Sari direct la conținut

Prefectul Bucureștiului cere în instanță anularea titlului de proprietate pentru menajeria Circului, retrocedată în 2006

HotNews.ro
Defrișare fosta menajerie a Circului - 6, Foto: Hotnews
Defrișare fosta menajerie a Circului - 6, Foto: Hotnews

Prefectul Bucureștiului, Rareș Hopincă, cere în instanță anularea titlului de proprietate pentru menajeria Circului, retrocedată în 2006. „Motivele de nelegalitate constatate sunt evidente, reise foarte clar din documentația pe care o avem la dispoziție că terenul aparținea domeniului public al statului și nu putea fi retrocedat”, a explicat Hopincă.

„Cu toate acestea, într-un mod abuziv și nelegal din punctul meu de vedere, acesta a fost retrocedat. Voi solicita un control al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății, astfel încât să vedem dacă la elementele constatate de noi se adaugă și altele”, a explicat Hopincă.

Primăria Sectorului 2 avea în plan să exproprieze spațiul verde, ca să reîntregească Parcul Circului.

Prefectul spune că procesul nu afectează exproprierea.

„Am solicitat și o opinie juridică care să-mi confirme că orice procedură de expropriere în acest caz nu este afectată de cererea de anulare a titlului de proprietate. Dacă Primăria Sectorului 2 dorește să exproprieze acest imobil, o poate face în continuare sub rezerva faptului că fondurile constituite pentru expropriere vor fi disponibilizate într-un cont și se vor îndrepta către proprietar doar dacă acesta va câștiga litigiul în instanță. Altfel, banii rămân în patrimoniul municipalității. Înainte de a expropria și cumpăra terenul trebuie să facem toate demersurile legale pentru a recupera în patrimoniul municipalității aceste imobile care din punctul meu de vedere au fost retrocedate într-o manieră nelegală și abuzivă”, a explicat Hopincă.

Rareș Hopincă este și candidatul alianței PNL-PSD la Primăria Sectorului 2.

Aproximativ 70 de copaci de pe terenul fostei menajerii a Circului de Stat din Parcul Circului din București au fost puși la pâmânt în 2022. La vremea respectivă, proprietarul terenului era celebrul Gheorghe Stelian, care a primit de la ANRP 350 milioane lei despăgubiri pentru drepturi litigioase cumpărate de la proprietarii de drept.

Potrivit extrasului de carte funciară cerut de la Cadastru consultat de HotNews.ro, acesta a cumpărat terenul în 2007. Terenul a fost pus în posesie de Sectorul 2 al municipiului București – titlul de proprietate nr. 100389/16.08.2006 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor – Municipiul București, pentru Tonnola Bogdan, Tonolla Cristian și Tonolla Daniela.

Prefectul cere în instanță și anularea actelor de proprietate subsecvente pentru terenul din Rahmaninov 2E

Prefectul cere în instanță și anularea actelor de proprietate subsecvente pentru terenul din Rahmaninov 2E. Titlul de proprietate, prin care terenul a fost pus inițial în posesie, a fost anulat de instanță în 2021.

  • „Al treilea subiect este legat de unul din cele 18 titluri de proprietate anulate în zona Floreasca, mă refer la titlul de proprietate pentru imobilul din strada Rahmaninov 2E. Am solicitat anularea actelor subsecvente, în urma anulării titlului de proprietate. În 2021, iunie, instanța a anulat definitiv un titlu de proprietate care se referă la 18 loturi de teren, în zona Floreasca.
  • Cu celeritate, Primăria Municipiului București trebuia să solicite instanței anularea tuturor actelor subsecvente, fiindcă acel proprietar a vândut succesiv terenul. Conform Codului Civil, toate actele subsecvente unui titlu de proprietate anulat în instanță sunt nule de drept.
  • Numai că această nulitate trebuie constatată tot de instanță. Deși din anul 2021 acest titlu de proprietate era anulat, pe 14 martie 2022, primarul general a emis o autorizație de construire prin care autorizează devierea de rețele de pe această proprietate privată, care nu mai era privată, pe domeniul public.
  • La un an după ce titlul de proprietate a fost anulat. În baza acestei autorizații emise de primarul general, proprietarul terenului, care de fapt nu mai este proprietarul terenului, a solicitat Primăriei Sector 2 emiterea unei autorizații de construire, practic în curtea unui bloc, pentru un imobil cu subsol, parter și două etaje. Aici am avut numeroase sesizări din partea comunității din Floreasca, și analizând această speță, constat că oamenii au dreptate”, a explicat Hopincă.

Prefectul spune că va cere anularea actelor subsecvente pentru alte 16 loturi.

„Din 18 loturi pentru care titlul de proprietate a fost anulat, primarul general a reușit să facă cerere în instanță pentru anularea actelor subsecvente pentru un singur lot. Avem un mare deficit de personal, pentru astfel de spețe avem un singur consilier juridic, dar cu toate acestea reușim să afcem lucruri importante. Lucrăm la formularea plângerilor pentru anularea actelor subsecvente și pentru restul de 16 loturi, uinde titlul de proprietate a fost anulat”, a explicat Hopincă.

Tribunalul București a anulat definitiv, pe 11 martie 2022, un titlu de proprietate prin care au fost puse în posesie, în 2010, mai multe spații verzi dintre blocurile din cartierul Floreasca

, la schimb pentru un teren din Dobroiești. Pe o parte din aceste terenuri deja s-au construit blocuri, pe altele sunt plănuite construcții, iar cetățenii din Floreasca luptă de ani de zile să le demoleze.

În martie 2010, Prefectura București, în baza unei propuneri făcute de Subcomisia de la Sectorul 2 pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, condusă la vremea respectivă de primarul Neculai Onțanu, a pus în posesie circa 14.091 mp de teren, pe 18 amplasamente, majoritatea pe spațiile verzi dintre blocurile din Floreasca, în compensare pentru un teren de două hectare din Dobroiești. Cel care a obținut titlul de proprietate este Nicolau Georg.

Amplasamentele sunt:

  • strada Dinu Vintilă fost nr. 19 C și 19 D – 270 mp;
  • strada Pescarilor intersecție cu Șos Fundeni – 1209 mp
  • strada Macazului intersecțe cu strada Savu Marin – 335 mp;
  • strada Maior Coravu – 600 mp
  • Calea Moșilor nr. 217 – 499 mp
  • strada Rahmaninov nr. 54-62 – 1601 mp;
  • str. WA Mozart nr. 49 A- 500 mp
  • str. Garibaldi 28 A – 629 mp
  • strada Garibaldi 30 A – 599 mp
  • strada IS Bach 22 – 281 mp
  • strada Ceaikovski nr. 1 B – 375 mp
  • strada F Chopin 15 A – 540 mp
  • strada Rahmaninov nr. 2F – 450 mp
  • strada Rahmaninov 2E- 750 mp
  • Șoseaua Pantelimon nr. 4 intersecție cu str. IH Rădulescu -600 mp
  • Aleea Luncșoara fără număr – 996 mp
  • bd. Basarabia fără număr – 2227 mp
  • bd. Basarabia fără număr – 1623 mp.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro