Sari direct la conținut

Preşedinta Georgiei cere o investigaţie internaţională asupra alegerilor / Viktor Orban a venit la Tbilisi ca să laude puterea: „Poporul a ales pacea”

HotNews.ro
Preşedinta Georgiei cere o investigaţie internaţională asupra alegerilor / Viktor Orban a venit la Tbilisi ca să laude puterea: „Poporul a ales pacea”
Georgienii au ieșit în stradă pentru a denunța rezultatele alegerilor parlamentare (Foto: Mirian Meladze / AFP / Profimedia)

Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, aliată a opoziţiei pro-occidentale care nu recunoaşte rezultatul alegerilor legislative câştigate de partidul de guvernământ Visul Georgian, a cerut miercuri o investigaţie internaţională asupra acestui scrutin şi presiuni internaţionale pentru revizuirea rezultatelor despre care susţine că au fost viciate prin fraude, potrivit unei declaraţii acordate postului RFI şi preluată de Agerpres.

Partidul Visul Georgian a obţinut aproape 54% din voturi, iar cele patru formaţiuni de opoziţie împreună aproape 38%. Acestea din urmă contestă rezultatul şi cer noi alegeri sub o „administraţie internaţională”.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunţat marţi renumărarea voturilor în câte cinci secţii de votare din fiecare din cele 73 de circumscripţii electorale, precizând că decizia nu are legătură cu plângerile opoziţiei, ci este efectuată în virtutea unei prevederi recent introduse în legislaţia electorală pentru a creşte credibilitatea alegerilor printr-o verificare suplimentară.

Întrebată la RFI despre renumărarea anunţată de CEC, preşedinta Zurabişvili a spus că nu are „nicio aşteptare de la această comisie, care este complet în mâinile partidului de la putere”.

„Dar o soluţie, cu ajutorul şi sprijinul partenerilor europeni şi americani (…) ar fi ca această (renumărare) să fie sprijinită printr-o investigaţie internaţională”, consideră preşedinta născută în Franţa, unde a lucrat pentru diplomaţia franceză, iar în prezent este o opozantă înverşunată a partidului de guvernământ georgian pe care-l acuză, la fel ca Bruxellesul şi Washingtonul, că se apropie de Rusia.

Mai mult, Salome Zurabişvili a cerut „comunităţii internaţionale o presiune foarte puternică asupra autorităţilor pentru a accepta să revizuiască cu adevărat şi complet rezultatele alegerilor”. O altă opţiune, adaugă ea, ar fi repetarea alegerilor.

Viktor Orban, laude pentru guvern: „Nu ați permis ca Georgia să devină o a doua Ucraină”

În acest timp, premierul georgian Irakli Kobajidze a declarat marţi, la o conferinţă de presă comună cu premierul ungar Viktor Orban, că „integrarea europeană rămâne o prioritate importantă pentru guvernul georgian”.

La rândul său, premierul ungar a apreciat că „poporul georgian a făcut o alegere europeană şi de asemenea a ales pacea”. El a lăudat guvernul de la Tbilisi pentru că nu a permis ca Georgia „să devină o a doua Ucraină” şi l-a îndemnat să nu ia în serios criticile Bruxellesului, care dorea o victorie a opoziţiei georgiene. „În politica europeană dacă câştigă liberalii este democratic, iar dacă câştigă conservatorii nu este”, a afirmat Orban.

În campania electorală, Kobajidze a acuzat opoziţia că în cazul preluării puterii ea ar putea implica Georgia într-un nou război cu Rusia, după cel pierdut în anul 2008 într-un conflict pentru controlul asupra provinciilor separatiste pro-ruse Abhazia şi Osetia de Sud, unde Rusia are în prezent baze militare.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, primit la Tbilisi de premierul Georgiei, Irakli Kobakhidze (Credit foto: Georgian Prime Minister Press Office / AP / Profimedia)

Ce au spus observatorii internaţionali despre scrutin

Potrivit observatorilor internaţionali, scrutinul de sâmbătă „s-a desfăşurat în contextul unei puternice polarizări şi într-o atmosferă marcată de îngrijorările asupra legislaţiei recent adoptate”, referire la legea „agenţilor străini” adoptată în luna mai şi descrisă de opoziţia georgiană şi de ONG-uri drept „lege rusească”, întrucât aceasta obligă mass-media şi ONG-urile finanţate din străinătate să îşi dezvăluie sursele externe de finanţare.

Observatorii internaţionali, din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODHIR), au mai remarcat buna organziare a scrutinului, rata ridicată a prezenţei la urne şi varietatea alternativelor, dar au denunţat acţiuni de coerciţie faţă de unii alegători angajaţi în sistemul public.

INTERVIURILE HotNews.ro