Sari direct la conținut

Presedintele CJ Bistrita-Nasaud vrea simularea unui accident aviatic in munti: "Sunt chiar dispus sa fac pe victima intr-un varf de munte"

HotNews.ro
Radu Moldovan, Foto: Agerpres
Radu Moldovan, Foto: Agerpres

Presedintele Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Radu Moldovan, a propus miercuri, in cadrul sedintei de bilant a Comitetului judetean pentru situatii de urgenta si a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU), ca la nivelul judetului sa fie organizata simularea unui accident aviatic, avand in vedere ca zona muntoasa se aseamana cu cea unde s-a propus tragedia de saptamana trecuta, noteaza Agerpres. „Sunt chiar dispus sa fac pe victima intr-un varf de munte, sa va transmit de pe IPhone-ul meu toate datele”, a spus Radu Moldovan.

Mai mult, Radu Moldovan s-a aratat dispus „sa faca pe victima” si sa transmita de pe telefonul sau coordonatele, in vederea localizarii locului accidentului.

„Cred ca am invatat cu totii cate ceva din ceea ce s-a intamplat cu accidentul aviatic din Muntii Apuseni. Nu este un secret pentru nimeni ca prestatia institutiilor statului a fost mai mult decat defectuoasa. As lansa o provocare tuturor, in primul rand Comitetului (pentru situatii de urgenta – n.r.), dar in mod special celor care au responsabilitati in mod direct: dupa ce ne va lasa si timpul, eu v-as propune, si sunt dispus sa ma implic maxim in aceasta situatie, sa facem si noi o simulare a unui asemenea accident, ca o completare la programul de activitati, sa vedem cum am reactiona noi intr-o asemenea situatie si care ar fi timpii in care am putea sa reactionam. Pentru ca este pacat sa se piarda vieti omenesti din lipsa de comunicare sau din lipsa de a sti fiecare ce are de facut”, a spus Moldovan.

„In opinia presedintelui Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, un astfel de exercitiu ar putea verifica atat modul de actiune a institutiilor responsabile, cat si necesitatile privind dotarea tehnica a salvatorilor. ‘Eu acord tot sprijinul pentru a face o astfel de simulare, sa vedem cum stau lucrurile. Sunt chiar dispus sa fac pe victima intr-un varf de munte, sa va transmit de pe IPhone-ul meu toate datele”, a mai spus Radu Moldovan.

Propunerea a fost adoptata de Comitetul judetean pentru situatii de urgenta Bistrita-Nasaud, seful ISU, Constantin Florea, sugerand ca simularea sa aiba loc in trimestrul al treilea al acestui an, cand este organizat un exercitiu in Parcul National Muntii Rodnei.

In decembrie 2006, institutiile din Bistrita-Nasaud au fost implicate intr-o operatiune de salvare a ocupantilor unui elicopter SMURD prabusit in zona Pasului Tihuta din Muntii Bargaului, soldata din fericire doar cu persoane ranite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro