporan. Pornind de la relația tensionată dintre Hermann Göring și psihiatrul american Douglas Kelley, filmul explorează fragilitatea justiției, seducția liderilor carismatici și ideea incomodă că răul extrem nu este o anomalie istorică.
- HotNews publică, în exclusivitate pentru România, declarații ale regizorului James Vanderbilt și ale actorilor principali, Rami Malek (psihiatrul Kelly) și Russell Crowe (Göring), despre cum a fost construită povestea filmului bazată pe relația dintre liderul nazist și psihiatrul american.
- „Citind scenariul, am simțit exact ceea ce sper că va simți publicul când va ieși din sala de cinema, și anume: «Cum de nu am știut asta?», mărturisește actorul Rami Malek, premiat cu Oscar pentru rolul lui Freddie Mercury din „Bohemian Rhapsody”.
- Filmul „Nuremberg” a intrat în cinematografele din România pe 12 decembrie.
„Este ciudat că în anul 2025 este necesar să scoatem în evidență faptul că naziștii au fost răi”, scriu jurnaliștii de la Time Out despre filmul „Nuremberg”, regizat de James Vanderbilt (cunoscut publicului larg pentru scenariile producțiilor „Zodiac” și „The Amazing Spider-Man”).
Pe lângă atrocitățile comise, soldate cu Holocaustul și moartea a milioane de oameni, naziștii au simbolizat un regim autoritar lipsit de scrupule, o extremă politică care a prins avânt pe idealul lansat de un lider carismatic, care a promis germanilor scoaterea țării din sărăcie, cât și poziționarea ei puternică pe scena globală.
„Singurul indiciu despre ceea ce poate face omul este ceea ce omul a făcut deja, spune filozoful și arheologul R. G. Collingwood, iar ideea acestuia este reluată și la finalul filmului „Nuremberg”.
Acțiunea acestuia se plasează la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, după înfrângerea puterilor Axei și sinuciderea lui Adolf Hitler. Aliații s-au confruntat atunci cu o întrebare dificilă: ce să facă cu membrii supraviețuitori ai regimului nazist care fuseseră capturați în timpul eliberării Europei? Winston Churchill voia să-i împuște, iar Iosif Stalin voia un proces spectaculos care, în mod implicit, ar fi dus la împușcarea lor, în timp ce noul președinte al Statelor Unite, Harry S. Truman, insista să se organizeze un proces real pentru a-i aduce în fața justiției.
În cele din urmă a fost organizat un tribunal internațional la Nürnberg, un oraș sinonim cu ascensiunea celui de-al Treilea Reich, care a servit drept fundal pentru mitingurile de propagandă ale lui Hitler.
Un precedent pentru dreptul penal internațional modern
22 de lideri naziști au fost acuzați de conspirație, crime împotriva păcii, crime de război și crime împotriva umanității. Printre ei s-au numărat Ernst Kaltenbrunner (cel mai înalt ofițer SS judecat la Nürnberg, responsabil pentru lagărele de exterminare), Julius Streicher (editor al ziarului antisemit „Der Stürmer”), Joachim von Ribbentrop (ministru de Externe al Germaniei naziste) și Rudolf Hess, adjunctul lui Hitler, personajul care a fost sursă de inspirație pentru filmul lui Jonathan Glazer, „The Zone of Interest”, premiată cu Oscar în 2024.
În fruntea lor a fost Hermann Göring, Reichsmarschall (cel mai înalt rang militar creat special pentru el), șef al Luftwaffe, fondator Gestapo, al doilea om ca putere în stat după Hitler.
Göring a jucat un rol decisiv în instaurarea dictaturii, în epurări politice și în represiunea împotriva evreilor și opozanților. Deși nu a organizat direct sistemul lagărelor de exterminare, Göring a semnat în 1941 ordinul prin care îl însărcina pe Reinhard Heydrich să pregătească „soluția finală a problemei evreiești”, document esențial în arhitectura Holocaustului.
Tribunalul de la Nürnberg a pus bazele dreptului penal internațional modern și a stabilit că indivizii pot fi trași la răspundere penală internațional, chiar dacă au acționat „la ordinul statului.”
Procesele începute în noiembrie 1945 s-au întâmplat după ce țările aliate (Statele Unite, Regatul Unit, Uniunea Sovietică și Franța) și-au dat acordul, fără să fie lipsite de provocări juridice, etice și logistice semnificative în căutarea lor de dreptate.
Așa cum mai apare notat în prezentarea filmului, lumea nu încercase niciodată să judece o întreagă conducere a unei țări pentru orchestrarea unor atrocități de o asemenea amploare. Procesele de la Nürnberg au expus secretele întunecate ale regimului nazist, dar i-au asigurat și pe oameni că monștrii fuseseră luați în considerare.
Cartea scrisă de psihiatrul Kelley despre naziști nu a avut succes
Filmul lui James Vanderbilt se axează în jurul lui Hermann Göring (interpretat de Russell Crowe), în raport cu psihiatrul armatei americane, locotenent-colonelul Douglas Kelley (jucat de Rami Malek, premiat cu Oscar pentru rolul din „Bohemian Rhapsody”).
Cel din urmă are sarcina de a vedea dacă liderul nazist este apt din punct de vedere psihic pentru proces, dar și cea de informator pentru procurorul care a condus procesul, Robert H. Jackson (jucat de Michael Shannon). Regizorul s-a documentat temeinic despre acele timpuri, iar acțiunea își are rădăcina în cartea „The Nazi and the Psychiatrist”, scrisă de scriitorul american Jack El-Hai.
„Nuremberg explorează limita fragilă dintre justiție și răzbunare în urma unor atrocități de neimaginat. Adesea sunt întrebat care a fost cel mai dificil scenariu pe care l-am scris vreodată, iar răspunsul meu este, de obicei, cel la care lucrez în prezent. Dar voi spune că „Nuremberg” a fost deosebit de provocator, deoarece povestea continua să se extindă”, spune Vanderbilt în declarațiile oferite în exclusivitate pentru publicul HotNews.
Nu este pentru prima oară când procesele de la Nürnberg au fost exploatate pe marile ecrane (criticii semnalează filmului lui Stanley Kramer, „Judgment At Nuremberg”, din 1961, în acest sens), iar povestea lui James aduce o altă perspectivă și atrage atenția spre adevăruri care nu pot fi ignorate – oameni de rând, în poziții de lider, pot comite atrocități, libertatea și democrația nu sunt garantate, iar noua generație are o responsabilitate față de viitor. „Pe măsură ce ne apropiem de acest moment istoric, povestea pare mai alertă și mai actuală ca niciodată”, adaugă regizorul.
Psihiatrul american Jack Kelley a pornit cu intenția de a „diseca răul” și cu scopul de a vedea dacă naziștii care urmau a fi judecați, în special Göring, au o condiție psihologică anume care i-a condus spre acele crime inimaginabile. În plan secund, el avea și dorința de a scrie o carte în urma experienței, publicație care spera să-i dea un sens și să-l scoată din anonimat.
În realitate, Kelley a scris „22 de celule în Nürnberg”, care nu s-a bucurat de niciun succes editorial, dar care a trasat ideile că liderii naziști judecați, inclusiv Göring, nu erau monștri sau persoane cu patologii psihice ieșite din comun, ci indivizi relativ obișnuiți, marcați de ambiție, cruzime și un ego exagerat.
Concluzia sa este un avertisment clar: atrocități de amploarea celor comise de regimul nazist nu sunt rezultatul unui „caracter național” specific germanilor, ci pot apărea în orice societate, inclusiv în Statele Unite, atunci când contextul politic și social o permite.
„Inițial, am crezut că filmul va fi despre doi bărbați într-o celulă, pentru că doar citind cartea lui Jack, am observat că există deja o mare profunzime în ea. Apoi, pe măsură ce am citit cartea lui Douglas Kelley și am analizat observațiile sale despre bărbații pe care i-a studiat, am început să cercetez procesele în sine, iar amploarea lor a continuat să crească. După ce am citit și povestea lui Robert Jackson și modul în care el și Kelley s-au intersectat, am știut că filmul trebuie să includă acest aspect”, notează regizorul.
„Filmul nu ar fi existat dacă Russell Crowe nu ar fi acceptat”
Vanderbilt a lucrat ani de zile pentru ca filmul său independent să vadă lumina zilei, iar Crowe a fost un pilon esențial în acest proces și un sprijin de neclintit în realizarea lui. „Filmul nu ar fi existat dacă Russell nu ar fi acceptat, punct”, confirmă James.
Relația dintre Kelley și Göring este una complexă, deoarece prezintă personalitatea fascinantă a liderului nazist, cât și latura lui umană, fapte care-l conduc pe psihiatru aproape în postura de a-l privi ca pe un prieten sau cel puțin un om complex, multifațetat, care, deși narcisic, își justifica acțiunile prin dorința lui de bine pentru Germania. La un moment dat, aproape l-a convins pe specialist că el nu știa despre atrocitățile comise în lagăre, deoarece rolul său în stat nu era despre asta.
„Douglas Kelley se află într-o situație pe care o consideră istorică. Știe că trebuie să se ridice la înălțimea situației, dar este și fascinat de carisma și farmecul lui Hermann Göring. Nu se poate abține să nu încerce să se împrietenească cu el”, spune Malek despre personajul său. Abia în timpul procesului, când au fost arătate imagini reale cu torturile la care au fost supuși evreii, Kelley înțelege mai clar amploarea acțiunilor naziștilor asupra unei nații întregi.
Despre rolul lui Kelley și cum acesta a ajuns la Malek, Vanderbilt precizează: „Îmi place ideea de a lua personaje despre care ai crede că sunt într-un fel și apoi să le arăți o altă latură, exact ceea ce Kelley a descoperit la Göring, care este atât de cunoscut încât toată lumea are o idee despre el.
Dar Kelley nu este, cu excepția paginilor din cartea lui Jack. Nu am încercat să găsim pe cineva care să semene fizic cu el. Rami Malek a citit scenariul pe cont propriu, noi nu i l-am trimis. Am primit un telefon de la el în care își exprima interesul și am început o serie de întâlniri. A devenit clar că era implicat total încă din prima zi.”
Rami Malek mărturisește că Vanderbilt scrie cu o structură și un ritm excelent, ceea ce l-a atras inițial la scenariu. „Citind acest scenariu, am simțit exact ceea ce sper că va simți publicul când va ieși din sala de cinema, și anume: «Cum de nu am știut asta?».
Era o perspectivă unică asupra unuia dintre cele mai devastatoare și periculoase momente din istorie. Era șocant și mi s-a părut foarte bine scris și echilibrat. M-am gândit: «Cum pot face parte din asta?»
Există, de asemenea, un umor sec care este un fir conductor pe tot parcursul filmului, deoarece este o poveste despre ființe umane, iar în anumite circumstanțe oamenii trebuie să găsească propriile modalități de a scăpa de orori. Modul în care Jamie reușește să facă acest lucru cu atâta finețe și eleganță, cu personaje pe care le poți susține în fiecare colț al filmului, este extraordinar de unic pentru el.
Îmi place istoria și, dacă îmi dai ceva de citit, voi prefera întotdeauna non-ficțiunea în detrimentul ficțiunii. Kelley avea cu siguranță o latură ambițioasă. Era hotărât să-și dovedească valoarea. Avea încredere în forțele și capacitățile sale și voia să fie apreciat pentru ele. Avea, de asemenea, o curiozitate înnăscută și o minte care îl ajuta să vadă lucrurile dintr-o perspectivă unică. Era un tip obsesiv care se potrivea cu narcisistul Göring”, spune actorul.
„Acele imagini vin apoi ca un șoc, așa cum și trebuie”
În filmul „Nuremberg”, implicarea psihiatrului în proces a fost esențială pentru reușita acestuia. În același timp, scenele din sala de judecată urmează îndeaproape transcrierile oficiale ale procesului, care sunt ușor accesibile online. Regizorul și actorii au parcurs împreună acele transcrieri, care au trasat un fir roșu de-a lungul acțiunii.
„Transcrierile au fost o adevărată mină de aur de material, și am vrut să ne ținem de ele cât mai fidel posibil. Desigur, a fost nevoie de o compresie, pentru că Göring și Jackson au petrecut două zile și jumătate cu Göring pe banca martorilor, dar am simțit foarte clar că, dacă exista ceva ce nu trebuia schimbat, nu ar fi trebuit să o facem”, explică Vanderbilt.
Imaginile adevărate din lagăre expuse în timpul judecății au fost esențiale în structura filmului, după cum subliniază: „Întregul film este construit pentru acel moment în care ajungi la secvențele din lagărele de concentrare. Pentru mine, a fost mereu important ca filmul să fie captivant și ca mecanismul narativ să te prindă suficient încât să te bucuri de poveste. Dar acele imagini vin apoi ca un șoc, așa cum și trebuie. Am devenit atât de desensibilizați la imagini oribile, încât am vrut ca ele să aibă impactul potrivit asupra spectatorului – același impact pe care îl au asupra celor care le privesc din sala de judecată.”
Așa a și fost. Avem tendința de a uita trecutul, dar clipa în care suntem părtași la crimele care au fost comise, la imagini cu maldăre de oameni morți sau pe moarte împinse cu buldozerele în gropi, la cadavre ambulante torturate chiar și în cel mai fragil punct al existenței, la dezumanizarea sistemică și profundă la care au fost supuși cei din lagăre, vine ca un șoc, deoarece ar fi bine să ne aducem aminte că toate astea nu s-au întâmplat cu sute de ani în urmă și cum nu există nici promisiunea că nu se vor mai întâmpla.
„Va fi dificil pentru public să se descurce cu sentimentele față de Göring”
În finalul filmului, scena procesului dintre procurorul-șef Jackson, omologul britanic al acestuia, Sir David Maxwell-Fyfe, interpretat de Richard E. Grant și Göring, a fost construită one-shot e regizor, pentru a recrea tensiunea psihologică autentică dintre inculpați şi anchetatori.
„17 pagini (n.r. de scenariu) cu doi bărbați confruntându-se într-o sală de judecată, filmate dintr-o singură dublă. Nu am mai experimentat niciodată așa ceva într-un film artistic, și într-adevăr, se transformă într-o piesă de teatru. Pregătirea necesară ca să livrezi o astfel de scenă este pur și simplu nebunească”, declară Crowe. „A devenit una dintre cele mai incredibile zile pe care le-am trăit vreodată pe un platou de filmare”, adaugă Vanderbilt.
„Nuremberg” a primit recenzii împărțite la nivel internațional și mulți au acuzat un „glamour american” redat producției, dar esența poveștii nu se pierde, cu atât mai mult dacă alegem să o privim și prin comparație cu situația actuală globală. Fascinația unui lider deștept și crud, lipsit de scrupule, dar cu accente umane, este posibilă, la fel cum rămân posibile și reiterări istorice.
Psihiatrul a ajuns să se sinucidă cu cianură, la fel ca Göring
Filmul rămâne credibil, iar asta și-a propus și James Vanderbilt, motiv pentru care le-a cerut actorilor care îi interpretau pe prizonierii naziști să nu se uite la niciunul dintre filmele anterioare despre Procesele de la Nürnberg.
„Le-am spus «imaginați-vă că vi se spune la școala primară că țara voastră este responsabilă pentru cel mai rău lucru făcut vreodată în istoria omenirii». Așa privește Germania lucrurile din interior și au depus mult efort în educația despre Holocaust. Asta mi-a rămas în minte tot timpul cât am făcut filmul”, spune el.
Într-o declarație despre jocul alături de Russell Crowe, Malek spune: „Russell a fost un adversar redutabil. Va fi dificil pentru public să se descurce cu sentimentele pe care le nutrește față de Göring, din cauza carismei lui Russell. Filmând în celulă cu el, exista o proximitate care dădea senzația că nu există scăpare. A trebuit să ne înfruntăm și să jucăm cu acest sentiment de claustrofobie care ne apăsa. Uneori jucam rolul cu viclenie, alteori mai agresiv.
Răposatul Philip Seymour Hoffman mi-a dat un sfat despre o scenă cu Joaquin Phoenix din filmul „The Master”, și anume: „Fă-l să se simtă cât mai inconfortabil cu putință”. M-am gândit la asta în momentele petrecute cu Russell, pentru că era vorba de a-l face pe Göring să simtă groaza faptelor sale.”
Crowe, la rândul său, confirmă: „Am trecut împreună printr-un ciclu gigantic. În anumite momente, trebuie să ne conectăm într-un mod extrem de intim, iar în altele trebuie să ne separăm la un nivel atât de fundamental încât este aproape imposibil să fim în același spațiu. Nu poți face asta cu cineva care nu aduce atât de multe cu sine precum Rami.”
Așa cum povesteam, în realitate, cartea lui Kelley n-a avut impactul dorit la vremea ei, mai ales că interpretarea lui asupra răului și posibilitatea ca acesta să se repete în orice societate, a fost profund contrazisă în acele vremuri.
Psihiatrul a ajuns în cele din urmă să se sinucidă, în 1958, cu ajutorul unei pastile care conținea cianură, aceeași substanță letală pe care Hermann Göring o folosise cu câteva ore înainte de execuția sa programată.
Din nefericire, avertizările lui rămân valabile până în zi de azi – răul are nevoie să fie studiat, analizat și înțeles, pentru că riscă să se propage rapid, dar și să se repete. O singură scenă de la finalul filmului reprezintă cheia acestor lucruri și merită să ne dea de gândit.
Întrebat dacă după ce a văzut ororile din lagăre, Göring ar mai jura credință liderului său, nazistul a răspuns: „Da! Heil, Hitler.”
INTERVIURILE HotNews.ro