Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: America impune sanctiuni companiilor straine care fac afaceri cu Iranul; NATO loveste Tripoli. Rebelii sunt invitati la Washington; Inca 70 000 de japonezi vor fi evacuati din zona Fukushima

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

America impune sanctiuni companiilor straine care fac afaceri cu Iranul. SUA a impus sanctiuni pentru sapte companii straine care se afla in relatii comerciale cu Iranul, incalcand interdictia SUA. Intre acestea se numara si comania de stat Petroleos de Venezuela. Celelalte companii provin din Emitatele Arabe Unite, Israel, Singapore sau Monaco. America spera ca aceste sanctiuni sa puna mai multa presiune pe Iran pentru stoparea programului nuclear, scrie BBC.

Italia renunta la planurile de constructie a centralelor nucleare. Guvernul Italian a primit votul de incredere pentru un pachet de masuri in care se prevede si renuntarea la constructia de centrale nucleare. Silvio Berlusconi, un sustinator al energiei nucleare a decis sa isi amane planurile din cauza ingrijorarii generale starnite de incidentul de la Fukushima. Premierul a declarat ca situatia va fi reevaluata peste cativa ani. Din cauza predispozitiei pentru cutremure, Italia este singura tara din G8 care nu produce energie nucleara, decizia fiind luata de cetateni printr-un referendum in anul 1987, dupa catastrofa de la Cernobal, anunta The Guardian.

NATO loveste Tripoli. Rebelii sunt invitati la Washington. Aviatia NATO a lansat la Tripoli atacul cel mai violent de la inceperea operatiunilor. Cel putin 18 rachete au lovit capitala Libiei, inclusiv fostul cartier general al colonelului Gaddafi, Bab-al-Azizia. Tinta atacului a fost potrivit oficialilor libieni un corp de cladire care adapostea voluntari inscrisi in garda lui Gaddafi – cladire care ar fi fost evacuata inaintea loviturilor. In acest timp, un trimis special al SUA, Jeffery Feltman se afla in orasul controlat de rebeli, Benghazi. Feltman a propus Consiliului National de Tranzitie sa deschida un birou de reprezentare la Washington propunere acceptata de rebeli, informeaza CNN.

Directorul Teatrului National din Budapesta, aproape de demitere. Ministrul Miklos Rethelyi a demarat o ancheta in urma declaratiilor facute saptamana trecuta de directorul Teatrului National din Budapesta, Robert Alfoldi. Daca declaratiile se dovedesc adevarate, Alfoldi este inapt pentru a conduce o institutie nationala, a anuntat ministrul, care l-a convocat joi pe directorul Teatrului National la o discutie. Saptamana trecuta, un reporter al postului TV Nemzeti 1 a vazut scene de sex oral in productia piesei „Tragedia omului” de Imre Madach. In conferinta de presa tinuta la Teatrul National, Robert Alfoldi a sustinut ca piesa poate fi vizionata chiar si de copiii in varsta de 12 ani. Decizia in privinta demiterii lui Robert Alfoldi urmeaza sa fie luata de premierul Viktor Orban, ministrul Miklos Rethelyi si liderul crestin-democrat Zsolt Semjen. Robert Alfoldi a fost implicat la sfarsitul anului trecut intr-un scandal de proportii, dupa ce a inchiriat Teatrul National romanilor, pentru sarbatorirea zilei de 1 Decembrie. Mai multi politicieni maghiari si figuri publice importante au considerat „o provocare” gestul romanilor din tara vecina de a aniversa Ziua nationala la Teatrul National din Budapesta, in conditiile in care data de 1 Decembrie coincide cu pierderea, de catre Ungaria, in favoarea Romaniei, a teritoriilor din Transilvania stapanite pana in 1918, transmite Politics.hu.

Inca 70 000 de japonezi vor fi evacuati din zona Fukushima. Alte 70.000 de persoane aflate in vecinatatea centralei de la Fukushima trebuie sa fie evacuate, potrivit Institutului Francez pentru Protectie Radiologica si Siguranta Nucleara. Zona vizata se afla la nord-vest de centrala nucleara si prezinta nivelul cel mai mare de contaminare din afara de spatiul de 20 de km delimitat anterior. Locuitorii ar fi supusi in anii urmatori unor radiatii mai mari de 10 mSv. Cantitatea de 10 mSv este de 3 ori mai mare decat radiatia in stare naturala, potrivit standardelor franceze, anunta Novinite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro