Sari direct la conținut

Prea mici pentru o reconstructie atat de mare

HotNews.ro

Sustinerea pe care tara noastra a acordat-o americanilor in conflictul irakian nu ne-a adus nici un avantaj. Nici macar datoria de aproape doua miliarde de dolari nu am putut sa o recuperam. Ne-am ales insa cu „diploma” de economie de piata functionala, semnata de Statele Unite

Relatiile comerciale ale Romaniei cu tarile din zona Golfului au cunoscut o cadere dramatica dupa 1990. Si nu este un secret pentru nimeni ca Romania a construit, inainte de 1990, obiective industriale in zona Orientului Mijlociu, de la fabrici de ciment la rafinarii, linii de inalta tensiune sau combinate chimice. Ele ar fi avut nevoie, in continuare, de piese de schimb, asistenta etc.

INVINGATORII IAU TOTUL

O data cu ultimele evolutii si ocuparea Irakului de catre fortele americane, desi multi dintre oamenii de afaceri romani au crezut ca se vor deschide noi oportunitati, se poate spune ca aceasta piata ramane un deziderat mult prea indepartat. Iar despre participarea noastra efectiva la reconstructia Irakului – poate alta data. „De la inceput Romania trebuia sa stie ca invingatorii iau totul.

Totusi a fost bine ca s-a aliat cu America in acest razboi, cel putin dintr-un considerent: acum Romania are ambasador in Irak si, la randul lui, Irak are ambasador in Romania”, este de parere Imad S. Ahmad, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romano-Irakiana (CCIRI).

VICTIME COLATERALE

Nici in privinta datoriei pe care o avea statul irakian fata de Romania nu stam mai bine. „Oricum este mare lucru ca actualul Irak a recunoscut aceasta datorie fiindca nu de mult se vehicula varianta anularii ei, pe motiv ca fusese facuta de fostul regim. Cand se vor plati cele 1,8 miliarde de dolari este cu totul alta problema.

E regretabil ca, prin neplata acestei datorii, companii romanesti, precum ARCIF, au ajuns in pragul falimentului”, a mai spus Ahmad.

PARIU PE KURDISTAN

Presedintele CCIRI, Imad S. Ahmad, considera ca, pentru oamenii de afaceri romani, cea mai buna zona este, in aceasta perioada, regiunea nordica din Irak, si anume Kurdistan: „In prezent, Kurdistan este singura zona din Irak care este stabila.

In plus, conducerea regiunii ofera o multime de facilitati investitorilor straini, precum terenuri gratuite, scutiri de la plata taxelor vamale, scutiri de la plata impozitelor pe cel putin cinci ani, mana de lucru ieftina etc.”

O a doua oportunitate este oferita de domeniul combustibililor. „Putina lume stie ca, de exemplu, se poate cumpara pacura din Irak cu 40-60 de dolari mai ieftin decat de pe piata internationala”, a conchis Imad S. Ahmad.

Partea „Cezarului”

In Irak, cea mai uzitata tehnica de excludere a unei companii dintr-o licitatie importanta (infrastructura, achizitii echipamente etc.) se face prin necorelarea timpului necesar intre pregatirea ofertei si data la care are loc licitatia. De obicei, anuntul se face public cu doar doua saptamani inainte de licitatie.

Se stie ca, de exemplu, o companie romaneasca nu lucreaza sambata sau duminica, iar in Irak nu se lucreaza joi si vineri, practic ramand doar sase zile pentru pregatirea ofertei pana la data licitatiei. In schimb, americanii stiu cu minimum doua-trei luni inainte, deoarece Statele Unite au oameni in punctele-cheie ale administratiei.

Saptamana Financiara, Titus Somesan

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro