Sari direct la conținut

Premiul BAFTA pentru intreaga cariera va fi decernat regizorului Alan Parker

HotNews.ro

Premiul BAFTA pentru întreaga carieră, cea mai înaltă distincţie care este acordată de Academia de Film Britanică, va fi decernata in acest an regizorului Alan Parker. Regizorul, care va implini pe 14 februarie 69 de ani, va primi acest premiu pe 10 februarie, in cadrul ceremoniei ce va avea loc la Royal Opera House din Londra.

Premiul BAFTA pentru întreaga carieră i-a fost acordat anul trecut lui Martin Scorsese.

Alan Parker, care a regizat filme precum „The Commitments” şi „Bugsy Malone”, a declarat că se simte „flatat enorm”, după ce a primit vestea despre acest trofeu. Parker a strâns de-a lungul timpului, cu filmele sale, 19 premii BAFTA.

Printre câştigătorii anteriori ai acestui premiu s-au numărat Charlie Chaplin, Alfred Hitchcock, Steven Spielberg şi Stanley Kubrick.

Preşedintele Academiei Britanice, John Willis, a declarat că „sir Alan Parker este un cineast special, un om cu o viziune şi cu o personalitate care nu acceptă compromisul”.

Alan Parker abordează in filmele sale genuri diferite combinate dupa formule proprii precum in: Bugsy Malone, Expresul de la miezul nopţii, Pink Floyd – Zidul, Colivia, Angel Heart, Mississippi în flăcări, Drumul spre Wellville, Evita, filme care i-au adus numeroase nominalizari si premii la importantele competitii cinematografice.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro