Sari direct la conținut

Președintele american Joe Biden anunță reformarea poliției, la doi ani după moartea lui George Floyd

HotNews.ro
Presedintele american Joe Biden, Foto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia
Presedintele american Joe Biden, Foto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a semnat miercuri un decret privind reforma forţelor de poliţie federale şi locale, la doi ani de la moartea lui George Floyd, informează Reuters și Agerpres.

Ordinul executiv cere tuturor agenţiilor federale să îşi revizuiască politicile privind uzul de forţă, creează un registru naţional al agenţilor concediaţi pentru abateri şi instituie acordarea de împrumuturi nerambursabile care să încurajeze diferitele forţe de poliţie – locale şi ale statelor americane – să restricţioneze strangularea şi imobilizarea în zona gâtului.

Floyd, un bărbat de culoare suspectat de plasarea unei bancnote false, a fost ucis de poliţistul Derek Chauvin la Minneapolis, în 25 mai 2020. Agentul l-a apăsat pe suspect cu genunchiul pe gât, deşi acesta striga că nu poate respira.

În cele din urmă, Floyd a murit sub ochii altor trei poliţişti. Chauvin a fost condamnat anul trecut la 22 de ani şi 6 luni de închisoare pentru omor.

Joe Biden vorbește despre „vindecarea sufletului” Americii

Decretul prezidenţial este „o măsură a ceea ce putem face împreună pentru a vindeca însuşi sufletul acestei naţiuni, pentru a reacţiona la traumele fricii profunde, la epuizarea resimţită în special de negrii americani timp de generaţii”, a spus Biden.

El a explicat că nu a semnat mai devreme actul normativ deoarece spera că Congresul SUA va aproba o lege a reformei poliţiei, numită George Floyd Justice in Policing Act (Legea George Floyd pentru justiţie în acţiunile poliţiei).

Proiectul legislativ a eşuat în septembrie anul trecut în Senat, din cauza opoziţiei republicane, iar Reuters apreciază că preşedintele face eforturi să convingă Congresul să acţioneze în privinţa reformei poliţiei şi a armelor deţinute de cetăţeni.

Măsurile de reformare a poliției în SUA

La o zi după ce un adolescent din Texas a ucis cu focuri de armă 19 elevi şi doi profesori într-o şcoală primară din oraşul Uvalde, Biden a ţinut un discurs în care a acuzat Congresul că nu reuşeşte să impună reglementări mai stricte privind armele.

„Unde e coloana vertebrală? Unde e curajul de a lua poziţie împotriva unui lobby foarte puternic?”, s-a întrebat el, referindu-se aparent la Partidul Republican.

Ordinul privind poliţia restrânge intrarea poliţiştilor în locuinţe fără avertisment sau consimţământul locatarilor la situaţiile în care anunţul intenţiei forţelor de ordine ar crea un pericol iminent de violenţă fizică.

„Nu cunosc niciun poliţist bun căruia să-i placă un poliţist rău”, a mai afirmat Biden, căruia i s-au alăturat în luarea de poziţie împotriva republicanilor vicepreşedinta Kamala Harris, rude ale lui Floyd, susţinători ai drepturilor civile şi oficiali din domeniul judiciar.

Pe același subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro