Presa internationala despre proteste: Ingrijorarile privind violentele din Romania au ajuns pana la Washington. Romanii intra in a doua saptamana de demonstratii
Ingrijorarile privind confruntarile violente din Romania au ajuns pana la Washington, scrie presa internationala, preluata de Mediafax. Ziaristii straini amintesc ca purtatorul de cuvant al diplomatiei americane, Victoria Nuland, a cerut joi manifestantilor si autoritatilor romane sa se „abtina” de la orice „violenta”. Publicatiile din strainatate noteaza ca demonstratiile au intrat in cea de-a doua saptamana.
„Ce le transmitem Romaniei si romanilor este acelasi lucru pe care il transmitem tuturor din intreaga lume si pe care l-am cerut si grecilor la momentul respectiv”, a spus Nuland.
Acest mesaj este ca „sustinem dreptul persoanelor din intreaga lume sa protesteze si sa-si exprime punctul de vedere de o maniera pasnica, dar cerem atat manifestantilor cat si autoritatilor sa se abtina de la orice folosire a violentei”, a adaugat ea.
Ce scrie presa straina:
* Associated Press: Sute de persoane au protestat vineri pentru a opta zi în capitala României, la scurt timp după ce un oficial american a făcut un apel către români să evite violenţele. Majoritatea protestelor din ţară au fost paşnice, dar s-au înregistrat şi ciocniri între protestatari şi forţele de ordine.
* Reuters: Sute de romani au protestat sambata impotriva masurile de austeritate luate de guvern, dar zapada abundenta i-a descurajat pe multi sa participe la demonstratiile, uneori violente, din aceasta saptamana, ce au cerut demisia Executivului. Pana in prezent, Romania a fost afectata putin de tipul de revolte vazute in alte tari europene lovite de austeritate, precum Grecia, si, daca protestele au fost relativ scazute, ele au reprezentat cele mai grave violente din tara in mai bine de un deceniu.
*Novinite: Îngrijorările privind confruntările violente din România ajung până la Washington, titreaza agentia bulgara, care relatează că sute de persoane au manifestat vineri la Bucureşti, generând temeri privind izbucnirea unor noi violenţe. Aproximativ 100 de profesori s-au alăturat protestelor de vineri, afirmând că educaţia este subfinanţată şi nu pot trăi din salariile lor, care au fost reduse cu un sfert.
* Voice of America: SUA le cer românilor să evite violenţa alimentată de furia faţă de reducerile cheltuielilor guvernamentale şi alte măsuri de austeritate, adoptate în baza unui acord de împrumut cu Banca Mondială, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
* Wall Street Journal: Protestele din România nu au pus presiuni semnificative asupra activelor româneşti, jucătorii de pe piaţă aşteptând să vadă dacă manifestaţiile iau amploare sau Guvernul se clatină.
* Russia Today: Manifestaţiile au intrat în cea de-a doua săptămână, iar protestatarii au devenit mai fermi după ce forţele de ordine au avansat folosind gaze lacrimogene.
* Site-ul Partidului Revolutional al Muncitorilor: Romanii spun ca sunt victimele celor mai dure masuri de austeritate din UE, in afara de Grecia. Oamenii pun sub semnul intrebarii natura sistemului capitalist din Romania, cerand sfarsitul dictaturii UE… Clasa muncitoare din Romania a fost vizata de regim cu conciedieri in masa, masuri de privatizare, plata somajului temporar si inlaturarea liderilor sindicatelor comerciale… Cel care dicteaza aceste masuri este presedintele Traian Basescu, protectorul intereselor capitalului global si al pietelor libere, care inca lupta impotriva „oligarhiei comuniste” din tara.