Sari direct la conținut

Premierul Japoniei: Jocurile Olimpice se vor desfășura conform calendarului

HotNews.ro
Shinzo Abe, Foto: Flickr
Shinzo Abe, Foto: Flickr

Shinzo Abe, prim-ministru al Japoniei, a anunţat că Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara acestui an se vor desfăşura conform calendarului deja stabilit, în ciuda ameninţării coronavirusului, relatează Mediafax.

Olimpiada de vară de la Tokyo se va disputa conform calendarului prestabilit, a spus Shinzo Abe.

Japonia se află în proximitatea Chinei, dar a reuşit să lupte destul de eficient cu epidemia.

Până în prezent în Japonia epidemia Covid-19 a făcut 28 de victime.

Zece miliarde de dolari a costat până acum organizarea Jocurilor Olimpice, iar Japonia nu vrea să dea înapoi în privinţa organizării acestora.

Recent, ceremonia aprinderii torţei olimpice a fost organizată în Grecia fără spectatori, tocmai pentru a nu-i pune în pericol pe participanţi. Totuşi, mai multe etape de calificare la Jocurile Olimpice au fost amânate şi rămâne de văzut cum va decurge în continuare selecţia sportivilor.

În Statele Unite, mai multe competiţii de lupte libere, canotaj şi sărituri în apă au fost amânate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro