Premieră mondială: Lucrătoarele sexuale din Belgia vor beneficia de concediu de maternitate şi de pensie
Lucrătoarele sexuale din Belgia vor avea dreptul la contract de muncă oficial, asigurare de sănătate, pensie, concediu de maternitate şi zile de concediu medical, conform unei noi legi din Belgia, ce reprezintă o premieră în lume, scrie News.ro, citând BBC.
Există zeci de milioane de lucrători sexuali în întreaga lume. Munca sexuală a fost dezincriminată în Belgia în 2022 şi este legală în mai multe ţări, inclusiv Germania, Grecia, Ţările de Jos şi Turcia. Stabilirea drepturilor şi a contractelor de muncă reprezintă, însă, o premieră mondială.
„Este o oportunitate pentru noi de a exista ca oameni”, spune Sophie, o lucrătoare sexuală din Belgia.
„A trebuit să lucrez în timp ce eram însărcinată în nouă luni”, a povestit ea. „Făceam sex cu clienţii cu o săptămână înainte să nasc”.
Sophie jonglează cu slujba şi cu statutul de mamă a cinci copii – ceea ce este, spune ea, „foarte greu”.
Când Sophie a născut al cincilea copil prin cezariană, i s-a spus că are nevoie de repaus la pat timp de şase săptămâni. Dar ea spune că aceasta nu a fost o opţiune şi s-a întors imediat la muncă: „Nu-mi puteam permite să mă opresc pentru că aveam nevoie de bani”.
Viaţa ei ar fi fost mult mai uşoară dacă ar fi avut dreptul la un concediu de maternitate, plătit de angajatorul ei.
„Acest lucru este radical şi este cel mai bun pas pe care l-am văzut până acum oriunde în lume”, spune Erin Kilbride, cercetător la Human Rights Watch. „Avem nevoie ca fiecare ţară să se îndrepte în această direcţie”.
Criticii spun însă că această meserie cauzează trafic, exploatare şi abuz, pe care această lege nu le va preveni.
„Este periculoasă pentru că normalizează o profesie care este întotdeauna violentă în esenţa sa”, spune Julia Crumière, voluntar la Isala – un ONG care ajută lucrătorii sexuali de pe străzile din Belgia.